Statutul teoretic şi politic al individului ca actor internaţional.

Un actor internaţional este orice structură socială, capabilă de a acţiona şi a influenţa SI sau mondial. Pe lângă actorul statal şi, ONG-urile şi OIG-urile ca actori non-statali, un rol aparte pe scena internaţională îl ocupă individul. Individul ca actor internaţional are deseori rol de mediator, dar evident nu toţi indivizii pot deţine calitate de actor al relaţiilor internaţionale. Cel mai elocvent exemplu de individ – actor internaţional este Secretarul General al ONU. Calitatea sa de reprezentant al unei organizaţii universale îi conferă legalitatea şi legitimitatea de a interveni într-un conflict sau într-o dispută internaţională cu rol de mediator care încearcă să ofere soluţii sau să convingă părţile aflate în conflict să se aşeze la masa negocierilor. Mai mult chiar, Secretarul General al ONU, ca actor internaţional chiar are obligaţia şi responsabilitatea de a-şi oferi bunele oficii pentru medierea diferendelor, iar opinia şi recomandările acestuia urmează a fi luate în calcul din perspectiva lui de reprezentant al ONU. Un actor al relaţiilor internaţionale poate deveni şi un lider de opinie regional, care, prin activităţile sale devine cunoscut întregii opinii publice internaţionale şi este legitimat cu puterea de mediere a unor conflicte sau de schimbarea cursului unor evenimente. Exemplificând, trebuie să menţionăm aici pe Ghandi, devenit lider de opinie regional şi chiar internaţional datorită promovării intense a valorilor şi ideilor sale, adoptate majoritatea populaţiei din regiune. Maica Teresa poate fi, de asemenea, considerată ca actor al relaţiilor internaţionale. Spre deosebide de Secretarul General al ONU sau de Ghandi, Maica Teresa nu are interferenţă politică, statutul ei de actor internaţional derivând exclusiv din activitatea umanitară faţă de care opinia publică internaţională are un mare ataşament. Problema calităţii de subiect de drept internaţional a individului este o problemă destul de disputată în doctrina clasică, ea constituind obiectulnumeroase controverse între autorii care recunosc individului o asemenea calitate şi cei care îi refuză orice loc în ordinea juridică internaţională. O definiţie foarte cuprinzătoare defineşte drept actor al relaţiilor internaţionale „orice entitate organizată compusă cel puţin indirect din fiinţe umane, care nu este subordonată vreunui alt actor din sistemul mondial şi care participă la relaţii de putere cu alţi actori”, definiţie ce ar trata inclusiv indivizii ca actori ai relaţiilor internaţionale. Definiţia însă poate fi contrapusă perspectivelor realiste asupra problemei, care extinde calitatea de actor şi spre alte entităţi decît statele naţiune, însă pentru realiştii clasici, calitatea de actor etatic depinde de trei criterii: suveranitate, recunoaşterea şi controlul asura teritoriului şi populaţiei, statele prevalând întotdeauna în confruntările cu actorii nestatali deoarece pot influenţa în mod esenţial termenii interacţiunilor în relaţiile internaţionale. Dacă la începuturi statul s-a pretins ca unica legimitate (căci antichitatea a echivalat noţiunea de fiinţă umană cu cea de cetăţean, interesul cetăţii fiind cel care prima înасesteа), оdată сu apariţia dreptului natural – prin creştinism, şi a trezirii conştiinţelor individuale – prin Reformă, balanţa a început să încline în favoarea individului. Proclamarea în 1776, la Philadelphia, a drepturilor naturale ale omului la viaţă, libertate şi fericire, a dat un nou curs acestor teorii. Teoreticieni renumiţi ca Georges Scelle, Nicolas Potiş si Leon Duguit au afirmat că numai indivizii pot fi subiecte de drept, susţinînd că regula de drept “nu se poale adresa decât unei inteligenţe capabile de a o înţelege şi a i se conforma”. Majoritatea autorilor din perioada interbelică, resping această teorie, însă ea capătă tot mai mult adepţi în literatura europeană de după cel de-al doilea război mondial. Teoriile solidariste ale lui Georges Scelle apreciază că statul, ca persoană este o ficţiune, singura realitate fiind persoana fizică luată individual şi relaţiile interindividuale bazate pe aşa zisa “solidaritate socială”, astfel încît relaţiile internaţionale devin relaţii dintre indivizi şi grupuri de indivizi. a raportul dintre