Noţiune În literatura de specialitate, problema noţiunii obiectului actului juridic civil este controversată. În legătură cu aceasta în principal, au fost formulate trei opinii. Astfel într-o primă opinie se consideră că obiectul actului juridic constă în crearea, modificarea, transmiterea ori stingerea unui raport juridic. Acestei opinii i se reproşează că face confuzie între obiectul şi efectele generale ale actului juridic. Într-o altă opinie se consideră că obiectul actului juridic civil constă în interesele reglementate de părţi prin mijlocirea actului juridic în temeiul şi în limita legii. Şi acestei opinii i s-a reproşat că leagă în mod artificial obiectul actului juridic de noţiunea de interese, noţiune care are valenţe apropiate mai degrabă cauzei decât obiectului actului juridic civil. În sfârşit o a treia opinie consideră că obiectul actului juridic civil este însuşi obiectul raportului juridic civil născut din acel act juridic. Cu alte cuvinte, obiectul actului juridic îl constituie conduita părţilor, adică acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute părţile actului juridic. Această opinie este susţinută de mare majoritate a autorilor care s-au referit la obiectul actului juridic. Faţă de cele arătate considerăm că prin obiect al actului juridic se înţelege conduita părţilor stabilită prin actul juridic, adică acţiunile sau inacţiunile de care sunt ţinute părţile sau de la care trebuie să se abţină.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships