Unul dintre cele mai importante momente în desfăşurarea schimburilor internaţionale îl constituie încasarea contravalorii mărfurilor exportate sau a serviciilor prestate.
Realizarea încasării sumelor astfel rezultate se efectuează printr-o modalitate de plată convenită între părţi sau/şi stipulată în contractul comercial internaţional.
Modalităţile de plată utilizate în comerţul internaţional s-au diversificat continuu în funcţie de mutaţiile ce au avut loc în cadrul economiei mondiale şi a perfecţionării tehnicilor şi tehnologiilor de trasmitere a mesajelor.
Astfel se disting:
1. plata mărfă contra marfă – a purtat denumirea de troc şi mai târziu de compensaţie. Din punct de vedere istoric este prima modalitate de plată apărută, iar revenirea la acest tip de plată a fost determinată, pe de o parte de fenomenele de criză financiară naţională sau internaţională, iar pe de altă parte, de limitele financiare ale unor participanţi la schimburile internaţionale.
2. plata în numerar, se utilizează în procent mai redus la nivel internaţional, în:
– ţările cu restricţii valutare sau care practică sisteme de impozitare severe;
– spaţii geografice izolate;
– în activităţi de turism şi transport internaţional.
3. plata prin cec (cea mai apropiată de modalitatea de plată în numerar) – caracterul înscrisului oferă partenerilor de afaceri un grad de siguranţă mai ridicat.
4. plata prin titluri de credit – utilizarea cambiei şi a biletului la ordin (eventual prin asociere la alte titluri de plată; acreditiv; incasso; scrisoare de credit comercială), este una din cele mai vechi tehnici de plată. În timp acestea au evoluat de la utilizarea lor singulară şi au devenit asociate altor modalităţi de plată (în prezent).
5. ordinul de plată – este legat de apariţia băncilor şi a dezvoltării relaţiilor la nivel internaţional între acestea. Această modalitate de plată se aseamănă plăţilor în numerar, dar se realizează pe canal bancar şi constă în ordinul pe care un client îl dă băncii sale de a plăti din contul său o sumă de bani unei alte persoane, în contul acestuia, care poate fi deschis la orice altă bancă sau chiar la aceeaşi bancă. În practica internaţională poartă denumirea de ,, plată direct din cont’’
6. plata documentară sau operaţiuni documentare – plata se face de către bancă numai contra documente (acreditiv şi incasso, scrisoarea de credit comercială);
7. scrisoarea de garanţie bancară – deşi în esenţă constituie un instrument de garantare, ea poate fi utilizată şi ca mijloc de plată. Prin implicarea mai profundă sau mai superficială a băncii corespunzător angajamentului de plată asumat oferă mai multă sau mai puţină siguranţă în raport cu interesele partenerilor. Poate fi folosită în sine sau în conexiune cu altă tehnică de plată cu scopul de a o garanta, (cum este, de exemplu, plata prin incasso sau prin compensaţie).

Agenţii economici, în decizia lor privind o plată internaţională, au în vedere, pe de o parte, modalitatea de plată pentru care optează (cec, incasso, acreditiv etc) iar, pe de altă parte, modul în care vor fi transferate fondurile (letric, telegrafic, SWIFT) precum şi cine suportă comisioanele bancare.

Transferul fondurilor:
1. transfer letric prin poştă – este cel mai vechi, constă în transmiterea fizică a înscrisului printr-un anumit mijloc de transport (avion), de la o bancă la alta,
2. transfer telegrafic – prin cablu (telex, fax),
3. transfer prin sistem SWIFT – tehnică computerizată (Society for Worldwide Interbank Financial – BRCE; BRD; Banca Agricolă;BCR; Telecomunications).

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships