După ce Imperiul Otoman a respins Protocolul de la Londra, prin care ar fi fost considerabil limitată suveranitatea turcă, Rusia, la 13 aprilie 1877 a răspuns prin mobilizarea a 7 divizii. Ţarul a sosit la Chişinău, unde se găsea comandamentul său militar şi la 24 aprilie, 1877, a semnat manifestul cu privire la declararea războiului împotriva Turciei. Totuşi, acţiuni militare de amploare în Balcani au început abia către sfârşitul lunii iunie. Lordul Disraeli intenţiona să răspundă Rusiei prin ocuparea strâmtorii Dardanele, însă nu a primit susţinere din partea membrilor cabinetului englez. Marea Britanie s-a limitat la expedierea unei note către Şuvalov- ambasadorul rus la Londra, în care se declara că, Anglia nu poate să permită blocarea canalului Suez de către Rusia, ocuparea Egiptului, chiar numai pe durată războiului şi ocuparea Constantinopolului, precum şi modificarea statutului strâmtorilor. Guvernul rus a declarat că nu intenţionează efectuarea anumitor schimbări în raport cu Egiptul sau canalul Suez. Cu privire la Constantinopol şi strâmtori, cabinetul de la Peterburg a declarat că aceasta este o problemă de interes general european şi Rusia se obligă să nu rezolve unilateral. De asemenea, Gorceak ov a declarat că Rusia este gata să încheie pace în condiţii moderate, doar că turcii trebuie s-o ceară înainte ca armata rusă să traverseze munţii Balcani. Imperiul Rus urma să primească partea de sud a Basarabiei şi Batumi. Conducerea britanică a respins cu vehemenţă propunerile ruse. La 19 mai 1877, Derby- reprezentantul englez, a iniţiat tratative cu Austro-Ungaria cu privire la un atac comun împotriva Imperiului Ţarist. Anglia urma să-şi trimită flota în strâmtori, iar Austro- ungaria să distrugă flancul din spate al armatei ruse din regiunea Dunării. Austro-ungaria a refuzat propunerea britanică, fiind de acord doar cu promovarea unei plan comun de acţiuni în legătură cu chestiunile britanice. Austro-ungaria s-a eschivat de la declararea mobilizării împotriva Imperiului Ţarist. Către sfârşitul lunii iulie, trupele ruse au ajuns aproape de Adrianopol, iar autorităţile britanice au intrat în panică. S-a decis trimiterea unei escadre britanice în strâmtori. Însă, în aceeaşi zi armata lui Osman-paşa a intrat în Plevna, lucru care a diminuat considerabil poziţiile armatei ruse. În acest mod, războiul s-a dovedit a fi unul de durată, ceea ce convenea intereselor britanice. Profitând de slăbiciunea armatei ruse, Andrassi a decis să încalce obligaţiile Austro-ungariei de a-şi menţine neutralitatea şi să declare război Imperiului Otoman, însă cercurile diplomatice austro-ungare au respins propunerea ministrului de externe, considerând că o ciocnire militară cu Rusia nu este pe puterile Vienei. La 10 decembrie 1877, armatele ruse au ocupat Plevna. Sultanul a ameninţat că Poarta va ceda în caz dacă nu va primi ajutor din partea Angliei. La 13 decembrie guvernul britanic a preîntâmpinat Rusia că chiar şi o ocupare temporară a Constantinopolului va determina Anglia să treacă la acţiuni radicale. La 24 decembrie Imperiul Otoman s-a adresat către Anglia pentru ajutor împotriva Rusiei, care însă a declarat că nu acceptă un armistiţiu obţinut de către Marea Britanie: Poarta trebuie singură să ceară semnarea păcii de la Imperiul Ţarist. La 8 ianuarie, 1878 Poarta s-a adresat către comandantul militar principal al Rusiei cu rugămintea de a semna armistiţiu. Negocierile au demarat, însă armatele ruse continuau să înainteze prin capitală otomană. Sub influenţa notelor informative descurajatoare venite din Constantinopol, cabinetul englez decide, la 23 ianuarie să trimită flota britanică în strâmtori, considerând că un asemenea pas va determina şi mobilizarea Austro-ungariei. Guvernul ţarist nu a riscat să meargă la un conflict cu două mari puteri, având o armată deja epuizată, de aceea şi-a declarat oficial acordul de a discuta condiţiile viitorului armistiţiu în cadrul unui congres internaţional. Temându-se de o ciocnire cu Anglia, ţarul a ordonat ca în caz dacă turcii vor accepta condiţiile armistiţiului, armatele ruse să se abţină de la ocuparea Constantinopolului. La 31 ianuarie 1878, turcii au semnat armistiţiu. În pofida acestui fapt, ruşii continuau să înainteze, iar la 8 februarie cabinetul englez a ordonat o nouă înaintare a flotei britanice spre Dardanele. Dar sultanul nu a îndrăznit să permită trecerea flotei britanice din cauza ameninţării făcute de ruşi cu privire la ocuparea Constantinopolului. Ţarul, într-adevăr a decis să ocupe Constantinopolul, însă Gorceakov a protestat menţionând că aceasta ar duce la un război împotriva Angliei. Guvernul englez a declarat că intrarea trupelor ruse în Constantinopol va duce la ruperea relaţiilor diplomatice. Aceeaţi declaraţie a făcut şi Austro-ungaria. Guvernul rus a decis ă nu complice situaţia şi s-a limitat doar la ocuparea localităţii San-Stefano, situată la 12 verste de Constantinopol. Tot aici, la 3 martie 1878 a fost semnat tratatul de pace.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships