Începând cu secolul al XVIII-lea, Marea Britanie a trecut printr-o transformare progresivă feudală centrată pe proprietatea asupra pământului, o forţă în era industrială ce lua naştere. În 1750 Marea Britanie era deja o putere maritimă şi comercială importantă, dar majoritatea populaţiei trăia încă din agricultură. Activităţile industriale, precum mineritul şi prelucrarea fierului, se desfăşurau la o scară relativ redusă, iar Londra era singurul oraş cu ade-vărat mare. De-a lungul secolelor schimbarea era atât de lentă, încât rămânea aproape neobser-vată. Majoritatea oamenilor considerau că viaţa lor face parte dintr-o ordine tradiţională firească şi nu realizau că sub ochii lor lua naştere o nouă etapă a istoriei.

Schimbări revoluţionare
                    Această perioadă din istoria Angliei este cunoscută ca „revoluţie industrială”, cu toate că procesul de transformare a implicat progrese în domenii diferite; multe dintre ele nu aveau nimic în comun cu procesele industriale, dar acţionau convergent asupra economiei, pro-ducând efecte atât de spectaculoase încât puteau fi considerate revoluţionare. O serie de invenţii  şi descoperiri au transformat producerea textilelor şi prelucrarea metalelor în industrii recunos-cute pe plan mondial. Noi surse de energie – mai ales motorul cu aburi – au fost valorificate. Exploatarea cărbunilor a fost „combustibilul” acestei revoluţii, iar creşterea numărului populaţiei a asigurat forţa de muncă necesară şi o piaţă pentru bunurile produse de industrie.  
                    O revoluţie rapidă a mijloacelor de transport a dus la scăderea costurilor de tran-sport a materiilor prime şi produselor finite; de asemenea, „revoluţia agriculturii” a pus capăt fricii de foamete şi a devenit posibilă susţinerea unei populaţii în creştere.
                    Modificări spectaculoase au avut loc în producţia de textile, datorită unor noi utilaje. „Suveica zburătoare” a lui John Kay (1733) a făcut procesul de ţesere mai rapid, iar „spinning jenny” (1767), roata de tors creată de James Hargreaves, a îmbunătăţit procesul de tors.
                    Acestor invenţii le-au urmat sistemul lui Arkwright (1769) de menţinere a umidi-tăţii în procesul de fabricaţie; în acţionare se foloseau caii, apa, sau forţa aburilor. Războiul de ţesut electric inventat de Edmund Cartwright (1785) a dezvoltat procesul de ţesere.
                    În curând producerea textilelor, o activitate domestică, de mici proporţii până atunci (oamenii ţeseau şi torceau în casele lor),  a fost concentrată în mari fabrici, modificând radical modul de viaţă al muncitorilor. Producţia de masă a însemnat ieftinirea textilelor, cu im-pact dramatic asupra industriei. Lâna fusese cel mai important produs de export la Marii Britanii; acum însă bumbacul câştigase teren, profitând de cererea imensă de îmbrăcăminte uşoară şi răco-roasă necesară în zonele toride ale Africii şi Asiei. În sudul districtului Lancashire s-au înmulţit filaturile (fabrici uriaşe unde munceau femeile ţesând fire, unde aerul fiind umed şi îmbâcsit a cauzat diferite boli şi deformaţii) mohorâte ale oraşelor bumbacului. Manchaster şi Liverpool deveniseră înstărite datorită comerţului cu bumbac, iar vânzările în străinătate aduceau venituri imense Angliei – reprezentând la un moment dat jumătate din exportul ţării.
                   Primele manufacturi textile foloseau energie hidraulică, gratuită dar nesigură, deoarece o secetă putea duce la încetarea lucrului. Folosirea motoarelor cu aburi pentru acţio-narea utilajelor a fost un pas decisiv pentru producerea textilelor, dar şi pentru întreaga industrie.
                  
                        Motoarele cu aburi erau folosite încă din secolul al XVII-lea, dar implicau cheltu-ieli de funcţionare mari. În 1769, James Watt, un inginer de origine scoţiană, a creat in conden-sator capabil să menţină constantă temperatura în cilindrul principal. Această descoperire era ex-trem de importantă. În 1774, Watt s-a asociat cu Mathew Boulton şi au început să producă moto-are cu aburi la fabrica Soho din Birmingham. Efectul asupra industriei britanice poate fi dedus din faimoasa frază a lui Boulton „Eu vând aici ce întreaga lume îşi doreşte să aibă – putere!”
Epoca fierului
                   Fierul a fost un simbol important al revoluţiei industriale din Marea Britanie. În secolul al XIX-lea fierul era folosit pentru lucruri diverse, ca poduri, vapoare şi locomotive, Palatul de cristal din Londra şi turnul Eiffel din Paris. Totuşi, în 1700 industria fierului luptă pentru supravieţuire. Metalul trebuia topit adică încălzit până devenea lichid, astfel încât mine-reul de scurgea lăsând în urmă impurităţile. Dar procesul de topire necesita cărbune, ia pădurile Marii Britanii (din care se obţinea cărbunele) fuseseră în mare măsură distruse, fiind necesare importuri costisitoare. 
                   Soluţia a fost găsită prin 1709 de Abraham Darby de la Coalbrookdale. Asemenea altor experimentatori şi-a dat seama de ineficienţa cărbunelui în procesul de topire a metalului; a descoperit însă că cocsul, mai puţin sulfuros, dădea rezultate excelente. Tehnologia lui Darby a rămas secretă cel puţin până în anii 1730 şi, în consecinţă Coalbrookdale a înflorit spectaculos. Un viitor membru al dinastiei Darby, al treilea Abraham Darby; a construit primul pod de fier peste râul Severn (1779).
 
                  
                        O dată secretul aflat, producţia de fier a crescut şi s-au făcut numeroase progrese tehnologice. Astfel, Watt şi Boulton au folosit prima oară în 1775, motoare cu aburi pentru a da furnalelor curentul puternic necesar pentru a atinge temperaturi mari – unul din multele exemple de combinare cu succes a unor invenţii în domeniul industrial. Fabricile de metal au dus la dez-voltarea unor oraşe ca Birmingham şi Sheffield, iar Marea Britanie realiza în 1850 jumătate din producţia anuală de fier din lume.
                   Un element indispensabil procesului de expansiune industrială a fost producţia în cantităţi mari a cărbunelui. Cocsul era necesar la topirea fierului şi alimentarea motoarelor cu aburi care acţionau utilaje de producţie, furnale, vapoare şi locomotive. Populaţia în creştere necesita cantităţi mari de cărbune pentru scopuri casnice, în 1798 William Murdock a folosit ulei
de huilă pentru a ilumina lucrările lui Boulton şi Watt din Soho. În 1815, Glasgow şi Londra erau iluminate cu gaz de huilă.
                   Din fericire, Marea Britanie dispunea de mari şi bogate depozite carbonifere în apropierea zăcămintelor de fier. De la începutul secolului al XVIII-lea, motoarele cu aburi erau folosite pentru a pompa apa din mine, dar erau puţine alte inovaţii. Săparea zăcămintelor de căr-bune rămânea „cea mai grea muncă de pe pământ”, şi întreaga structură a civilizaţiei industriale a secolului al XIX-lea se baza pe oameni ce munceau din greu sub pământ.
Canale, şosele şi căi ferate
                   Calitatea proastă a căilor de comunicaţie făcea dificil şi scump transportul bunu-rilor; până în secolul al XVIII-lea drumurile erau atât de grele, încât se prefera transportul mărfu-rilor grele pe apă. Introducerea taxelor pentru drumuri a avut ca rezultat întreţinerea mai bună a căilor foarte circulate, tehnicile de construcţie au fost îmbunătăţite de Ack Metcalfe, Thomas Telford, scoţianul John Mcadam şi alţi constructori.
                   O importanţă deosebită a avut-o construirea canalelor, care a început cu canalul Bridgewater (1763), construit de James Brindley pentru a lega minele Ducelui de Bridgewater de Manchester. Canalul a avut un impact imediat asupra preţului cărbunelui în Manchester (a scăzut la jumătate) şi a arătat avantajele folosirii canalelor pentru transportul mărfurilor grele, declan-şând o adevărată „manie a canalelor”.
                   Această „manie” a durat până în 1830, când reţeaua de canale a Marii Britanii era mai dezvoltată decât cea de drumuri. Dar perioada de glorie a canalelor a fost scurtă , deoarece acestea au intrat în competiţie cu locomotivele cu aburi. După experimentele iniţiale, realizate de Richard Trevathick şi alţii, prima cale ferată publică – de la Stockton la Darlington – a fost dată în funcţiune în 1825. Inginerul care a construit-o, George Stephenson, a realizat şi faimoasa „ra-chetă”, cea mai performantă locomotivă care a circulat pe linia construită ulterior de la Liverpool la Machester.
                   În 1850, erau nu mai puţin de 10.000 km de linii de cale ferată, folosite pentru transportul de călători şi de mărfuri, la viteze de neimaginat. Un alt triumf al epocii motorului cu aburi l-a constituit dotarea vapoarelor cu motoare; în 1833 vasul canadian Royal William a făcut prima călătorie transatlantică cu ajutorul unui motor cu aburi.
Oameni şi oraşe
                   Flota impresionantă a Marii Britanii şi uriaşul său imperiu colonial i-au oferit pie-ţe de desfacere gata create peste hotare şi mijloacele de a le aproviziona cu mărfuri.
                   Revoluţia industrială ar fi fost mult mai lentă dacă populaţia aflată în creştere nu ar fi pus la dispoziţia fabricilor cantitatea imensă de forţă de muncă necesară.
                   Creşterea populaţiei pare să fi început în anii 1740, după obţinerea unor recolte bogate. Creşterea a fost cu promptitudine susţinută de creşterea producţiei de hrană şi de o eco-nomie în continuă dezvoltare. La începutul acestei creşteri populaţia Marii Britanii nu atinsese 6 milioane, în 1851 cifra s-a ridicat la 21 de milioane şi rata de creştere nu dădea semne de oprire la acest nivel. Cei care munceau în fabrici s-au mutat la oraş, motiv pentru care populaţia Lon-drei a crescut brusc, de la jumătate de milion la aproape 3 milioane, iar oraşe până acum insigni-fiante ca Manchester, Liverpool, Glasgow şi Birmingham aveau fiecare o populaţie de câteva sute de mii de locuitori. La mijlocul secolului al XIX-lea, jumătate din populaţia Marii Britanii locuia în oraşe sau mari aşezări urbane.
                   Ar fi fost imposibil să se hrănească o populaţie de câteva milioane care locuia şi trăia în oraş, dacă nu era o abundenţă de resurse de hrană, ca urmare a inovaţiilor revoluţiei agri-cole din secolul al XVIII-lea.
Practicarea agriculturii
                  
                   Revoluţia agricolă, ca şi cea industrială, a fost rezultatul multor schimbări, cea mia importantă fiind abandonarea cultivării ciclice, care presupunea ca prin rotaţie, în fiecare an o treime din terenurile cultivate să fie lăsate neînsămânţate. Acest sistem a fost înlocuit cu rotaţia culturilor în aşa fel încât pământul era cultivat fără a-şi epuiza potenţialul; un astfel de ciclu a fost introdus în Norfolk de Lordul Townshed „Nap” şi consta în rotaţia a patru tipuri de plante (grâu, napi turceşti, napi suedezi, trifoi). Cultivarea napilor şi a sfeclei furajere era importantă, aceste rădăcinoase fiind folosite pentru hrănirea animalelor de crescătorie în timpul iernii – până atunci animalele erau omorâte în octombrie pentru a nu suferi de foame. În conseciţă, carnea şi laptele au devenit disponibile tot timpul anului.
                   Printre proprietarii de pământ „inovatori” se numără Jethro Tull; el a promovat folosirea săpăligii şi a inventat o semănătoare, renunţându-se la împrăştierea manuală a semin-ţelor deasupra pământului; Robert Bakewell a pus bazele creşterii ştiinţifice a bovinelor şi ovinelor.
                   Încercarea de creşte eficienţa ţi profiturile în agricultură a dus la delimitarea şi consolidarea micilor ferme. Acest proces dura de secole, dar a cunoscut apogeul după 1760. A avut la bază schimburile se pământ, cumpărarea lor sau evacuarea ţăranilor şi din acest motiv a avut importante consecinţe sociale.
                   Micii fermieri şi ţăranii erau înlăturaţi de un nou tip de fermieri, iar îngrădirea terenurilor comune şi a celor necultivate a însemnat un adevărat dezastru pentru ţăranii săraci, a căror supravieţuire depindea deseori de cultivarea sau păşunatul liber. Îngrădirea terenurilor şi mecanizarea au dus la scăderea cererii de muncă şi, în timp, surplusul de populaţie a părăsit pă-mântul pentru a se alătura muncitorilor din fabrici. Viaţa rurală se schimbase pentru totdeauna.
Atelierul mondial
                   La mijlocul secolului al XIX-lea devenise clar că revoluţia industrială provocase schimbări majore şi transformase Marea Britanie în „atelierul întregii lumi”. Acest statut a fost celebrat în 1851 prin Marea Expoziţie organizată, în Hyde Park, într-o construcţie de metal şi sticlă numită Palatul de cristal – un adevărat simbol al puterii industriale al acestei naţiuni. 
Creşterea standardului de viaţă
                   În pofida problemelor cauzate iniţial de industrializare – venituri mici, cartiere mizere, oraşe insalubre, poluate, peisaje înnegrite de funingine – pe termen lung, standardul de viaţă era în continuă creştere. Direct sau indirect, lumea oraşelor şi a fabricilor a generat schim-bări progresiste, de la călătoriile cu trenul şi iluminatul public la învăţământul public şi democraţie.
                   Până la sfârşitul epocii victoriene, supremaţia Marii Britanii era concurată de do-uă mari puteri industriaşe ce se dezvoltau vertiginos: Germania şi SUA; cu toate acestea, Marea Britanie şi-a menţinut puterea şi prosperitatea şi în secolul al XX-lea. Perioada de creştere eco-nomică, socială şi politică declanşată de revoluţia industrială din secolul al XVIII-lea a continuat şi, de la un anumit punct, nu a mai fost cale de întoarcere.
                  
Viaţa intelectuală şi politică
                                 
                   Cu ajutorul ştiinţei moderne, ţara lui Newton aplică maşinismul la manufacturi şi porneşte Revoluţia Industrială pe plan mondial. În acelaşi timp, Britania a populat şi a dat legi Americii de Nord şi, după ce a pierdut cele 13 colonii, a reconstituit un al doilea imperiu, mai larg răspândit şi mai vast.
                   Aceste ultime secole d bunăstare materială şi de conducere corespund perioadei celei mai mari realizări intelectuale. În ciuda unor Bred, Roger Bacon, Chancer şi Whycliffe, contribuţia Britaniei la ştiinţa şi literatura medievală este mică, în comparaţie cu aria creaţiei sale intelectuale din vremea lui Shakespeare încoace. Epoca în care Londra a devenit centrul maritim al Globului, brusc lărgit, a fost de asemenea epoca Renaşterii şi a Reformei – mişcări de dezvol-tare intelectuală şi de autoafirmare individuală, care s-au dovedit a fi mai potrivite britanicilor decât multor alte popoare – şi pare să fi emancipat geniul insular.
                   În sfera politicii pure, Britania este vestită ca mamă a parlamentelor. Răspunzând instinctului şi temperamentului poporului său, ea a dezvoltat, în decursul veacurilor, un sistem care împăca trei lucruri: eficienţa puterii executive, controlului poporului şi libertatea individua-lă. Britania se ghidează în timpul revoluţiei industriale după principiul proclamat de conducătorii ei „politica britanică este comerţul britanic”, principiu care va sta în picioare peste o sută de ani.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships