Cel mai important intermediar financiar este Banca Angliei, care a fost naţionalizată în 1946, prin transferul capitalului social către tezaur. Banca Angliei este condusă de un consiliu de administraţie alcătuită din 18 membri desemnaţi de coroană.
Funcţiile Băncii Angliei sunt complexe:
– Aplică acordurile monetare cu F.M.I. şi cu Banca Mondială, funcţie care se execută ca agent al Guvernului
– Funcţia de a emite bilete de bancă şi de a retrage pe cele uzate
– Furnizează guvernului fondurile necesare
– Ţine contul general al statului şi deţine toate fondurile publice
– Păstrează rezervele băncilor comerciale şi joacă rolul de împrumutător de ultimă instanţă al acestora
– Intervine în politica de credit şi de regularizare a masei monetare
– Participă la susţinerea industriei britanice.
• Fondul de egalizare a schimburilor este un serviciu al Băncii Angliei care gestionează pentru Tezaur rezervele publice de aur şi de divizie
• În calitate de bancher al Tezaurului Băncii Angliei gestionează datoria publică şi asigură serviciile de casierie.
Organizarea sistemului bancar
Banca Angliei emite acte de recunoaştere a băncilor care primesc depozite şi autorizaţii pentru alte instituţii care colectează depozite.
O trăsătură specifică a sistemului bancar britanic este extrema concentrare care a generat riscul poziţiei de monopol Băncilor Comerciale (Commercial Banks, joint stock bancks).
Aproape toate operaţiunile bancare din Anglia şi Ţara Galilor este concentrată în şase bănci, dintre care cele mai importante sunt: Barclay, National Westminster, Midland şi Lloyds.
Particularitate în comparaţie cu alte state prezintă relaţiile acestor bănci cu micii solicitanţi de credite pentru că aceste relaţii nu se stabilesc nemijlocit, ci prin intermediar.
– Casele de scont
Acţionează în piaţa scontului prin agenţii denumite bill brokers.
Aceştia sunt intermediari pe termen scurt între bănci şi comercianţi, între instituţiile bancare, între bănci şi banca Angliei, precum şi între Tezaur şi sistemul bancar. Fenomenul concentrării s-a manifestat şi în acest sector, unde din 20 de case de scont, primele 10, cele mai importante denumite discount houres sunt societăţi pe acţiuni şi alcătuiesc London Market Association
– Instituţiile bancare denumite merchant banks
Sunt alcătuite din case de acceptare şi case de emisiune.
Casele de acceptare sunt conduse de un comitet alcătuit din 16 membri printre care cei mai cunoscuţi sunt: Baring, Samuel, Rothschild, Lazard, ş.a.m.d.
Casele de emisiune sunt grupate într-o asociaţie cu 52 de membri între care şi cele 16 case de acceptare. Operaţiunile efectuate de merchant banks sunt foarte diverse, dar principala orientare a activităţii acestor bănci este spre comerţul internaţional şi de aceea ele deţin agenţii în toate marile oraşe ale lumii.
– Băncile britanice de peste mări (British Overseas Banks)
Au în realitate sediul la Londra, dar operează în alte ţări prin peste 5000 de agenţii
– Băncile străine în număr de peste 400, care sunt instalate la Londra, aparţin unor societăţi bancare din peste 60 de ţări
– Instituţiile de credit pe termen lung cunosc şi ele o mare diversitate: societăţi private, companii de asigurări, fondurile de pensii şi unele corporaţii care finanţează industria, agricultura şi alte arierate spre diferite sectoare economice, construcţii navale şi export
– Casele de economii, în număr de 16, sunt private (trustee savings banks), dar există şi Casa Naţională de Economii (National Savings Banks), creată în 1861, este cea mai importantă din lume.
În concluzie, putem să spunem că la sfârşitul mileniului doi banca nu mai înseamnă ceea ce a însemnat acum 30 de ani.
Băncile pierd din monopolul lor asupra colectării de depozite şi acordări de credite, dar în acelaşi timp se orientează către alte sfere de activitate. Apare conceptul de „bank assurance” , băncile orientându-se spre sfera asigurărilor.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
