În urma războiului ruso-turc din 1877-1878, la 3 martie 1878 a fost semnat tratatul da pace de la San-Stefano. La acea perioadă rolul lui Gorceakov a scăzut considerabil în cadrul diplomaţiei ruse, iar cea mai dominantă personalitate printre cercurile diplomatice ţariste era contele Ignatiev- fost delegat în Imperiul Otoman. Anume Ignatiev a fost însărcinat de a conduce tratativele cu Poarta. Fiind adept convins al politicii promovate de marele Imperiu Rus, acesta a dictat Porţii condiţii de pace extrem de dificile. Tratatul de la San-Stefano a extins hotarele Bulgariei în comparaţie cu hotarele prevăzute în cadrul Conferinţei de la Constantinopol din 1876. Bulgarii primeau o parte considerabilă a litoralului Mării Egee, iar armatele otomane erau lipsite de dreptul de a mai rămâne pe teritoriul Bulgariei. Această situaţie nu s-a dovedit a fi convenabilă diplomaţiei engleze, care opta pentru integritatea Imperiului Otoman. Marea Britanie avea temeri că, incluzând Bulgaria în sfera sa de influenţă, Imperiul Ţarist va deveni o ţară cu statut de mare putere în regiunea mediteraneană. Pe lângă acestea, noile hotare ale Bulgariei erau atât de aproape de Constantinopol, încât strâmtorile şi capitala otomană puteau fi în permanenţă supuse unei lovituri din partea Bulgariei. Din această cauză, tratatul de la San-Stefano a fost privit cu ostilitate de către Anglia. La fel de puţin corespundea Tratatul de la San-Stefano intereselor Austro-Ungariei, deoarece în cadrul Convenţiilor de la Reichstadt şi Budapesta de la 15 ianuarie, 1877 se specifica necesitatea de a nu permite crearea unui stat mare slav în Balcani. Pentru a nu permite crearea unui astfel de stat, Conferinţa de la Constaninopol prevedea divizarea Bulgariei în două sfere de influenţă: partea de vest trebuia să treacă sub influenţa Austro-Ungariei. Ignatiev, însă nu a dorit să ţină cont de aceste proiecte ale marilor puteri, deoarece conform planurilor sale, Bulgaria trebuia să devină un stat unitar, care ar fi ocupat o bună parte a Peninsulei Balcanice. Tratatul de la San-Stefano prevedea şi suveranitatea deplină a Muntenegrului, Serbiei şi României, care urma să primească Dobrogea, dar trebuia să cedeze Rusiei partea de sud-vest a Basarabiei. De asemenea, Imperiul Ţarist urma să primească Karss, Ardagan, Bayazet şi Batumi. Serbia urma să-şi obţină independenţa, dar şi mici achiziţii teritoriale. Deci, Tratatul de la San-Stefano a fost unul deosebit de avantajos pentru Imperiul Ţarist, care a reuşit în acest fel să anuleze stipulaţiile Tratatului de la Paris, semnat în urma războiului Crimeii. Pentru Imperiul Otoman, Tratatul s-a dovedit a fi puţin favorabil, deoarece sporea influenţa Rusiei în detrimentul Porţii. Marea Britanie şi Austro-Ungaria, de asemenea au luat o atitudine ostilă faţă de tratat.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships