Cu Sofocle (497 – 405 i.Hr.) tragedia greaca intra intr-o noua etapa. Caci Sofocle este omul “secolului de aur” al Atenei, epoca lagata de numele lui Pricle, seful democratiei ateniene. Acum Atena conduce o liga maritima, construieste mari edificii publice si inalta minunatul Parthenon. Acum, in arta domneste fidias, in teatru Sofocle, iar in filozofie convingerea ca “omul este masura tuturor lucrurilor”. De aceea, nici tragedia lui Sofocle nu va mai cauta elanul si grandoarea titanica a lui Eschil, ci plenitudinea de ganduri si sentimente ale cetateanului noii Aten.Rivalul lui Eschil – mai tanar ca acesta cu 30 de ani – introduce acum pe scena al treilea actor, reducand astfel elementul liric, dezvoltand dialogul dramatic si dand piesei o structura mai bogata. Din cele peste 120 de tragedii cate i s-au atribuit, s-au pastrat numai 7, printre care “Oedip rege”, “Electra si Antigona”.Cetatenii Atenei – care l-au onorat cu importante functii politice si militare, il cinsteau pe Sofocle in mod deosebit pentru inaltul sau spirit cetatenesc. Amintirile tiraniei mai staruiau in mintea oamenilor, cand Sofocle infiera tirania personificata in figura lui Creon din “Antigonia”.
Poporul Atenei deci il aplauda, pentru ca Sofocle dadea glas ideilor si sentimentelor poporului; si nu numai celor politice, ci si celor religioase.
“Oedip rege” este tragedia care a fost considerata drept cea mai desavarsita din intreaga antichitate. Subiectul tragediei este cunoscut, caci si azi “Oedip rege” este cea mai des jucata din tot teatrul grec. In final, pentru a-si ispasi ingrozitoarea-i crima, Oedip se pedepseste singur scotandu-si ochii, apoi, orb si nenorocit, paraseste Teba, dupa ce isi ia ramas bun de la fiicele sale. Intreaga actiune a piesei este intemeiata exclusiv pe interesul ce i-l starneste lui Oedip propria sa cercetare. Incepand cu Sofocle, tragedia devine dezbaterea unei constiinte morale, lupta dramatica intre intrebari si indoieli, intre stari sufletesti alternative de speranta si deznadejde. Sofocle coboara tragedia la scara umana. In tragedia sa isi gasesc ecou toate sentimentele omenesti nobile si generoase. Si aceasta, cu simplitate si naturalete: nimic nu-I este mai strain lui Sofocle decat emfaza, exagerarea. Totul este masurat si firesc, armonios si nuantat, la dramaturgul prin excelenta al clasicismullui elin.
De acum inainte, tragedia greaca va mai progresa in adevar psihlogic, in varietatea de sentimente si de idei, in suplete si miscare, in arta peripetiilor si surprizelor, in asemanarea mai larga cu viata reala si in srirea efectului patetic. Toate acestea isi vor gasi realizarea in opera lui Euripide.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
