RESURSELE NATURALE, MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ŞI CREŞTEREA ECONOMICĂ

Studiul resurselor naturale – componentă esenţială a mediului ambiant – se pretează la o amplă analiză din foarte multe puncte de vedere, cum sunt: cerinţele creşterii economice, potenţialul oferit în perspectivă de factorii de mediu, progresele ştiinţifice şi tehnologice şi evoluţia demografică, ce influenţează, pe de o parte, ritmul cererii şi al extracţiei, iar pe de altă parte, ritmul substituţiei, reducerii consumurilor specifice ş.a.
Energia folosită de om sub diferite forme, element pentru întreaga activitate economică, formează unul din factorii tot mai importanţi ai civilizaţiei materiale omeneşti. Un alt element esenţial, care formrază însă structura materială a economiei, îl constituie materiile prime minerale şi biologice. Toate obiectele confecţionale de om în procesul de producţie pentru a satisface diferite categorii de trebuinţe – fiziologice, sociale şi spirituale – şi care ne înconjoară pretutindeni au ca origine materia primă supusă prelucrării.
În faţa omului privit ca un complex biologic şi social cu determinări biofiziologice, psihologice şi socio-istorice concrete – stau numeroase trebuinţe, pentru satisfacerea cărora există multe obstacole provocate de mediul înconjurător. În acest caz mediului i se dă un înţeles larg, incluzând deci în această categorie atât mediul natural, cât şi cel artificial (economic, social, cultural şi estetic), în care omul îşi desfăşoară întreaga sa activitate, tot mai bogată şi mai complexă. Omul, definit în multilateralitatea sa, împreună cu nevoile sale este considerat ca un sistem cibernetic. Pentru conservarea şi dezvoltarea acestui sistem, omul desfăşoară întreaga sa activitate pe baza informaţiilor recepţionate şi a răspunsurilor la variaţiile şi incertitudinile venite de la mediul ambiant (fig. 1).
Prin informaţiile recepţionate despre starea, comportamentul şi evoluţia mediului, omul caută să dea răspunsuri la o serie de probleme privind selectarea şi ordonarea nevoilor, organizarea întregii sale activităţi individuale şi de grup după anumite priorităţi, în care ia în considerare mijloacele disponibile, precum şi posibilitatea creării acestor mijloace materiale, profesionale, organizaţionale, politice şi ideologice pentru satisfacerea nevoilor. Aceste mijloace, ca şi posibilităţile de a le crea sunt cu atât mai eficiente şi mai diversificate cu cât omul, prin dezvoltarea economică şi socială, se eliberează de sub dominaţia directă a naturii.
Atât la nivelul indivizilor, cât şi la cel al grupurilor şi claselor sociale din diferite ţări există o varietate mare de tipuri şi structuri de trebuinţe, ca şi diferenţe însemnate în ce priveşte nivelurile de satisfacere a acestora.
De aceea, se impune ca lucrurile să fie analizate mai atent, pentru a putea trage concluzii corecte, conforme cu realitatea.
Prima constatare: Gradul de dezvoltare economică îşi pune amprenta în mod hotărâtor asupra nivelului şi structurii dorinţelor şi trebuinţelor relevate în mod practic prin cererea efectivă. Trebuinţele, ca şi dorinţa de satisfacere a acestora constituie motorul iniţial care declanşează dezvoltarea economică. Dintre naţiunile şi grupurile sociale cu condiţii grele, devin cele mai dinamice tovmai acelea care sunt mânate de dorinţele ferme de a străbate noi trepte de realizare a unor trebuinţe sporite cantitativ şi ca diversitate.
Deci putem obţine explicaţii consistente cu privire la mobilitatea, nivelul şi structura diferitelor categorii de trebuinţe numai când acestea sunt puse în strânsă corelaţie cu studiile de dezvoltare economică. Astfel, într-o societate mai puţin dezvoltată din punct de vedere economic, nevoile sunt mai puţin diversificate, mai puţin schimbătoare, iar ponderea lor principală o formează cele de supravieţuire biofiziologică. Pe măsură însă ce nivelul de dezvoltare economică creşte, iar volumul şi diversitatea produselor şi serviciilor sporesc, nevoile umane nu mai sunt legate atât de strâns de viaţa biofiziologică. Ele trec treptat la cele de interes social, ştiinţific, cultural, estetic, etc.
A doua constatare: În afara de nivelul de dezvoltare economică, un alt factor care îşi pune amprenta asupra structurii, volumului şi direcţiilor de evoluţie a trebuinţelor este cel privind natura relaţiilor de producţie şi sociale, structura de clasă, nivelul de cultură, ca şi reprezentările şi concepţiile oamenilor asupra nevoilor lor, reflectate şi de aspiraţiile individuale şi colective. Într-adevăr, analizând mai atent fizionomia societăţii sub aspectul tendinţelor privind structura şi volumul trebuinţelor, va reieşi legătura acestora cu mecanismele economice şi sociale, care în întregime sunt dominate şi aservite scopului maximizării profitului, procesele economice sunt intensificate la maximum prin aplicarea descoperirilor ştiinţifice şi tehnologice în scopul univoc al sporirii profitului.
Aceasta înseamnă, practic, un mare consum de resurse regenerabile şi neregenerabile din natură şi adeseori peste puterea naturii de menţinere a echilibrului ecosistemelor vitale pentru evoluţia viitoare a sistemului biologic, şi în primul rând a celui uman.
A treia constatare: Analiza existenţei unor diferenţe încă mai mari între diferite ţări şi grupuri sociale în ce priveşte structura şi volumul trebuinţelor, au stat la baza unor propuneri de elaborare a unor standarde privind nivelul minim şi nivelul maxim de trebuinţe în medie şi pe o persoană. Atingerea nivelurilor prevăzute de aceste standarde se propune să formeze chiar obiective de politică economică nu numai la nivelul naţiunilor, ci şi al unor organisme ONU. Fireşte pentru atingerea obiectivului de a realiza un nivel minim de satisfacere a trebuinţelor în multe ţări în curs de dezvoltare, se cere, pe plan intern, introducerea unor structuri economice şi sociale care să favorizeze, pe de o parte, intensificarea ritmului de creştere economică, iar pe de altă parte, realizarea unei politici de repartiţie echitabilă.