În conformitate cu clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii, distingem următoarele categorii de rezervaţii:
a) rezervaţie ştiinţifică;
b) rezervaţie naturală;
c) rezervaţie peisagistică (de peisaj geografic);
d) rezervaţie de resurse;
e) rezervaţie a biosferei;

Rezervaţie ştiinţifică – spaţiu biogeografic terestru şi/sau acvatic de importanţă naţională cu statut de instituţie de cercetări ştiinţifice, destinat menţinerii intacte a obiectelor şi complexelor naturale, conservării biodiversităţii, elaborării bazelor ştiinţifice de protecţie a mediului.
Rezervaţia ştiinţifică are ca obiectiv prioritar protecţia mediului, efectuarea de cercetări ştiinţifice, educarea şi instruirea ecologică a populaţiei. (art. 22 LANP) Ea are statut de instituţie de cercetări ştiinţifice şi se subordonează Ministerului Ecologiei.
Rezervaţia ştiinţifică are următoarele sarcini:
a) conservarea biodiversităţii şi menţinerea complexului său natural în afara impactului antropic;
b) conservarea staţiunilor terestre şi a habitatelor acvatice (biotopurilor terestre şi acvatice);
c) efectuarea de cercetări ştiinţifice;
d) aplicarea realizărilor ştiinţei din domeniul ariilor naturale protejate şi realizarea programelor ecologice;
e) ţinerea analelor naturii;
f) efectuarea monitoringului ecologic;
g) colaborarea în domeniul ariilor naturale protejate cu organisme şi instituţii de specialitate din ţară şi din străinătate;
h) popularizarea cunoştinţelor privind protecţia mediului;
i) pregătirea cadrelor ştiinţifice şi a specialiştilor în domeniul ocrotirii naturii, în special în cel al ariilor naturale protejate. (art. 24 LANP)
În rezervaţia ştiinţifică, excepţie făcînd zonele cu protecţie integrală, sînt permise:
a) lucrările de regenerare şi reconstrucţie ecologică;
b) derularea măsurilor de apărare contra incendiilor;
c) efectuarea măsurilor de profilaxie veterinară şi sanitară;
d) reglarea selectivă a numărului de animale pentru menţinerea echilibrului ecologic;
e) păşunatul şi strîngerea fînului de către salariaţii rezervaţiei;
f) tăierile de igienă, de îngrijire şi de regenerare a pădurilor;
g) construcţia de locuinţe de serviciu pentru personalul ştiinţific al rezervaţiei;
h) alte activităţi ce nu contravin sarcinilor rezervaţiei, aprobate de consiliul ei ştiinţific şi coordonate cu Ministerul Ecologiei.
În rezervaţia ştiinţifică sînt interzise activităţile ce pot conduce la dereglarea evoluţiei fireşti a proceselor naturale, în special:
a) lucrările de instalare a reţelelor de termoficare, liniilor de transport electric, lucrările hidroameliorative şi de altă natură, care conduc la deteriorarea echilibrului ecologic;
b) explorarea şi extragerea resurselor naturale, cu excepţia celor de importanţă naţională (petrol, gaze naturale) cu condiţia respectării cerinţelor speciale de protecţie a mediului înconjurător stabilite de către autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător;
c) administrarea de îngrăşăminte minerale, ierbicide, pesticide şi de alte substanţe chimice nocive;
d) deplasarea vehiculelor pe căile terestre şi acvatice altele decît cele de uz comun şi parcarea lor în locuri neamenajate în astfel de scopuri;
e) păşunatul, vînatul, pescuitul sau cositul neautorizat, precum şi distrugerea cuiburilor, vizuinelor, ascunzişurilor, muşuroaielor şi altor sălaşe de animale;
f) colectarea speciilor de plante şi animale în stare vie şi prelucrată, precum şi a unor părţi ale acestora, cu excepţia colectării lor în scopuri ştiinţifice şi, după caz, muzeistice;
g) recoltarea plantelor medicinale, florilor, fructelor, pomuşoarelor, ciupercilor, stufului, papurei, vătămarea arborilor;
h) tăierile rase;
i) introducerea unor noi specii de plante şi animale;
j) arderea pajiştilor, a stufului şi a papurei, aprinderea rugurilor, orice formă de odihnă a populaţiei;
k) aflarea persoanelor străine, cu excepţia lucrătorilor ştiinţifici din alte instituţii şi a reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale care au permis. (art. 25, 26 LANP)
În rezervaţia ştiinţifică se creează zonă cu protecţie integrală unde se efectuează numai cercetări ştiinţifice. Această zonă cuprinde cel puţin 20% din teritoriul rezervaţiei. Ea poate fi situată pe unul sau pe cîteva sectoare din aria rezervaţiei, în dependenţă de suprafaţa sa şi de tipurile ecosistemelor. Amplasamentul şi suprafaţa zonei cu protecţie integrală se stabilesc de consiliul ştiinţific al rezervaţiei şi se aprobă de autoritatea centrală pentru mediu şi de Academia de Ştiinţe a Moldovei. (art. 27 LANP)
Statul de funcţii al rezervaţiei ştiinţifice se aprobă de autoritatea centrală pentru mediu şi de Academia de Ştiinţe a Moldovei. (art. 29 LANP)

Rezervaţiile ştiinţifice din RM:
1. Codru. Raionul Străşeni.
2. Iagorlîc. Raionul Dubăsari.
3. Prutul de Jos. Raionul Vulcăneşti.
4. Plaiul Fagului. Raionul Ungheni.
5. Pădurea Domnească. Raioanele Glodeni şi Făleşti.

Rezervaţie naturală – spaţiu natural, valoros din punct de vedere ştiinţific, destinat păstrării şi restabilirii unui sau a mai multor componente ale naturii pentru menţinerea echilibrului ecologic.
Rezervaţia naturală are ca obiectiv asigurarea condiţiilor optime de protejare şi restabilire a speciilor, a comunităţilor vegetale şi animale semnificative din punct de vedere naţional. (art. 40 LANP) În cadrul acesteia se efectuează cercetări ştiinţifice.

Rezervaţie peisagistică (de peisaj geografic) – sistem natural omogen silvic, de stepă şi luncă, de baltă şi mlaştină, avînd valoare ştiinţifică, ecologică, recreativă, estetică, instructivă şi educaţională, destinat menţinerii calităţilor sale naturale şi efectuării unor activităţi economice reglementate.
Rezervaţia peisagistică (de peisaj geografic) are ca obiectiv conservarea peisajelor geografice de importanţă naţională, utilizarea lor reglementată în scopuri economice, estetice, culturale şi recreative. (art. 43 LANP) În cadrul acesteia se efectuează cercetări ştiinţifice.

Rezervaţie de resurse – spaţiu natural care cuprinde resurse deosebit de valoroase, de importanţă naţională, protejate în scopul conservării lor pentru generaţiile viitoare.
Rezervaţia de resurse are ca obiectiv conservarea resurselor naturale pentru menţinerea lor în stare naturală în vederea valorificării ulterioare. (art. 46 LANP) În cadrul acesteia se efectuează cercetări ştiinţifice.
Statutul de rezervaţie de resurse are un caracter provizoriu, în funcţie de importanţa ei ecologică şi economică, evaluată de organizaţiile şi instituţiile ştiinţifice de domeniu de comun acord cu Ministerul Ecologiei.

Rezervaţie a biosferei – spaţiu geografic terestru şi/sau acvatic cu elemente şi formaţiuni fizico-geografice, specii de plante şi de animale de importanţă naţională şi internaţională, cu statut de instituţie de cercetări ştiinţifice, desemnat de UNESCO drept componentă a patrimoniului natural mondial.
Rezervaţia biosferei se fondează în conformitate cu Programul UNESCO “Omul şi biosfera” şi are ca obiectiv conservarea elementelor şi formaţiunilor fizico-geografice, speciilor de plante şi de animale de importanţă naţională şi internaţională, efectuarea de cercetări în sistemul monitoringului global. (art. 54 LANP)
Teritoriul rezervaţiei biosferei se divizează în următoarele zone funcţionale:
zonă nucleu, protecţie integrală, destinată exclusiv conservării biodiversităţii şi creării condiţiilor naturale de dezvoltare a biocenozelor. În zona nucleu este interzisă orice activitate economică. Se permite doar efectuarea de cercetări ştiinţifice;
zonă tampon, de administrare naturală, obiect de studiere şi de aplicare a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice pentru conservarea şi dezvoltarea fondului genetic, restabilirea principalelor tipuri de păduri, bălţi, lunci, stepe etc.;
zonă de tranziţie, destinată diminuării impactului antropic din teritoriile adiacente. Terenurile din zona de tranziţie pot rămîne deţinătorilor, care sînt obligaţi să respecte regimul stabilit în rezervaţie. În această zonă se permit anumite activităţi tradiţionale de folosinţă a terenurilor, asociate cu agricultura, silvicultura, păşunatul şi pescuitul. (art. 56 LANP)

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships