Destrămarea Alianţei celor trei împăraţi.

Alianţa celor 3 Împăraţi a existat între 1872 şi 1887, fiind formată la iniţiativa cancelarului german O.Bismark din Wilhelm I, Franz Iosif şi Alexandru II. Al3Împ era un sistem foarte nesigur, în condiţiile în care Bismarck întreţesea reţele diverse de alianţe şi coaliţii îndreptate câd împotriva unui stat, când a altuia. Iniţiată ca metodă de preîntâmpinare a unui conflict ruso-austriac, ea a existat doar atâta timp cât nu s-a ciocnit de un conflict activ. Aceasta a conferit un aer de stabilitate între 1881-1885 şi a dat RU un plus de greutate în disensiunile sale cu Anglia (regiunea Pende). Dar Alianţa nu a supravieţuit noilor tensiuni în Balcani. Redeschiderea violentă a Problemei Orientale, odată cu gestul unilateral bulgar de unificare a 2 dintre părţile sale, au prins pe nepregătite MPs. În principiu, prima fisură importantă în Al3Împ se spune că apare de la Congresul de la Berlin(iul-aug,1878), când RU nu i se permite de a forma o Bulgarie mare, sub aripa sa, ci, din contra, Bismark susţine împărţirea acesteia în 3, o parte rămânându-i fostului inamic al RU – Imp.Otoman, o parte devenind autonomă şi una mică se acordă sub protecţie RU. Atunci a fost primul moment în care membrii alianţei acţionează în conformitate cu interesele proprii, şi nu conform unui acord comun. Iar piatra de hotar a evoluţiei Alianţei a fost, totuşi, criza bulgară din 1885-1887, care a marcat şi ultima etapă, practic, a existenţei acestei coaliţii germano-austro-ruse. Practic, situaţia era următoarea: după declararea unirii Rumeliei Orientale cu Bulgaria mică, diplomatul britanic Salsberry propune o soluţie de compromis, susţinută de Calnoky(A-Ung), şi aprobată, la 1886, şi de ruşi – unia personală a acestor 2 provincii (aşa cum se procedase anterior cu ROM). Acest compromis a creat BUL, dar nu a putut salva Al3Împ. RU nu era de acord cu conducerea BUL de către kneazul Alexandr. Aşa că i-a organizat dispariţia pt o vreme, apoi abdicarea. Dar generalul rus trimis pt a conduce BUL – Kaulbars – a întâlnit rezistenţa formelor politice de la Sofia, lucru ce a dus la ruperea relaţiilor ruso-bulgare în XI.1886, şi atmosfera ameninţa cu deschiderea focurilor. Reacţia “aliaţilor”: A-Ung adoptă o poziţie total opusă intereselor ruseşti. Calnoky de mult se declarase împotriva oricăre împărţiri a Balcanilor, iar cu o mişcare pt un război cu RU în partea ungară a Monarhiei, acesta a fost nevoit a promite că se va împotrivi impunerii unui protectorat rus asupra BUL. Dar austriecii nu erau siguri că vor putea ţine piept RU. De aceea au apelat la Bismarck. Acesta i-a refuzat, declarând că alianţa germano-austriacă deţine un caracter defensiv şi că GER nu posedă interese în Balcani. Curtea vieneză s-a adresat şi Londrei, care n-ar fi vrut ca ruşii să ajungă la Constantinopol în luptele lor balcanice. Dar şi Salsberry, ca şi Bismark, au găsit argumente pt a se retrage din joc, şi au lăsat A-Ung de una singură în faţa declanşării unui nou conflict între MPs. Deşi, situaţia relaţiei germano-austriece nu era definitiv decăzută: la cererea RU către Bismark de a renunţa la A-Ung dacă RU renunţă la FR, Bismark i-a citit ambasadorului rus Piotr Şuvalov întreg textul tratatului Zweibond (Alianţei Dualiste, 1879). Să nu uităm că esenţa Al3Împ era prevenirea unui conflict austro-rus şi îndreptată şi împotriva Angliei. Deci, la momentul următor – reizbucnirea crizei bulgare imediat după “tratatul de reasigurare germano-rus”, iulie 1887 – acest scop decade: M.Brit, IT şi A-Ung încheie “antanta mediteraneană”, înţelegându-se de a menţine pacea şi status-quo-ul în Or.Apropiat (m/degrabă în zona strâmtorilor), puterea Porţii în Asia Mică şi suzeranitatea acesteia în Bulgaria (spre furia ruşilor). Această înţelegere a fost redactată şi încheiată de MAE lor la Constantinopol, dar Salsberry a adăugat încă un punct: secretul acestui tratat faţă de Poartă! Practic, tratatul proteja BUL şi Asia Mică. Astfel, se crea şi o nouă coaliţie anti-rusă. Al3Împ era clar destrămată.