Spre deosebire de epocile anterioare, când dauna din activităţile economice era relativ mică şi natura avea forţe destule pentru restabilirea echilibrului ecologic, în condiţiile actuale situaţia s-a schimbat brusc. Criza ecologică globală, ce se manifestă în diferite forme, a devenit o realitate.
O problemă ecologică centrală, îndeosebi în ţările subdezvoltate, este apa potabilă poluată. Aproape un miliard de oameni pe glob nu au acces la apă curată. Peste trei milioane de oameni, în majoritate copii, mor annual din cauza apei potabile poluate. Purificarea apei necesită resurse colosale, dar acest lucru este îndreptăţit şi în toate ţările se iau măsuri de construcţie a sistemelor de purificare a apelor.
Odată cu trecerea la economia de piaţă, o responsabilitate mare revine întreprinderilor din sectorul privat.
Dauna ecologică în urma gospodăririi din fosta U.R.S.S. a transformat, conform constatărilor experţilor străini, pământurile agricole într-un adevărat pustiu. E nevoie să treacă mulţi ani, până când statele noi constituite îşi vor putea asigura populaţia cu produse şi până când se vor transforma în concurenţi reali în domeniul agriculturii.
Aplicarea pesticidelor în Moldova s-a făcut de 13 ori mai intens decât pe celelalte teritorii ale fostei U.R.S.S. DDT a fost interzis, după ce a otrăvit peste 12 milioane de hectare de pământ arabil.
Cheltuielile pentru purificarea solului îmbinat cu erbicide şi pentru lichidarea daunelor aduse de poluările industriale sunt enorme. Pământul e ameninţat de erozie şi de alte pericole, agricultura confruntându-se şi cu alte probleme. În urma folosirii intensive şi incorecte a pământului şi a altor resurse naturale, în Republica Moldova s-a creat o situaţie ecologică gravă, s-a redus simţitor stabilitatea producţiei agricole.
Indicii de folosire şi presiune asupra potenţialului natural în Moldova sunt cei mai mari în comparaţie cu tot teritoriul fostei U.R.S.S. Teritoriul economic activ al republicii constituie 95% din suprafaţă.
Procesul de utilizare a resurselor naturale îmbină o totalitate de transformări şi modificări ale resurselor naturale, caracterizate prin cicluri de resurse. Activitatea economică denaturează în fond mersul esenţial al ciclurilor naturale şi provoacă crize ecologice, conflictul “om-natură”.
Republica Moldova este o zonă unicală pe glob după caracterul compact al terenurilor funciare fertile, climă ş.a. Principala bogăţie patrimonială a ţării, indiferent de daunele pricinuite, rămâne a fi pământul ei. În republică 80% din teritorii le constituie cernoziomurile cu 1-1,5 metri grosime. Deşi pământurile republicii sunt foarte variate (745 feluri de soluri), sunt supuse eroziei şi acumulării de săruri, totuşi cele fertile predomină. Din 33,7 mii de km2 de suprafaţă 32,0 mii km2 constituie teritoriul economic activ. Fiecărui locuitor al Republicii Moldova îi revine mai puţin (în medie) de 40 de ari de pământ agricol.
Presiunea comparativă asupra naturii Tabelul 1
Indicii Ucraina Moldova
Densitatea populaţiei la 1 km2
Asigurarea cu apă potabilă la 1 km2, m3 pentru o persoană, m3
Împădurirea teritoriului, %
Asigurarea cu resurse energetice şi combustibil, %
Cota de pământ agricol în fondul funciar, %
Cota de pământ arat, %
Îngrăşăminte minerale la 1 ha, kg
la 1 ha de arătură, kg 84,5
67,1
0,8
13,8
“
69,6
58,8
120,7
153,4 123,1
20,1
0,2
8,9
0,7
75,9
67,3
170,8
196,1
Pentru a stopa deteriorarea situaţiei ecologice prin activităţi economice intense, e necesară o remaniere cardinală a principiilor de organizare a gospodăriei agricole.
Pentru a restabili nivelul subteran al apelor, nu mai trebuie să fie cultivate luncile râurilor şi râuleţelor, dândule posibilitatea de a reânvia. E necesară o revedere a opiniilor cu privire la rotaţia semănăturilor, la circuitul solurilor, trebuie luate măsuri contra poluării industriale ale solului. Numai crearea unui echilibru între activitatea economică agricolă şi mediul natural poate schimba situaţia ecologică din Republica Moldova.
Activitatea de producţie în extindere comportă pericolul efectului “de seră”, şi, în rezultat, supraîncălzirea planetei noastre, ce ar putea avea consecinţe ecologice imprevizibile. În ţările înaintate, îndeosebi în S.U.A., cresc considerabil alocaţiile pentru ocrotirea mediului ambiant. Tot în S.U.A. mulţi savanţi eminenţi au constatat că creşterea temperaturii pe Pământ va fi foarte neînsemnată în următorii o sută de ani. La forul ecologic internaţional din Rio-de-Janeiro în iunie 1992 s-a ajuns la înţelegerea că în caz că va spori pericolul creşterii temperaturii globale, se vor lua măsuri serioase.
În Republica Moldova precum şi în alte ţări, poluarea mediului aerian a ajuns la un nivel ameninţător. În legătură cu faptul că noxele se deplasează cu aerul pe întregul glob, poluarea atmosferei are un caracter planetar.
Rolul de bază în poluarea atmosferei revine evacuărilor de la transportul auto, cazangerii, centrale termoelectrice, întreprinderi industriale. Transportului auto îi revin 60% din volumul total al poluanţilor atmosferei, industriei – 17%, sistemului energetic – 14%, arderea deşeurilor – 9%. Conform datelor bibliografice, evacuările specifice în rezultatul arderii unei tone de combustibil convenţional, constituie:
• oxid de carbon – 395 kg;
• oxid de azot – 20 kg;
• hidrocarburi – 34 kg;
• aldehide şi acizi organici – 1,4 kg.
Evacuările în atmosferă a substanţelor nocive gazoase şi lichide de la transportul auto pentru anul 1990 în Republica Moldova a constituit circa 545,8 mii tone, inclusiv:
• oxid de carbon – 432,1 kg;
• bioxid de azot – 24,5 kg;
• hidrocarburi – 82,8 kg.
În afară de afectarea directă a sănătăţii omului noxele, nimerind în mediul ambiant, apoi în produsele agricole le fac neconcurente la realizarea pe piaţa mondială, ceea ce este foarte important pentru sectorul agrar din Moldova.
În oraşe transportul auto este factorul principal al degajărilor toxice în atmosferă, inclusiv şi al celor cancerogene.
La funcţionarea motorului automobilului într-un regim stabil conţinutul impurităţilor în gazele de eşapament este mai redus decât în regimul de lucru al motorului în gol, regimul de pornire şi frânare, ce este foarte caracteristic pentru exploatarea transportului auto în ciclul urban. Conţinitul de substanţe dăunătoare creşte la exploatarea automobilului cu o ajustare nesatisfăcătoare a sistemului de alimentare şi de aprindere a amestecului carburant. Zilnic 1000 automobile de tipul motoarelor cu carborator elimină aproximativ trei tone oxid de carbon, 200-400 kg de alţi compuşi de la arderea necompletă a benzinei, 50-150 kg oxid de azot.
Gazele de eşapament de la transportul auto provoacă următoarele boli: alergiile, catarul căilor respiratorii superioare, angina, tuberculoza, cancerul etc.
În tabel sunt prezentate date despre CLA (concentraţia limită admisibilă) şi indicele toxicităţii care indică raportul de diluare cu aer a unui şi de substanţe toxice până la o stare inactivă, ce se conţin în gazele de eşapament de la motoarele cu ardere internă.
Din acest tabel rezultă că obţinerea CLA prin diluarea cu aer pentru majoritatea substanţelor toxice practic este imposibilă. Deaceea este necesară elaborarea şi utilizarea metodelor de ardere mai completă a combustibilului la motoarele cu ardere internă.
Concentraţia limită admisibilă şi indicele toxicităţii
pentru unele substanţe
Substanţa CLA, mg/m3 Indicele toxicităţii, K
CO 1,000000 1,0
NOx 0,085000 11,8
CHx 1,500000 0,67
C 0,500000 20,00
Pb 0,000700 1,43103
Hidrocarburi aromatice policiclice 0,000001 1106
Pentru diminuarea în gazele de eşapament a substanţelor dăunătoare şi menţinerea CLA, stabilite de lege, sunt folosite următoarele căi:
1. Utilizarea combustibilului gazos (H2, CH4, etc.)
2. Utilizarea combustibilului combinat.
3. Îmbunătăţirea injectării benzinei în tractul de aspirare şi obţinerea amestecului necesar de benzină.
4. Perfecţionarea proceselor de ardere (anticameră-flacără).
5. Purificarea catalitică a gazelor de eşapament.
Mai eficientă este combinarea purificării catalitice cu una din metodele sus-numite, excluzând arderea hidrogenului.
Mai actuală este utilarea purificatoarelor de gaze (la automobilele cu sisteme de formare exterioară a amestecului) nu cu sisteme de injectare, ci cu carburatoare.
Carburatoarele moderne, instalate la automobilele “Moskvich” şi “Lada”, la o ajustare corectă a lor şi a sistemelor de aprindere, permit de a avea în gazele de eşapament în regimul de lucru al motorului în gol, oxid de carbon în limitele 0,5-1,2%, hidrocarburi 1200 mln-1, care în comparaţie cu oxidul de carbon nu depăşeşte normele CLA după standardul actual şi se limitează la 2%. Însă lipseşte garanţia că la automobilele exploatate sunt ajustate carburatoarele şi sistemele de aprindere.
Automobilele de producere europeană, SUA şi Japonia (foste în exploatare), aduse în Moldova, de regulă, sunt înzestrate cu sisteme de injectare a benzinei şi sistemul I-sondă, sau cu carburatoare mai puţin toxice, majoritatea fiind echipate cu purificatoare a gazelor. Însă speranţa că ele poluează mai puţin mediul ambiant nu este justificată din următoarele considerente:
1. Lipseşte garanţia că starea lor tehnică este satisfăcătoare, fiindcă în republică nu sunt bancuri de diagnosticare pentru verificarea sistemelor sus-numite.
2. De regulă purificatoarele catalitice a automobilelor în cauză sunt uzate în urma distanţei mari, care s-a parcurs (după cum se ştie, durata funcţionării purificatoarelor este de 50000-100000 km), iar kilometrajul parcurs la automobilele aduse, de obicei, este de 100000 km şi mai mult sau catalizatoarele sunt “otrăvite”, fiindcă nu oriunde este posibilă alimentarea cu benzină neetilată. “Otrăvirea” purificatorului decurge foarte repede în urma depunerii unui strat de plumb pe suprafaţa catalizatorului, dacă benzina conţine adaosuri de plumb. După consumarea unui rezervor de astfel de benzină purificatorul nu mai neutralizează oxidul de carbon, iar după două-trei rezervoare – şi toţi ceilalţi compuşi.
Este stabilit că o diminuare mai eficientă a conţinutului componenţilor nocivi în gazele de eşapament se atinge prin utilizarea catalizatorilor pentru purificarea oxidativă a CO, CHx la admisia suplimentară a aerului în tractul de eşapament. Însă aceasta necesită prezenţa şi a unei instalaţii suplimentare pentru pomparea aerului şi a altei instalaţii pentru arderea combustibilului rămas. Diminuarea conţinutului gazelor de eşapament se poate efectua şi prin intermediul catalizatorilor complecşi.
În aşa ţări ca SUA, RFG, Franţa şi Japonia au fost obţinute mari succese în elaborarea purificatoarelor de gaze pentru transportul auto. În rezultat în 1970 în SUA a fost adoptată legea privind puritatea aerului, iar în anul 1975 s-au stabilit nişte norme stricte asupra evacuării substanţelor dăunătoare în atmosferă de către motoarele alimentate cu benzină.
În RFG în anul 1983 guvernul a luat o hotărâre de a ridica cu 90% a normelor toxicităţii gazelor de eşapament şi de trecere la folosirea benzinei neetilate (benzină ce conţine 0,05 cm3 tetraetil de plumb într-un galon echivalent cu 3,785 l). Din anul 1985 majoritatea automobilelor, produse în RFG, sunt înzestrate cu instalaţii de purificare a gazelor. Însă purificatoarele produse în RFG costă foarte scump, deoarece sunt utilizaţi catalizatori din platină şi rodiu.
Intensificarea cercetărilor pentru elaborarea şi implementarea purificatoarelor de gaze a servit adoptarea în mai multe ţări a actelor legislative privind stricteţea normelor de conţinut a substanţelor toxice în gazele de eşapament de la transportul auto.
În rezultat au fost elaborate construcţii originale a purificatoarelor de gaze. De exemplu, firma “Enghelgard” a propus metoda industrială de producere a ceramicii de fagure, care posedă o rezistenţă gazodinamică redusă. Firma “GSM” a elaborat catalizatorul de Pt-Pd pentru purificarea oxidului de carbon şi hidrocarburilor. Au fost imobilizaţi catalizatorii Pt-Rh, Pt-Rh-Pd-Ce pe oxid de aluminiu granulat, pe purtătorii din ceramică cu scopul purificării mai complexe a gazelor de CO, CH4 şi NOx (firma “GMC”, “Ford”, “Chrysler”).
Posedăm experienţe şi sunt premise pentru utilizarea compuşilor catalitici cu conţinut redus de metale scumpe şi rare, baza cărora o constituie metalele polivalente a grupei intermediare cu structura electronică a subnivelului “d” necompletată, precum şi catalizatori ce nu conţin metale scumpe şi rare, dar în compoziţia lor intră stfel de metale ca nichelul, cuprul şi cromul.
Dezvoltarea catalizei eterogene de purificare a gazelor de eşapament de la motoarele transportului auto a contribui la obţinerea ceramicii de fagure, ca purtător primar, precum şi sinteza catalizatorilor pe baza unor compuşi neorganici neordinari (perovskite, acizi heteropoliciclici).
În calitate de materie primă pentru obţinerea catalizatorilor pot fi utilizate deşeurile industriei galvano-chimice ce conţin cupru, nichel, crom etc. Extragerea lor este posibilă prin metoda dezalcalinizării şi transferarea lor în complexe amoniacale solubile, cu reducerea ulterioară sub acţiunea amestecurilor de reducători activi. Cu ajutorul acestei metode este posibilă stratificarea metalelor sau aliajelor lor cu formarea termică ulterioară a fazelor şpinelice cu compoziţie stabilită.
De asemenea se utilizează o tehnologie mai avansată de producere a catalizatorilor prin metoda descompunerii termice a compuşilor diferitor metale. Însă această metodă face cheltuieli mari de energie şi costul sărurilor iniţiale este mai înalt.
Luând în considerare că numărul automobilelor în Moldova creşte accelerat, sunt necesare cercetările în domeniul elaborării catalizatorilor complecşi de purificare a gazelor de eşapament, utilizând ceramica de fagure. O metodă similară de producere a ceramicii de fagure pe bază de cordierită în Moldova deja există.
Însă limitarea numai la astfel de lucrări este insuficientă pentru soluţionarea practică a acestei probleme. Este necesar să luăm un şir suplimentar de măsuri ce constau în următoarele:
1. Să elaborăm la nivel de legislaţie asigurarea purificării ecologice a mijloacelor de transport, plus la aceasta ridicând cerinţele faţă de CLA a substanţelor dăunătoare în gazele de eşapament de la motoarele automobilelor nu numai jos de nivelul ţărilor Europei Apusene.
2. Să trecem la utilizarea benzinei neetilate.
3. Să creăm Centrul de diagnosticare şi a sucursalelor lui în republica cu scopul verificării transportului auto la corespunderea normelor standardelor de Stat.
4. Să asigurăm controlul tuturor automobilelor aduse în ţară în corespundere cu cerinţele purităţii ecologice.
5. Să organizăm producerea purificatoarelor catalitice a gazelor cu instalarea lor obligatorie la automobile în corespundere cu actele legislative.
În unele regiuni concentrarea elementelor chimice şi impurităţilor din aerul atmosferic atinge un nivel periculos pentru viaţă. Cu “ploile acide”, aceste substanţe dizolvate în apa ce cade pe pământ infectează apa şi nimicesc vegetaţia pe teritorii mari. Odată cu creşterea numărului de staţii atomoelectrice, sporeşte substanţial pericolul acumulării în aer şi pe pământ a substanţelor radioactive. Un exemplu în acest sens este avaria de la staţia Cernobâl, care a poluat teritorii imense din Ucraina, Belorusia, Moldova şi din alte ţări.
În ultimul timp apare pericolul găuririi stratului de ozon al planetei, ce apără vietăţile de pe glob de influenţa distrugătoare a razelor ultraviolete. Avariile şi acumulările de substanţe toxice în aer, apă, sol conduc la creşterea îmbolnăvirilor grave.
Toate aceste probleme se pot rezolva prin stabilizarea unui echilibru între activitatea economică umană şi mediul ambiant, adică un echilibru optim în sistemul “om-natură”. Căutarea soluţiilor trebuie să se desfăşoare în două direcţii:
1. în primul rând, trebuie ca toate forţele umane mondiale să colaboreze în sensul păstrării şi ocrotirii sistemelor biologice încă existente, să nu se permită distrugerea florei şi faunei de pe planeta Pământ;
2. odată cu protejarea sistemelor biologice, e necesară elaborarea mecanismelor de reglare a industriilor biotehnologice.
Omenirea trebuie să aloce tot mai multe venituri provenite din activitatea economică, pentru a salva principalele resurse de viaţă ale sale – aerul, apa, solul.
Rezultatele economice şi tehnologice obţinute de-a lungul deceniilor în ţările dezvoltate au creat un optimism robust în jurul sistemului de producţie şi tehnologie modern, încât legătura firească de intercondiţionare dintre creşterea economică şi mediu fie că a fost uitată, fie că a creat o imagine falsă, potrivit căreia natura generoasă se poate dispensa de toate bogăţiile sale, pe care omul le poate obţine după bunul său plac fără vreun control sistematic. De asemenea, s-a creat imaginea că omul înzestrat cu forţa inteligenţei şi tehnologie modernă trebuie să domine şi apoi să transforme natura, punând-o astfel în întregime în slujba sa.
Această atitudine faţă de mediu a fost reflectată din plin de ştiinţele economice, care, astfel au alimentat şi ele conştiinţa multor generaţii în direcţia respectivă. Însă în felul acesta am asistat la adâncirea înstrăinării omului de natură, proces care începuse deja odată cu înaintarea spre civilizaţiile moderne, de când el îşi crează şi îşi dezvoltă un mediu artificial tot mai confortabil, pe seama sau în opoziţie cu cel natural.
Sistemul tehnologic modern îl înstrăinează pe om de natură în aşa măsură încât el acţionează tot mai mult împotriva ei, contribuind la degradarea acesteia. Natura astfel se poate răzbuna în mod ireversibil. Problema esenţială este nu numai de a găsi explicaţii privind originea unor astfel de atitudini, ci şi de a face pe om un bun aliat şi protector al naturii de a căuta şi construi mecanismele economice şi sociale, necesare care să lucreze pentru protecţia mediului în condiţiile creşterii economice.
Din punct de vedere al manierei generale a subiectelor tratate, se poate aprecia că în acest domeniu sunt formate trei curente principale, care în general sunt dominate de viziunea a trei profesii:
a) ecologi, care în general, pe baza unor studii ample şi concrete a faptelor şi fenomenelor, pledează în favoarea conservării mediului natural, adeseori emiţând ca soluţie principală încetinirea sau oprirea creşterii economice.
b) economişti, care pe baza cercetărilor concrete ale ecologilor, ca şi a unor cercetări proprii, subliniază compatibilitatea dintre creşterea economică şi conservarea mediului, conţinând nu numai explicaţiile ci şi mecanismele economice sociale necesare pentru a asigura această compatibilitate.
c) matematicieni, care, de obicei, pe baza unor ipoteze, ca şi a unor concepte elaborate fie de ecologi, fie de economişti, formează modele pentru a clarifica mai bine interdependenţele, dintre variabile şi pentru a desprinde unele tendinţe, inclusiv cele pe termen lung.
Acest domeniu necesită însă o cercetare amplă, interdisciplinară în care economiştii şi tehnologii din diferite ramuri şi de diverse specialităţi trebuie să conlucreze.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
