Tratatul de Pace de la Paris a fost semnat la 30 martie 1856, încheiat între ţări care au participat la războiul Crimeii (Anglia, Franţa, Russia, Turcia,Sardinia,Austria şi Prusia). Principalele prevederi erau transformarea M.Negre în teritoriu neutru, închis tuturor navelor militare, pe ţărmul mării fiind interzise construirea de fortificaţii sau prezenţa armamentului de orice fel. Tratatul de la Paris din 1856 acordă anumite avantaje Imperiului Otoman, cu toate ca cea mai mare parte a prevederilor lui au fost încadrate în următorul sfert de viac. Rusiei I se cerea sa renunţela orice pretenţie referitoare la protectoratul ei asupra creştinilor balcanice, puterile semnatare asumînduşi, în schimb, rolul de garanţi comuni. Imperiul Hobsburgic şi Prusia au luat parte la conferinţa de Pace şi au semnat tratatul ca şi cum ar fi fost state beligerante. Clauzele contradictorii din cadrul acordului au complicat problemele. În art. VII, semnatarii promiteau” să respecte independenţa şi integritatea teritorială a Imper. Otoman”. Referitor la naţionalităţile creştine, sultanul lea transmis puterilor textul unui firman intitulat Hatti Humaun, pe care intenţiona sal emită în privinţa aceasta. La rîndul lor, statele creştine se angajau sa nu revendice dreptul de a “intervene, în comun sau separate, în relaţiile Magestăţii sale Sultanul cu supuşii lui sau în administraţia internă a Imperiului său.” În fond, aceste prevederi aveau sa provoace o mare confuzieşi să faciliteze amestecul marilor puteri în orice criză survenită între sultan şi supuşii lui creştini. Firmanul Hatti Humaun a fost emis în 1856 şi a devenit parte integrală a Tratatului de la Paris. Elaborat sub presiunea streină, acest document era o declaraţie de intenţieşi o asigurare relative la tratamentul egal al creştinilor şi musulmanilor. Cît priveşte măsurile practice luate,cele mai importante pentru locuitorii Balcanilor, erau cele referitoare la administraţia provincială şi la sistemul de impozitare. De asemenea, la Tratat era stabilită libera circulaţie pe Dunăre sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării. Alte prevederi privea Statutul Principatelor Romîne-Moldova şi Muntenia-care rămîneau în mod oficial sub suveranitatea Otomană, dar cărora li se acorda dreptul de a avea propriile Constituţii şi Adunări legislative şi care aveau să fie puse sub supravegherea puterilor victorioase. A fost stabilită organizarea unui referendum în chestiunea dorinţei de unire a poporului celor 2 Principate şi înfiinţarea Adunărilor ad-hoc la Iaşi, respective, la Bucureşti.Basarabia rămînea în continuare, în stăpînirea Imp. Rus, dar partea sa sudică (Cahul, Bolgrad şi Izmail şi implicit controlul asupra gurilor Dunării), erau retrocedate Moldovei. Acest Tratat este primul act juridic înternaţional care arată un interes sporit al marilor puteri europene faţî de Ţara Romînă. Tratatul stabilea, deasemenea, demilitarizarea Ins. Aland din M.Baltică, care aparţineau Marelui Ducat al Finlandiei, aflat sub suveranitatea Imp. Rus. Fortăriaţa Barmarsund fusese distrusă de forţele franco-britanice în 1854, aliaţii dorind să împedice ruşii la folosirea acestei insule ca baze militare. Pacea de la Paris a marcat un uriaş pas înapoi pentru Russia şi prezenţele sale de dominaţie a regiunii, acest Tratat a confirmat eşecul politicii ţarului Nicolae I: 1.Russia a pierdut controlul asupra gurilor Dunării, 2.Russia a fost obligată să abandoneze pretenţiile de protecţie a intereselor creştinilor ortodocşi din Imperiul Otoman (rol pe care îl păstra Franţa). 3.Russia şi-a pierdut influienţa asupra Principatelor Romîne, care alături de Serbia au primit un grad de independenţă sporit.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
