În mod necesar, chiar atunci când părţile sunt faţă în faţă, una dintre ele i-a iniţiativa, exprimându-şi voinţa de a contracta, făcând propuneri pe care le adresează celeilalte părţi, iar dacă aceasta din urmă le acceptă, se formează contractul. Aşadar, acordul de voinţă al părţilor se realizează prin ofertă şi acceptare. Oferta. Oferta este propunerea de a contracta, în anumite condiţii, adresată unei persoane determinate sau unor persoane nedeterminate. Ea se face de obicei într-o formă expresă şi directă prin viu grai sau în scris. Ea se poate exprima sub diferite forme precum: trimiterea de cataloage cuprinzând descrierea mărfurilor şi indicarea preţurilor, expunerea mărfurilor într-o vitrină cu menţionarea preţurilor respective. Oricare dintre acestea înseamnă o ofertă de vânzare, în temeiul căreia oricine care consimte să plătească preţul afişat are dreptul să ceară să i se vândă marfa. Oferta, fără a înceta de a fi directă şi certă, poate însă să nu fie expresă, ci tacită. De pildă, prezenţa unui vehicul într-o staţie anume destinată vehiculelor de transport în comun, cu preţ tarifar, constituie o ofertă, iar acţiunea unei persoane de a se sui într-un asemenea vehicul constituie o acceptare a ofertei, deci încheierea contractului de transport. Oferta (ca de altfel şi acceptarea), fiind o manifestare de voinţă, trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, cerute unei manifestări de voinţă, efectuată în scopul de a produce efecte juridice. Oferta trebuie să fie fermă, adică să exprime voinţa neîndoielnică de a încheia contractul, dacă oferta este acceptată. Oferta, chiar şi atunci când este tacită, trebuie să fie neechivocă. Astfel, expunerea uni obiect în vitrina unui magazin cu eticheta preţului de vânzare constituie o ofertă neechivocă, pe când simpla expunere a unui obiect, fără indicarea preţului de vânzare, poate să însemne expunerea unui model. De aceea, uneori, spre a evita echivocul se precizează: “Obiectele expuse în vitrină nu se vând”. Oferta mai trebuie să fie precisă şi completă, adică să conţină toate elementele constitutive ale contractului, toate clauzele necesare actului juridic, pentru încheierea acestuia, să fie suficientă o acceptare pură şi simplă. Oferta mai trebuie să cuprindă acele condiţii sau clauze care rezultă din reglementarea supletivă a legii sau din obiceiuri. În contractele ce se încheie intuitu personae, oferta nu poate fi făcută decât de o persoană determinată. Dacă în privinţa unor asemenea contracte se face ofertă publică (de pildă, pentru angajarea de specialişti), aceasta nu constituie o ofertă precisă şi completă. Ofertantul poate refuza să contracteze cu cel care nu le îndeplineşte. Oferta fiind destinată ca, prin acceptarea ei de către destinatar să formeze contractul, atunci, atât timp cât nu este acceptată, poate fi revocată. Prin urmare, oferta neacceptată este revocabilă, chiar dacă a ajuns la destinatar, tot astfel oferta este caducă dacă a expirat termenul pentru care a fost emisă, ori dacă mai înainte de acceptarea ei, ofertantul moare sau devine incapabil. Regula revocabilităţii ofertei suferă însă unele excepţii. Astfel, dacă ofertantul a fixat un termen înăuntrul căruia să se facă acceptarea, oferta nu mai este revocabilă până la expirarea acestui termen, care de altfel poate fi tacit. Se poate considera chiar că orice ofertă conţine un termen înăuntrul căruia să se facă acceptată, oferta nu mai este revocabilă până la expirarea acestui termen, care de altfel poate fi şi tacit. Se poate considera că orice ofertă conţine un termen tacit pentru acceptare, termen care ar implica, cel puţin termenul necesar pentru examinarea ofertei şi pentru ca răspunsul acceptantului să ajungă la ofertant; dacă până la expirarea acestui termen, acceptarea nu se produce, oferta devine caducă, iar dacă în acest interval de timp oferta este acceptată, contractul se consideră încheiat, chiar dacă între timp oferta a fost, în fapt, revocată. Acceptarea. Întocmai ca oferta, acceptarea acesteia trebuie să îndeplinească condiţiile unei manifestări de voinţă producătoare de efecte juridice. Forma acceptării nu este supusă unor condiţii speciale, ci este suficient ca din felul manifestării, să rezulte voinţa neîndoielnică de a accepta oferta respectivă, acceptarea este expresă, când se face în scris sau verbal şi tacită, când rezultă din acţiuni ori atitudini care pot fi interpretate în acest sens. Astfel, începutul executării unui contract nu poate fi interpretat decât ca o acceptarea a ofertei. Cu privire la acceptarea tacită se pune problema de a şti ce valoare juridică poate să aibă simpla tăcere. În general i se recunoaşte valoarea juridică numai manifestării pozitive de voinţă, contestându-se că şi tăcerea ar avea această calitate; dacă oferta nu a fost urmată de nici un răspuns, ori de nici o atitudine, din care să se poată deduce o acceptare indirectă, contractul nu se consideră încheiat. În privinţa conţinutului acceptarea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: Să se refere la acelaşi obiect ca şi oferta, adică să fie conform cu acesta; neconcordanţa între ofertă şi acceptare împiedică formarea contractului. Cu alte cuvinte, acceptarea trebuie să fie integrală, fără rezerve şi implică – fără propuneri de modificare a contractului – deoarece astfel ea ar echivala cu o contraofertă; Acceptarea trebuie să fie neîndoielnică, o atare problemă se pune mai cu seamă în cazul acceptării tacite (sau a acceptării prin simpla tăcere) Cât priveşte condiţiile privind persoana acceptantului, trebuie să facem o distincţie; dacă oferta a fost făcută unei persoane determinate, ea nu poate fi acceptată decât de persoana căreia i-a fost făcută. Dacă dimpotrivă, oferta a fost făcută unei persoane nedeterminate, ea poate fi acceptată de către oricine (de pildă în cazul mărfurilor cu indicarea preţurilor, expuse în vitrina unui magazin); În ceea ce priveşte momentul în care acceptarea poate interveni pentru a produce efectele sale specifice – adică încheierea contractelor – acest moment trebuie să se situeze, în orice caz mai înainte ca oferta să fi devenit caducă (prin moartea ori incapacitatea ofertantului sau prin expirarea termenului prevăzut în ofertă), ori să fi fost revocată (în condiţiile în care acest lucru este posibil). Intervenită după acest moment, acceptarea este tardivă. De asemenea, acceptarea nu mai poate interveni dacă destinatarul ofertei a devenit incapabil sau a murit mai înainte de aşi manifesta voinţa de a accepta; moştenitorii săi nu pot accepta oferta, iar ofertantul nu mai este ţinut de oferta făcută.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships