TRATATUL DE LA Amsterdam a fost semnat în 1997, intrând în vigoare la data de 1 mai 1999.  Tratatul de la Amsterdam a amendat Tratatul de la Maastricht, fără însă a-l înlocui. Scopul lui iniţial a fost de a asigura capacitatea de acţiune a UE şi după extinderea spre est. Tratatul de la Amsterdam a lasat intacte multe din prevederile Tratatului de la Maastricht (de exemplu, cele din capitolul referitor la U.E.M.). Totusi, în competentele U.E. vor intra sau se vor accentua noi domenii ca de exemplu: cele privitoare la un nivel crescut de ocupare a fortei de munca, la o dezvoltare echilibrata si neinflationista, la definirea progresiva a politicii de aparare comuna. O tema de mare importanta a Tratatului de la Amsterdam este accentuarea dezvoltarii unui spatiu de libertate, securitate si justitie, în cadrul caruia sa fie asigurata libera circulatie a persoanelor prin masuri adecvate controlului la frontierele U.E., controlului emigrarilor, azilului precum si prevenirii criminalitatii.Puterile Parlamentului european au fost consolidate prin simplificarea procedurii codeciziei (a fost suprimata posibilitatea unei a treia lecturi de catre Consiliu, textul fiind considerat neadoptat în cazul esecului comitetului de conciliere) si prin extinderea campului sau de aplicatie. De asemenea procedura de consultare a fost suprimata în profitul celei de cooperare.Tratatul de la Maastricht a fost completat cu texte mai ample si în ceea ce priveste politica de mediu. Formula prevazuta în Tratatul de la Maastricht de “respectare a mediului” a fost înlocuita prin Tratatul de la Amsterdam cu formula “nivel înalt de protectie si de îmbunatatire a calitatii mediului”. O alta schimbare adusa prin Tratatul de la Amsterdam consta în introducerea principiului “egalitatii dintre barbati si femei”, alaturi de “promovarea unui nivel ridicat de ocupare a fortei de munca si de protectie sociala”. Principiul egalitatii dintre barbati si femei constituie una din cele mai importante dispozitii din tratat.Comparativ cu Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam a dat o mai buna definitie cetateniei europene si a legat-o mai strâns de respectarea drepturilor omului, stabilind o regrupare a drepturilor referitoare la cetatenia europeana într-un capitol unic. Astfel, prin Tratatul de la Amsterdam s-a subliniat ca definirea cetateniei europene precum si mai buna respectare a drepturilor omului constituie un obiectiv prioritar în cadrul reformei Uniunii. De asemenea, tratatul prevede protectia personelor fizice cu privire la regimul datelor cu caracter personal (articolul 286 din T.C.E.). Doua regulamente au fost adoptate pentru punerea în aplicare a acestor dispozitii. Pentru prima data, Tratatul de la Amsterdam creeaza un mecanism care permite sanctionarea unui stat membru care s-ar face vinovat de o “violare grava si persistenta” (articolul 7) a drepturilor fundamentale permitând Consiliului sa suspende dreptul de vot al statului respectiv. În ceea ce priveste politica externa si de securitate comuna putem remarca faptul ca Tratatul de la Amsterdam a clarificat mai multe dispozitii ale Tratatului de la Maastricht, în special prin redefinirea instrumentelor sale la care s-a adaugat unul nou: strategia comuna. A fost instituit un Înalt reprezentant pentru P.E.S.C., functie detinuta de fostul secretar N.A.T.O. Javier Solana. O alta inovatie este reprezentata prin includerea în cadrul P.E.S.C. a misiunilor umanitare si de gestiune a crizelor, precum si a posibilitatii Uniunii de a recurge la U.E.O. pentru punerea în aplicare a misiunilor sale.

căutare personalizată

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships