Şcoala sociologică.În contextul dezvoltării ştiinţelor socioumaniste, respectiv al reluării unor concepte precum conflict asimetric, conflict de interese, conflict latent vs. conflict manifest, explicaţiile de ordin sociologic au căpătat tot mai mare importanţă. Această extindere a paradigmelor şia găsit expresie mai ales în conceptul de violenţă structurală dezvoltat de sociologul Johan Galtung127. Concept a fost adoptat cu rapiditate de analişti şi specialişti adepţi ai curentelor liberale, ba chiar şi socialiste din Occident care au început să atragă atenţia asupra nevoiii de reformă a sistemului relaţiilor internaţionale contemporane. Pacea în viziunea lui Galtung este definită ca opus al violenţei. Însă de remarcat faptul că acasta nu constă pur şi simplu în utilizarea controlată a violenţei de către oameni, ci este „tot ce împiedică autorealizarea umană şi poate fi evitat”128. Teoria lui Johan Galtung propune pentru înţelegerea conflictelor contemporane patru tipuri de violenţă în politica mondială. Violenţa clasică este ceea ce în literatura de specialitate definită prin război, tortură sau pedepse inumane şi degradante. Un alt tip de violenţă care poate să apară în mediul internaţional în opinia lui Galtung este cea generată de sărăcie, de lipsă a condiţiilor materiale de viaţă care pot provoca la fel de mari suferinţe oamenilor. Cel de-al treilea represiunea, generată de pierderea libertăţii indivizilor de a-şi alege şi a-şi exprima propriile convingeri. În fine, Galtung tratează alienarea ca formă de violenţă structurală generată de pierderea identităţii individului şi a reducerii condiţiilor omului modern de a trăi într-o comunitate coezivă şi de a stabili relaţii cu alţi semeni129. Aşadar pentru a putea cunoaşte tipurile de conflicte care au fost prezente în istoria secolului al XX-lea este necesar să cunoaştem structura violenţei din societatea modernă. Galtung crede că pentru a aparea în sistemul relaţiilor internaţionale un conflict este necesar ca două sau mai multe state să aibă interese incompatibile. Face deosebire între conflict, atitudinea de conflictuală şi comportarea de conflictuală130. După tipurile de nevoi pe care omul le are în societate Galtung identifică două tipuri de violenţă: directă care se particularizează în asasinate, sărăcie, sancţiuni, înstrăinare, reprimare detenţie expulzare, deportare şi structurală casre se particularizează în exploatare şi marginalizare131. Caracterul difuz al conceptului de violenţă structurală a extins enorm domeniul de cercetare a păcii, ceea ce a însemnat că acest domeniu a fost suprasolicitat, cunoscând o creştere aproape nelimitată şi luând proporţiile unei ştiinţe universale. În anii 70, această expansiune a fost resimţită ca fiind eliberatoare, mai ales pentru că vechile metode de abordare, aplicate unor probleme moderne precum dezvoltarea internaţională a societăţii umane, a sistemului ei de state şi a mediului ei ambiant, nu mai erau deloc potrivite.
În mod tradiţional în centrul studiilor clasice despre violenţă este aşezat, în mod indicutabil actorul predominant, pentru secolul XX, statul pe care reputatul sociolog Max Weber îl şi definea prin raportare la violenţă132. Michel Wievorka plecînd de la constatarea pe care o face Raymond Aaron cu privire la rolul statului după cel de-al doilea război mondial133 constată că rolul actual al statului în relaţiile internaţionale a scăzut foarte mult şi prin urmare nu mai are o pondere la fel de mare în apariţia violentei in relaţiile internaţionale deoarece
este tot mai mult deposedat de monopolul violentei legitime aşa cu o vedea Max Weber. Acesta nu mai se află ca în deceniile şapte şi opt sursă legitimă în centrul luptei pentru eliberare naţională, socială sau că proiecte revoluţionare.Pe dealtă parte a scăzut şi numărul statelor care promovau violenţa prin existenţa unor regimuri politice totaslitare sau de dictatură. Astăzi violenţa este, în opinia lui Pierre Hassner, mai mult legată de absenţa unui stat puternic şi democratic în interiorul societăţii134. Din această perspectivă violenţa se manifestă pe două paliere: un nivel infrapolitic care se situiază în interiorul societăţii şi antrenează grupări din cele mai diverse şi unul metapolitic ce include grupări transnaţionale legate de crima organizată reţele teroriste sau religioase.135 O altă perspectivă de a înţelege violenţa şi conflictul este cea care defineste războiul drept un fenomen care “se înîmplă doar între comunităţi politice distincte”136. Unul dintre principalii fondatori ai teoriei sociologice, Herbert Spencer conflictul era unprincipiu permanent „care animă orice societate şi instituie între aceasta şi mediul său un echilibru precar; incertitudinile supravieţuirii, precum şi teama pe care acestea le provoacă dau totuşi naştere unui control religios ce se transformă în putere politică organizată sub o formă militară; integrarea socială favorizează atunci diferenţierea funcşiilor şi rolurilor, permiţînd, la capătul acestei evoluţii, crearea unei societîţi industriale, în sfîrşit pacificată”137. Conflictul în această viziune are un caracter paşnic şi deci nu produce consecinţe nedorite pentru societatea omenească. Alţi autori au plasat conflictul în cadrul unei lupte acerbe pentru spaţiu şi supravietuire a „raselor superioare „ cu cele „inferioare”. Arthur de Gobineau şi Vacher de Lapouge în Franţa, alături de H.S. Chamberlain sau Francis Galton în Marea Britanie, ca şi Wagner şi Marr în Germania s-au înscris în această concepţie alături de alţi teoreticieni care au fost folosiţi de propaganda şi ideologia nazistă pentru a justifica genocidul şi crima în anii premergători şi in timpul celui de-al doilea război mondial.138
În gîndirea românească problema păcii şi a războiului a fost abordată, printre alţii, de Dimitrie Gusti prin două excelente studii de sociologia războiului publicate în perioada interbelică.139 Sociologul român vedea „războiul ca realitate socială (…) unul dintre cele mai complexe fenomene sociale”140.Viziunea lui Gusti asupra războiului era una integratoare deoarece în opinia sa acesta cuprindea toată economia, toată cultura, toată tehnica unui timp. Natura şi modul specific de manifestare a războiului erau în concepţia gustiană, direct influienţate de cadrul în care se desfăşura. Acest cadru avea patru dimensiuni: cosmică(terenul/geografia şi clima); biologică (dată de rasă şi selecţie); istorică( cauze) şi psihologică. Din această perspectivă pentru D. Gusti manifestările războiului erau perceptibile la nivel economic, spiritual (aspectul moral), politic(forţa) şi juridic(dreptul). Cauzele pentru care o naţiune recurge la război au character istoric şi depind de contextul social şi politic în care această colectivitate umană vieţiuieşte. Scopul războiului determină pentru sociologul român şi tipul de război la care o colectivitate umană poate fi supusă. După criteriul apărare/cucerire el distinge două mari categorii de conflicte: de eliberare (naţionale) şi de cucerire(imperiale); după tipul de actori implicaţi în conflict războaiele pot fi: civile, revoluţii, interstatale şi ele se desfăşoară în interiorul unui stat, între o parte a societîţii şi stat, şi în fine între state ca entităţi suverane. Fiecare colectivitate umană in sistemul internaţional de state, afirmă Dinitrie Gusti, se leagă de o alta prin interese comune care pot duce la cooperare într ele dar şi la dispute şi conflicte. Prin urmare el pledează pentru intemeierea unei ştiinţe care să studieze nu numai starea naşiunilor ci şi aspiraţiile acestora pentru a se cunoaşte caracteristicile mediului internaţional. Cunoaşterea acestor realităţi inernaţionale ar putea conduce la scăderea probabilităţii de război. Realizarea unei bune cunoaşteri între naţiuni ar conduce şi la o mai bună conlucrare între ele, cu alte cuvinte la creşterea gradului de socializare. „Socializarea crescîndă, afirma D. Gusti încă din 1913, este o condiţie necesară a transformării războiului în concurenţă culturală”143. Ionel Nicu Sava sesizeză, pe bună dreptate că această viziune a savantului român anunţată la începutul secolului al XX-lea se va impune, către anii ’70, ca una dintre cele mai moderne teorii ale relaţiilor internaţionale: teoria creşterii interdepentenţei în mediul internaţional
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
