În legătură cu această caracteristică, C. Dissescu arăta, cu mulţi ani în urmă, că “scriitorii germani au mai stabilit un caracter special statului,” / usammen gehorigkeit”, adică unitatea, legătura comună, entitatea sub care îl privesc statele străine. Dar această însuşire – preciza el – intră în noţiunea teritorială a statului, al cărui caracter este unitatea şi indivizibilitatea. Noi credem, alături de alţii, că unitatea este o caracteristică atât a teritoriului cât şi a puterii publice. Această idee poate fi sprijinită cu argumente diferite. Marxiştii o sprijină pe principiul unicităţii clasei care deţine puterea publică, admiţând numai cu titlu de excepţie, coexistenţa unor clase la putere, fiind date exemple în acest sens fie din perioada preluării puterii de către burghezie – de pildă perioada în care în Roma erau la conducere atât burghezia cât şi o parte a moşierilor – fie din perioada preluării puterii de către proletariat – de exemplu 1917, din iunie până în octombrie, când conduc Rusia un organ reprezentativ al muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor (sovietele) şi unul reprezentativ al burgheziei (guvernul). Teoriile nemarxiste folosesc argumente variate în susţinerea ideii caracterului unitar al puterii. Astfel, de exemplu, Montesquieu, cu toate că vorbeşte despre separarea puterilor în stat ” şi argumentează necesitatea limitării unor puteri prin activitatea altora, arată în final sensul unic al activităţii acestora spunând că toate puterile “sont forcees d’aller de concert” (sunt forţate de a cădea de acord), fapt ce ne conduce la concluzia unităţii puterilor în stat. Sau în concepţia unor contemporani care spun că puterea de stat “este o putere de superpoziţie şi centralizată”, ideea unităţii acesteia este evident. După cum este ştiut, superpoziţia este criteriul de a comasa sau combina mai multe elemente într-un tot, în aşa fel încât elementele comasate să fie direct în subordinea celui format prin comasare. Deci, cu referire la organele statului, subordonarea tuturor faţă de anumite organe supreme semnifică unitatea lor, după cum centralizarea nu se poate realiza decât prin subordonare.