Congresul de la Berlin.

La 6 martie, 1878, Andrassi a propus oficial convocarea unui congres destinat discutării condiţiilor de pace dintre Rusia şi Imperiul Otoman, fără a se limita doar la problema strâmtorilor, după cum planifica anterior Gorceakov. Guvernul rus a fost nevoit să-şi dea acordul, deoarece nu se dorea un conflict cu Austro-Ungaria sau Marea Britanie, iar Germania promova o politică anti-rusă. Deschiderea congresului a avut loc la 13 iunie, 1878. Reprezentanţii statelor balcanice au fost admişi la congres, dar fără drepturi depline. Delegaţiile marilor puteri a u fost conduse de miniştrii afacerilor externe sau de către primii-miniştri- Bismarck, Gorceakov, disraeli, Andrassi, Wadingtan şi Corty. Congresul a fost prezidat de către Otto von Bismark. Discuţii aprinse a generat problema drepturilor sultanului asupra sudului Bulgariei. S-a decis crearea unei provincii autonome otomane, numită Rumelia Orientală. Sangeacul de Sofia a fost transmis Bulgariei în schimbul acordării sultanului dreptului de a-şi aduce trupele militare pe teritoriul Rumeliei Orientale. Conform unei altei stipulaţii a tratatului semnat, Rusia urma să organizeze guvernarea în cnezatul Bulgariei. Ocuparea Bosniei şi a Herţegovinei de către Austro-ungaria a avut loc în lipsa unor contradicţii serioase în timpul congresului. Anglia şi Germania au susţinut Austro-ungaria, iar Rusia nu se putea eschiva de la obligaţiile asumate prin convenţia de la Budapesta din 1877. Poarta a protestat însă opinia acesteia nu a fost luată în considerare. Foarte indignată a fost Italia care îşi dorea compensaţii pt întărirea Austro-ungariei. Congresul de la Berlin a lăsat în vigoare prevederile Tratatului de la San-Stefano privind revenirea la Rusia sudului Basarabiei şi în legătură cu independenţa Muntenegrului, a Serbiei şi a României. Achiziţiile teritoriale ruseşti din Asia au creat un pericol real de întrerupere a congresului. În cadrul acordului ruso-englez de la 30 mai se specifica că Rusia va „ocupa” Batumi, formulare de care a profitat Marea Britanie pt a afirma că şi-au dat acordul numai la ocuparea regiunii date, dar nu la anexarea acesteia de către Rusia, precum pretindea reprezentantul Imperiului Ţarist. În schimbul acceptării acestei formulări favorabile Rusiei, Marea Britanie a cerut acordul acesteia de instituire a unui statut al strâmtorilor care ar lărgi accesul flotei britanice la Marea Neagră. În ultimă instanţă Rusia a anexat regiunile revendicate, precum şi alte teritorii din Asia. Drept consecinţă a congresului, Bulgaria a fost divizată în trei părţi: cnezatul Bulgariei, Rumelia Orientală şi Macedonia, care a rămas în componenţa Imperiului Otoman. La 13 iulie congresul şi-a încheiat activitatea prin semnarea Tratatului de la Berlin, care l-a înlocuit pe cel de la San-Stefano. Deşi învingătoare în război, Rusia nu a avut mari beneficii. Cele mai mari beneficii au fost obţinute de către Marea Britanie şi Austro-Ungaria:prima a obţinut Ciprul, iar a doua-Bosnia şi Herţegovina. În urma congresului „chestiunea orientală” intră în ultimele sale etape de manifestare. Marele imperiu otoman practic nu mai exista, iar statul naţional turc încă nu se formase. Deşi a fost convocat pentru a ameliora „criza orientală”, totuşi congresul nu a făcut decît să creeze premise pentru acutizarea acesteia. La sfârşitul anului 1878, Solsberry scria: „am reuşit să restabilim din nou şubreda dominaţie turcă la sud de munţii Balcanici, dar asta e pentru puţin timp, deoarece Imperiul nu mai este viabil”.