Alianţa celor trei împăraţi, constituirea şi caracterul ei.

Către mijl. a 1870, cancelarul german era preocupat de crearea unei alianţe care, concomitent i-ar fi apărat guvernul de pericolul clerical şi ar fi garantat Germaniei imposibilitatea unui acord ruso-francez. Marea Britanie se afla în „splendida sa izolare” şi nu era dispusă spre o implicare pe continentul european. Din partea Italiei, Bismarck, la fel nu aştepta anumite acţiuni, deoarece aceasta abia îşi revenea după 12 ani de revoluţie, întâlnea serioase dificultăţi militare şi nu era viabilă pt a acorda sprijin militar lui Bismarck. Astfel, rămânea doar Austro-ungaria, care în pofida înfrângerii de la Sadova, rămânea a fi mare putere europeană. O alianţă cu Germania devenea o necesitate pt Austro-ungaria din cauză că panslavismul o ameninţa atât în plan internaţional, cât şi în interiorul imperiului. Dar existau două obstacole care stăteau în calea creării alianţei germano-austro-ungare: diplomaţia austro-ungară era condusă de contele Beyst, care manifesta antipatie faţă de politica prusacă şi succesele politice obţinute de elementele slave în cadrul Imp. Austro-ungar. În urma câtorva intrigi diplomatice, Bismarck reuşeşte să obţină demiterea lui von Beyst şi înlocuirea acestuia cu Andrassi, care era mult mai loial faţă de politica germană. Tendinţele de emancipare ale Franţei l-au determinat pe Bismarck să nu mai tergiverseze încheierea acordului austro-german. În 1872, la invitaţia cancelarului german, Andrassi şi Frentz Joseph au sosit la Berlin pt a stabili condiţiile pactului care urma să fie semnat între cele două imperii. Vestea despre vizita pe care urma să o efectueze Frentz Joseph la Berlin a nemulţumit cercurile diplomatice din Rusia, care au dat de înţeles că ar prefera să adere la viitoarea alianţă. Bismarck a preferat să încadreze ţarul în acest acord şi de aceea l-a invitat la Berlin împreună cu Frentz Joseph. Alexandru II a sosit la Berlin însoţit de Gorceakov, unde a semnat „Alianţa celor trei împăraţi”. În realitate între aceste state nu a fost semnat vreun acord, ci avut loc doar un schimb de note prin care semnatarii se obligau să coopereze în privinţa: Păstrării în Europa a situaţiei create în urma ultimelor acorduri diplomatice; Rezolvării dificultăţilor care puteau fi generate de „chestiunea orientală”; Înăbuşirii revoluţiilor care reprezentau pericol pt toate casele monarhice europene. Aceasta era o revenire la principiile de funcţionare a Sfintei Alianţe. Această apropiere însă nu s-a dovedit a fi destul de durabilă. Austro-ungaria a căzut în dependenţă de Germania, iar Imperiul Rus nu intenţiona să renunţe la libertatea acţiunilor sale. Gorceakov a surprins ideea lui Bismarck de apropiere a caselor monarhice vieneze şi peterburgige şi intenţia cancelarului de a neutraliza un stat cu ajutorul celuilalt stat. Către finele a.1873 alianţa devenea din ce în ce mai şubredă. La sf.a.1873 are loc o apropiere stranie ruso-britanică, cauzată de căsătoria fiicei lui Alexandru II cu ducele de Edinburg – al doilea fiu al Reginei Maria. Răcirea relaţiilor ruso-germane s-a accentuat şi în urma evenimentelor din Spania. Noul guvern era susţinut de Bismarck, însă respins categoric de Gorceakov. Alianţa s-a destrămat definitiv în 1878 în urma Congresului de la Berlin.