În condiţiile etapei de tranziţie, cânt o mare parte a populaţiei întâmpină mari dificultăţi materiale, se cere imperios ca şi autorităţile publice locale, de rând cu organele centrale, să efectueze măsuri pentru redresarea situaţiei economico-financiare şi să asigure protecţia socială a populaţiei. Organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova şi stabilirea cadrului juridic pentru sate (comune) şi oraşe (municipii) s-a efectuat potrivit art.110 şi 111 din Constituţia R.M. şi se realizează în conformitate cu necesităţile reale economice, sociale şi culturale, precum şi cu respectarea tradiţiilor istorice, în scopul asigurării unui nivel adecvat de civilizaţie tuturor localităţilor rurale şi urbane. Această reorganizare administrativ-teritorială a fost necesară pentru înfăptuirea în general a reformei administraţiei publice. Sistemul de administrare publică nu-şi putea asuma măcar sarcina dezvoltării unor puternice centre regionale, eficiente din punct de vedere economic şi social, înzestrate cu servicii publice moderne, adecvate satisfacerii necesităţilor fireşti ale colectivităţilor locale. Reforma sistemului de organizare teritorială s-a impus printr-o serie de considerente de ordin economic, social şi politic.
În Republica Moldova procesul de reformare al administraţiei publice a început odată cu organizarea administrativ-teritorială şi se schimbă în timpul reorganizării teritoriului. Distingem mai multe categorii de relaţii de care avem actualmente nevoie pentru a obţine o administraţie eficientă:
a) relaţiile dintre autoritatea de vârf şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice:
1. Ele sunt determinate de raportul de subordonare dintre Guvern, ministere şi alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice centrale, raport autoritar-ierarhic, care se exprimă prin competenţa Guvernului de a controla activitatea ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice precum şi de a emite acte juridice obligatorii pentru acestea.
2. Relaţii dintre Guvern cu competenţa de a conduce administrarea publică la nivel naţional şi autorităţile locale ale administrării. Expresie a acestui tip de relaţii este dreptul de control al legalităţii pe care îl au autorităţile locale, ca reprezentanţi ai Guvernului în teritoriul dat, precum şi dreptul Guvernului de a emite acte juridice obligatorii pentru aceste autorităţi locale. Este de remarcat, însă, că autoritatea Guvernului asupra consiliilor locale trebuie exercitată strict în limitele legii, cu respectarea autonomiei funcţionale a acestora şi a principiului autonomiei administrative şi al descentralizării serviciilor publice.
3. Relaţii dintre autoritatea de vârf a administraţiei publice locale de specialitate. Aici există schema: Guvern – Ministru de resort – reprezentanţii administraţiei publice locale (la nivel de consilii judeţene). Guvernul, în virtutea poziţiei şi rolului său, trebuie să arbitreze şi să soluţioneze abaterile produse în sistemul de relaţii dintre autorităţile administraţiei publice cu competenţă generală, consiliile judeţene şi ministere, precum şi celelalte organe centrale de specialitate ale administrării publice în scopul respectării stricte a legislaţiei, în special pentru evitarea centralismului excesiv şi a asigurării autonomiei funcţionale a autorităţilor administraţiei publice locale.
b) relaţiile dintre ministere, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile locale ale administraţiei cu competenţă generală (consilii locale). Acestea sunt nişte relaţii de cooperare. Relaţiile dintre ministere şi restul organelor de specialitate ale organelor administraţiei publice centrale şi serviciile lor descentralizate, care sunt relaţii autoritare.
c) Relaţii dintre autorităţile administraţiei publice locale: în conformitate cu statutul lor, potrivit Legii privind administrarea publică locală sunt autorităţi executive, ceea ce ar însemna că, dintr-un anumit punct de vedere, există o relaţie de autoritate între consiliu şi primărie. Este necesar, ca noua structură administrativ-teritorială să permită ridicarea multilaterală a eficienţei, rolului şi poziţiei organelor administraţiei publice locale în baza următoarelor principii:
– atribuirea organelor administraţiei publice locale a unor funcţii exercitate actualmente de către organele centrale, ca regulă, orientate la manifestarea deplină a propriei iniţiative vizând orice chestiune ce nu este exclusă din competenţa unui alt organ al puterii;
– efectuarea consultaţiilor prealabile cu organele administraţiei publice locale atunci când se fac unele modificări în delimitările teritoriale, planificarea şi adoptarea oricăror decizii ce se referă nemijlocit la aceste organe;
– asigurarea corespunderii structurilor administrative locale cu sarcinile organelor administraţiei publice locale, care constă, în primul rând, în posibilitatea de a determina, respectând prevederile generale ale legislaţiei, structurile lor administrativ interne, ţinând cont de necesităţile locale;
– executarea oricărui control administrativ asupra organelor administraţiei publice locale se admite numai în cazurile şi formele prevăzute de Constituţia Republicii Moldova sau alte legi ce se aplică numai pentru asigurarea şi respectarea legislaţiei şi ordinii de drept constituţional în ţară;
– acordarea pentru organele administraţiei publice locale a dreptului de a colabora şi a se asocia (în limitele stabilite de lege) cu alte organe ale administraţiei publice locale pentru a-şi executa sarcinile cu interes comun;
– investirea organelor administraţiei publice locale cu dreptul de a fi protejate de instanţele judiciare pentru asigurarea efectuării libere a împuternicirilor lor şi a respectării principiilor gestionare publice, stipulate în Constituţia Republicii Moldova şi alte acte normative.
În timpul reorganizării teritorial-administrative, au avut loc şi schimbări esenţiale în viaţa social-economică şi politică a ţării, care au adus şi la unele schimbări în relaţiile dintre organele administraţiei publice.
În locul sistemului de gospodărie cu planificarea centralizată, a început să se afirme în mod accelerat economia de piaţă social orientată evoluţia căreia, într-o anumită măsură, depinde de iniţiativa locală, de capacitatea organelor locale ale puterii de stat de a mobiliza şi utiliza raţional resursele interne pentru dezvoltare. Iar aceasta, la rândul său, depinde mult de organizarea teritorial-administrativă, condiţiile pentru asigurarea descentralizării funcţiilor administraţiei publice.
În rezultatul adoptării Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova şi a Legii privind administrarea publică locală, la nivelul doi apar două puteri: pe de o parte Prefectul, care este reprezentantul Guvernului în teritoriu, iar pe de altă parte – Preşedintele comitetului executiv. Care vor fi raporturile şi relaţiile dintre aceste două organe rămâne numai de văzut. Dar să sperăm că vor fi raporturi de colaborare şi coordonare.
Descentralizarea teritorială, principiu înscris în Constituţia Republicii Moldova şi în Legea privind administrarea publică locală, are menirea să permită colectivităţilor umane sau serviciilor publice să se administreze ele însele, sub controlul organelor centrale de specialitate.
Esenţa descentralizării administrative constă în transferarea unor autorităţi în unităţile administrativ-teritoriale pentru ca problemele care interesează populaţia să fie soluţionate la nivelul acestor unităţi de condiţii de oportunitate şi operativitate sporită.
Măsurile întreprinse până în prezent în privinţa descentralizării impun concluzia că această prevedere constituţională nu este realizată în practică. Ar trebui ca serviciile publice locale să fie înzestrate cu bugete proprii incluse în bugetul unităţii administrativ-teritoriale, conducătorii unităţilor subordonate serviciului public descentralizat să fie numiţi de unităţile administrativ-teritoriale, iar la nivel central să se efectueze controlul de specialitate.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
