publicat – Tuesday, May 07, 2013
Relaţia România-NATO, îsi are inceputul in ianuarie 1994 când a fost semnat Programul Parteneriatul pentru Pace (PfP). Initiativa lansata de NATO a reprezentat pentru Romania o nouă oportunitate în vederea extinderii direcţiilor de apropiere de Alianta. Acest program viza nu numai cunoasterea reciproca, ci şi dezvoltarea increderii intre state, realizarea primelor elemente de interoperabilitate cu structurile NATO şi, nu în ultimul rând, derularea unor programe de asistenţă în domeniul apararii.
Prin semnarea Documentului de Prezentare, Romania intra într-o nouă faza în care strategia de reforma interna beneficiaza de un sprijin puternic şi de noi impulsuri pe linia restructurarii armatei. Bilantul celor 10 ani de prezenta in cadrul PfP este impresionant prin miile de activitati şi exercitiile la care Romania participa, precum
şi prin impactul deosebit în sfera transferului de experienţă dinspre Alianta spre structurile nationale.
Parteneriatul pentru Pace a mai avut şi o alta menire, aceea de a întari decizia interna ca integrarea în NATO este singura alternativa viabila de securitate a Romaniei. Începand chiar cu anul 1995, Romania devine cu adevarat o ţară candidata la integrarea în structurile euroatlantice. In urmatorii doi ani, va face eforturi deosebite, propunandu-şi ca obiectiv invitarea sa în 1997 de a deveni ţară membra NATO în primul val de extindere din perioada post-Razboi Rece.
În acelasi timp, exigentele transformarii NATO impun şi Romaniei, ca ţară membră, identificarea şi consolidarea unei specializari de nisă, optiune care va reprezenta, din punct de vedere calitativ, un aport la strategia NATO.
Deciziile de la Praga care vizeaza dezvoltarea acelor capabilitati destinate prevenirii unor noi riscuri şi amenintari, cum ar fi terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masa şi alte riscuri transnationale, sunt o prioritate a reformei sectorului de securitate.
Destinul comun al Romaniei şi al Aliantei este edificat nu numai pe baza celor 18 ani de colaborare şi dialog cu Alianta, ci si pe unitatea de valori care caracterizeaza spatiul individual de securitate al Europei.
Dezbaterea privind rolul Romaniei in NATO a început înainte de deznodamantul fericit de la Praga, însa a fost evidentiat ca o prioritate in cadrul unui eveniment major pentru Romania, vizita presedintelui SUA, George W. Bush, la Bucuresti, imediat dupa summit.
In discursul sau, presedintele american, care anterior definise Romania ca reper-limita al largirii spre Marea Neagra a Aliantei, transmitea Romaniei un semnal clar a ceea ce va fi un element important in noul rol al tarii în Alianţă.
Situata la zona de frontiera a NATO, Romania trebuie sa devina un avanpost al Aliantei Nord-Atlantice, şi în acelasi timp, un factor de multiplicare a strategiei NATO în regiunea Marii Negre, a Caucazului si in spatiul CSI.
Un alt aspect important este acordul încheiat intre Romania si SUA privind amplasarea sistemului de aparare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite in Romania a intrat in vigoare vineri, 23 decembrie 2011. Fiind un sistemul de interceptori de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA va fi amplasat în Baza aeriană de la Deveselu, ca parte componentă a Abordării Adaptive în Etape a Sistemului de Apărare împotriva Rachetelor Balistice al SUA în Europa, la orizontul anului 2015.
Rolul României pentru menţinerea păcii este menţionat cel mai bine de Preşedintele Bush care spus ceea ce într-un final atrage dimensiunea strategică a României în Europa şi anume că : „ România este vârful de lance al extinderii NATO în Est.” Nu întâmplător, preşedintele Bush vorbeşte despre „aerul proaspăt al tinerilor democraţii.” Despre faptul că acestea „ ştiu mai bine să preţuiască libertatea după ce au luptat de curând împotriva dictaturii.”
Este în acelaşi timp un semnal că Washingtonul este iritat că vest-europenii trec acum cu uşurinţă peste spijinul pe care l-au primit după cel de-al doilea război mondial în epoca războiului rece. Americanii semnalează că au alternativă: noile democraţii est-europene sărace, dar foarte hotărâte să-şi croiască un drum. Disensiunile apărute între SUA, Marea Britanie şi aliaţii lor, pe de o parte, şi Franţa, Germania, Rusia şi China, pe de altă parte, cu privire la modalitatea de soluţionare a crizei irakiene, au repus în discuţie nu numai rolul şi locul principalelor organisme internaţionale cu vocaţie de securitate ( ONU, OSCE, NATO şi UE) în soluţionarea problemelor majore ale omenirii, dar şi necesitatea redifinirii ordinii mondiale, rezultată după sfârşitul Războiului Rece.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
