Rolul alianţelor în funcţionarea principalelor modele de sistem internaţional (unipolar, bipolar, multipolar).

Sfârşitul Războiului Rece şi a ordinii bipolare a impus reorganizarea sistemului mondial în toate componentele sale. Schimbările profunde petrecute într-un ritm fără precedent indică o transformare radicală nu numai a realităţii, ci şi a percepţiilor şi reprezentărilor lumii contemporane. In acest sens, dovada o constituie numeroasele teorii ce au declanşat la rândul lor numeroase polemici. Dacă ar fi să amintim doar două dintre ele, cea a lui Samuel P Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor, şi cea a lui Francis Fukuyama, Sfârşitul istorief7, am observa cum dezbaterea publică şi ştiinţifică depăşeşte cadru! unor discuţii vizând soarta planetei în perspectiva unei „noi ordini mondiale”, oferind în schimb imaginea unei dezordini globale. Identificarea, sistematizarea şi analizarea problematicii contemporane sunt doar primele etape ale complexului demers oferit spre soluţionare ştiinţei la începutul secolului XXI. Geopolitica, mai mult ca altă dală şi poate mai mult ca alte ştiinţe, este chemată să participe la interpretarea şi rezolvarea acestor probleme. Hegemonia unipolară reprezintă unul dintre scenariile în derulare, apărut în discuţiile publice o dată cu victoria coaliţiei multinaţionale conduse de SUA împotriva Irakului, în 1991. Evenimentele ulterioare au demonstrat supremaţia americană şi instaurarea unui hegemonism american multilateral. În plan militar, unde deciziile planetare, în urma unor consultări şi chiar opoziţii din partea altor state sau organizaţii internaţionale, au aparţinut SUA, atrăgându-i denumirea de Jandarmul planetei”. Acţiunile din Afganistan şi Irak, ulterioare atacului terorist de la 11 septembrie 2001, au îndepărtat ideea regresului posibil al SUA. În condiţiile în care factorul tehnico-economic şi financiar devine elementul de referinţă al puterii, SUA, dispunând de o economie performantă şi eficientă, de resurse financiare impresionante şi de pârghiile instituţiilor financiare mondiale (Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială), poate încă rezista atacurilor Uniunii Europene, Japoniei şi, mai nou, Chinei, Rusiei şi Indiei, care exercită puternice presiuni asupra hegemoniei economice americane. Supremaţia informaţională şi culturală este cea de-a treia componentă necesară şi indispensabilă unei puteri hegemonice. în această direcţie, prin reţeaua informaţională globală şi dominaţia lingvistică, SUA stăpâneşte fără riscul, de această dată, de a fi detronată din poziţia de unică superputere. Multilateraliştii susţin că alianţele şi organizaţiile internaţionale servesc cel mai bine interesele Washingtonului, deoarece cointere­sea­ză alte state şi previn acţiunile neprietenoase. Alianţa Nord-Atlantică rămâne principala garanţie a implicării americane în gestionarea principalelor probleme de securitate ale continentului, iar cooperarea econo­mică, sub forma de investiţii străine mixte contribuie la menţinerea viabili­tăţii relaţiilor transatlantice chiar şi după încheierea Războiului Rece. Statele Unite şi aliaţii europeni controlează cele mai importante resurse de putere, fie ele politico-militare sau economice de pe Planetă. Timp de 50 de ani, cooperarea între actorii din acest spaţiu a asigurat supravieţuirea „Lumii Libere”, în faţa ameninţării comuniste şi a contribuit în mod esenţial la destrămarea Uniunii Sovietice. Bipolarismul reprezintă un sistem asemănător ca structură cu sistemul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX (figura 14), numai că rolul URSS-ului ar fi preluat acum de o altă mare putere. SUA au sponsorizat diferite aliante regionale precum NATO (1949), care cuprinde SUA, CANADA, 13 tari din vestul EUROPEI si TURCIA. URSS-ul a raspuns in 1955 prin Trataul de la Varsovia o acum inexistenta alianta sovieto-est europeana. Ambele parti au cautat sprijin in lumea a treia, unde atat SUA cat si URSS au investit armament si bani in diferite guverne sau grupuri de rebeli, in continua lupta comunism-anticomunism. Cea mai viabilă variantă a scenariului bipolarităţi ar impune ca actori principali Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Tripolarismul reprezintă un al doilea scenariu posibil în constituirea noului sistem de putere planetar. Ordinea tripolară, bazată pe existenţa a trei centre de putere, tinde să se concretizeze în plan economic prin afirmarea, de data aceasta, nu a unor state, ci a unor regiuni integrate economic. Prima asemenea integrare regională s-a produs la nivelul continentului european, unde, plecându-se de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, s-a ajuns în prezent la fonna cea mai complexă de integrare regională, care este Uniunea Europeană. Un al doilea pol de putere se constituie în spaţiul nord-american, unde SUA, Canada şi Mexic s-au constituit în North American Free Trade Agreement (NAFTA). Cel de-al treilea pol de putere, este constituit de Japonia şi China împreună cu „tigrii” asiatici sub forma unei integrări economice regionale în zona Asia-Pacific. în cadru! celor trei regiuni polarizatoare, poziţia de „locomotivă” economică ar fi ocupată de SUA pentru spaţiul nord-american, de Germania pentru Uniunea Europeană şi de Japonia pentru spaţiul Asia-Pacific. Multipolarismul reprezintă varianta în care, alături de cele trei centre de putere, şi-ar mai face simţită influenţa una, două sau mai multe puteri. Afirmarea pe harta politică a lumii a unei lumi caracterizate, pe baze culturale, dar şi economice şi politice, ca o lume islamică, impune recunoaşterea acesteia în viitoarele reconfigurări planetare. India şi Rusia, neînglobate momentan în nicio alianţă regională, prezintă importanţă în sine ca mari actori ai scenei politicii de putere. Hans Morgenthau afirma că alianţele sunt o funcţie necesară a balanţei de putere ce operează într-un sistem internaţional multipolar, o componentă universală a relaţiilor internaţionale între entităţi politice, indiferent de momentul şi locul formării lor. Organizaţiile de securitate colectivă, deşi au un caracter formal, pot să nu specifice în actul lor constitutiv obligativitatea intervenţiei celorlalţi participanţi în cadrul ei, în cazul în care una dintre părţile semnatare este atacată.