Conferinţa de la Teheran, problemele discutate.

Conferinţa de la Teheran (28 noiembrie – 1 decembrie 1943, Teheran, Iran) a fost organizată pentru punerea la punct a unor probleme de importanţă vitală pentru mersul celui de-al doilea război mondial şi organizarea lumii postbelice, ca urmare a marilor victorii aliate din cursul anului 1943.A fost prima întâlnire a “Celor Trei Mari”: Franklin Delano Roosevelt, Winston Churchill şi Iosif Vissarionovici Stalin.În drum spre capitala iraniană, Franklin Delano Roosevelt şi Winston Churchill s-au oprit la Cairo, unde s-au intâlnit cu Jiang Jieshi (cunoscut şi sub numele de Chiang Kai-Shek). Cu această ocazie, la 27 noiembrie, cei trei au semnat o Declaraţie prin care-şi afirmau hotărârea neclintită de a purta război “pentru a pune capăt agresiunii Japoniei şi de a-l pedepsi pe agresor, fără a tinde prin aceasta la obţinerea unor avantaje pentru ele şi fără să aibă cea mai mică intenţie de extindere a teritoriilor lor”. În centrul dezbaterilor Conferinţei de la Teheran au fost problemele militare. S-a discutat despre statutul postbelic al Germaniei care, potrivit lui Roosevelt, trebuia împărţită în cinci state autonome, respectiv: 1 – Prusia, 2 – Hanovra, 3 – Saxonia şi regiunea Leipzig, 4 – zona Hessen, Darmstadt Kassel şi regiunea de la sud de Rin, 5 – Bavaria, Baden, Würtenberg şi Canalul Kiel. Regiunile Ruhr şi Saar urmau să intre sub control internaţional.O altă problemă abordată a fost cea poloneză, varianta balcanică fiind respinsă de către I. V. Stalin. Sunt abordate problemele finlandeză şi japoneză, se dă o declaraţie privind independenţa, suveranitatea şi integritatea Iranului. Conferinţa şefilor de guverne ai U.R.S.S., S.U.A. şi Marii Britanii a avut loc între 28 noiembrie şi 1 decembrie 1943. Afară de Stalin, Roosevelt şi Churchill, au mai participat şi miniştrii afacerilor externe, şefii statelor-majore, numeroşi experţi. Conferinţa avea scopul de a examina problemele ce vizau coordonarea eforturilor aliaţilor în lupta împotriva Germaniei şi sateliţilor ei, colaborarea postbelică şi asigurarea unei păci trainice. întâlnirea celor “trei mari” a fost deschisă de Roosevelt, care a prezidat prima şedinţă. Conferinţa nu a avut o ordine de zi elaborată în prealabil. Roosevelt a spus că fiecare participant poate aborda problemele dorite. S-a ajuns la înţelegere că cele discutate nu vor fi date publicităţii în viitorul apropiat. Participanţii au expus fiecare în parte propriile viziuni asupra războiului. Au urmat apoi discuţii, conducerea sovietică insistând asupra deschiderii Frontului al doilea în Europa – în nordul Franţei. A fost adoptată “Hotărârea militară a Conferinţei de la Te- heran”, conform căreia operaţia “Overlord” (de deschidere a celui de-al 11-lea Front) urma să înceapă în mai 1944, concomitent cu operaţiile militare din sudul Franţei. Stalin a declarat că în acelaşi timp Armata Roşie va înainta, împiedicând, astfel, strămutarea trupelor germane de la est la vest. La Conferinţă s-a pus în discuţie chestiunea privind viitorul Germaniei, Roosevelt a propus dezmembrarea Germaniei în cinci state autonome, Churchill a susţinut planul său de constituire a Confederaţiei dunărene din care să facă parte Austria, Ungaria şi teritoriile de sud ale Germaniei, izolând Prusia. Şeful guvernului sovietic n-a acceptat planurile celor doi, considerând că Austria şi Ungaria trebuie să fie state independente. O altă problemă abordată a fost cea a Poloniei. Reprezentanţii U.R.S.S. s-au pronunţat pentru “restabilirea Poloniei”, subliniind că hotarul de est al acestei ţări va trebui stabilit conform ‘liniei Curzon”, iar cel de vest — pe cursul Oderului. Problema a rămas deschisă, urmând să fie reluată la întâlnirile ulterioare. Stalin a informat interlocutorii despre interesul U.R.S.S. faţă de porturile Königsberg, Memel şi împrejurimile lor. La una din şedinţe, Churchill i-a înmânat lui Stalin Sabia de Onoare, confecţionată special la comanda regelui Marii Britanii, George al VI-lea, cu ocazia victoriei repurtate de Armata Roşie la Stalingrad. Conferinţa de la Teheran a constituit un moment de mare importanţă în istoria relaţiilor dintre principalele ţări ale Coaliţiei antihitleriste. Ea a adoptat hotărâri decisive pentru desfăşurarea ulterioară a războiului şi organizarea postbelică a lumii. Conferinţa a spulberat speranţele diplomaţiei fasciste cu privire la neînţelegerile dintre marile puteri ale Coaliţiei şi eventuala dizolvare a ei.