Crearea Triplei Alianţe. Aderarea Italiei şi a României.

La baza creării 3All stă coaliţia germano-austro-ungaro-rusă a celor 3 împăraţi, dar, m/exact, destrămarea ei sau, cel puţin, îndepărtarea RU după Congresul d l Berlin. După 1878 tensiunile între blocul german şi RU erau de ne-evitat, m/ales în contextul în care se dăduse mână liberă monarhiei dualiste în Balcani, aşa că RU era deja privită drept un factor ameninţător şi periculos. Franz Iosif a “cerut ajutorul” lui Wilhelm I, m/ales în condiţiile prezenţei a încă o regiune critică: iredentismul italian în Sud. În vara lui 79 germanii susţin austriecii în ocuparea sangeacului Novi Pazar, iar la sfârşitul verii întâlnirea dintre Andraszy şi Bismark pune bazele unui tratat bilateral de alianţă defensivă. Conform tratatului, se obligau a-şi acorda suport indirect în cazul atacului din partea unor vecini, singuri sau în alianţă. Sensul principal al tratatului era ca GER să-şi asigure spatele în cazul unui conflict cu FR, iar A-Ung avea nevoie d el pt a se proteja d RU. Wilhelm I nu era întrutotul deacord cu acest act, dar cedase insistenţei Cancelarului de Fier, la fel ca şi în alte multe cazuri. O reacţie la această alianţă a fost consolidarea relaţiei franco-ruse, şi tendinţa acestora d a forma un bloc separat. ADERAREA IT: încă în timpul Congresului d l Berlin cancelarul german a încercat a strârni apetitul italian pt Tunis, concomitent cu cel francez pt acelaşi teritoriu. Competiţia franco-italiană era critică. Luând aceasta în considerare, Bismark şi Moltke au ajuns la conluzia că este posibil a atrage IT d partea Imp.German pt ca, în cazul unui război cu FR, armata italiană să poată atrage spre sine o parte din forţele armate franceze. Cercurile militare germane realizau lipsa d potenţial militar al italienilor, dar alianţei Romei cu Berlinul i s dădea o importanţă m/degrabă politică decât strategică. A-Ung, însă, avea alte planuri. Se dorea ca, cu ajutorul Angliei, să s implice IT în războiul A-Ung cu RU. MAE Heimerle declara că ”pt noi RU e duşmanul principal, IT e o arenă secundară, şi această politică coincide totalmente cu politica Angliei”. Bismark desconsidera aceste planuri. El ştia că în cazul unui conflict armat între habsburgi şi RU în baza neînţelegerilor balcanice, guvernul d l Roma, sub influenţa mişcării “Italia Irredenta” s va posta împotriva A-Ung, pt a-şi recăpăta teritoriile locuite d italieni. Bismark dispreţuia sistemul politic slab italian. Dar aşa s considera în stare d a manipula p cale diplomatică IT pt a-i acutiza relaţia cu FR şi a l simplifica p cele cu A-Ung. În timpul ocupării Tunisului d către francezi (la ideea lui Bismark) IT, pretinzând la aceeaşi colonie, cere suportul GER pt a-şi asigura neutralitatea A-Ung – şi în căutarea unor aliaţi puternici pt lupta împotriva francezilor. Bismark avea alte planuri, aşa că le-a recomandat italienilor să s adreseze direct Vienei pt îmbunătăţirea relaţiei. Aceştia au fost de-acord, dar au întrerupt negocierile în urma primirii unei oferte m/tentante: TUN –Franţei, contra libertăţii d acţiune în Tripoli IT. Între timp şi necesitatea alianţei cu IT a habsburgilor s-a minimizat: reînnoirea Al.celor 3 Împ. a relaxat relaţia austro-rusă. După instaurarea protectoratului francez în Tunis IT din nou s alarmează, adresându-se GER după support, şi obţine acelaşi răspuns ca şi dintâi. Dar negocierile cu IT continuau, şi Bismark a cerut IT să-şi aplaneze conflictele cu A-Ung îmtâi. Vienei i s-a asigurat poziţia favorabilă a IT în cazul unui “atac neprovocat” (al RU) şi ea a fost mulţumită. Proiectul tratatului a fost negociat, iar în ultimul moment IT a cerut adpugarea unui protocol special secret ce lăsa posibilitatea aderării M.BRIT. Reformulat d aliaţi, a fost “tratatul nu este îndreptat împotriva M.BRIT”. Acesta a fost semnat la 20.V.1882. Crearea noii coaliţii =forţele militariste germane lăţeau frontul antifrancez d l Belgia la M.Mediterană. [din Erusalimskii]. ADERAREA ROM: ROM a constituit un caz aparte. Aceasta a fost foarte nemulţumită că, în urma participării alături de RU la războiul din 1877, nu au primit nimic în schimb (înafară d o parte din Dobrogea). Românii, desigur doreau şi să se asigure cu aliaţi în cazul unei noi incursiuni ruseşti în Balcani, iar austriecii abia aşteptau să “o ajute” în acest sens. Iniţiativa a venit d l Bismark. Acordul a fost semnat la 30.X.1883. A-Ung şi GER se obligau a apăra ROM, ROM s obliga a s implica în război “în cazul atacării teritoriilor habsburgice adiacente ei”. Practic, era o alianţă defensivă anti-rusă. Obligaţia aceasta a fost servită d către Bismark celor ce s împotriveau semnării tratatului d reasigurare cu RU în 1890. cu toate cele spuse, “sistemul” lui Bismark era un fel d truc, un fals. Intrând o dată p calea coaliţiilor, Bismark decidea să rezolve orice problemă prin alianţe. Împărţea promisiuni fără a considera că le va îndeplini. Două dintre principalele sale creaţii – Al.celor 3 Împ. şi 3All erau nişte coaliţii total antagonice: primul s baza p colaborarea austro-rusă, iar cel de-al 2a era constituit pt eventualitatea unui război austro-rus. Primul era constituit împotriva Angliei, iar în cel de-al 2a caz – nu, căci A-Ung şi IT contau p suportul ei.