Este cel mai important izvor al dreptului internaţional contemporan, atât datorită clarităţii cu care exprimă normele de drept, tehnicii sofisticate şi precise folosite, cât şi frecvenţei utilizării sale. Tratatul poate fi definit ca forma expresă de manifestare a acordului de voinţă dintre două sau mai multe state, încheiat în scopul de a crea, a modifica sau a abroga norme de drept internaţional. Tratatele internaţionale se împart, din punct de vedere al subiecţilor participanţi, în tratate bilaterale sau multilaterale.Distincţia nu afectează, însă, forţa juridică a acestora. Numărul tratatelor a crescut enorm în epoca modernă.Astfel, dacă în 1914 erau considerate în vigoare aproximativ 8000 de tratate iar în perioada Societăţii Naţiunilor au fost înregistrate 4.838 tratate, în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite au fost înregistrate peste 20.000 tratate (unii autori apreciază numărul lor la 30.000-40.000). Această realitate are explicaţii multiple.O primă cauză o constituie apariţia pe scena internaţională de după al doilea război mondial a unui mare număr de state, cu deosebire ca o consecinţă a decolonizării şi afirmării depline a dreptului popoarelor la autodeterminare şi la constituirea de state noi.
O altă cauză rezidă în împrejurarea că în condiţiile vieţii contemporane, în care contactele dintre state au devenit tot mai frecvente, iar problemele de interes comun tot mai numeroase, tratatul internaţional a devenit principalul instrument juridic de concretizare a colaborării internaţionale în variate domenii: politic, economic, cultural, ştiinţific, protecţia mediului, reprimarea criminalităţii etc.
Un rol deosebit în promovarea legiferării internaţionale prin diverse forme de tratate revine Organizaţiei Naţiunilor Unite a Cartă – act fundamental cu caracter constituţional în relaţiile dintre statele membre, instrumentul juridic cel mai important în relaţiile dintre state – promovează relaţii bazate pe cooperare între toate statele lumii, în cele mai variate domenii de interes internaţional.
Ocaracteristică a vieţii internaţionale contemporane în acest domeniu o constituie creşterea exponenţială a tratatelor multilaterale sau cu caracter universal, la care participă un mare număr de state sau care sunt deschise participării tuturor statelor lumii.
Într-o tot mai mare măsură prin tratate internaţionale sunt codificate şi dezvoltate reguli de drept cutumiar, dreptul internaţional devenind în acest fel tot mai clar şi mai precis.
Ca izvor de drept tratatul internaţional prezintă substanţiale avantaje faţă de cutuma internaţională:
– se stabilesc cu precizie normele de drept recunoscute de statele care se angajează să le respecte;
– crearea unor noi norme de drept internaţional se poate realiza în termen mai scurt decât pe cale cutumiară, când sunt necesare adesea decenii sau secole;
– prin tratate internaţionale se pot reglementa domenii noi ale relaţiilor internaţionale (dreptul cosmic, energia nucleară, mediul înconjurător etc.).
Nu orice tratat încheiat între două sau mai multe state poate fi izvor de drept.Pentru ca un tratat să fie izvor de drept trebuie ca el însuşi să fie licit, deci să nu contravină principiilor fundamentale ale dreptului internaţional şi normelor de bază ale acestuia, de la a căror aplicare nu se poate deroga, cunoscute sub numele de jus cogens. El trebuie, de asemenea, să nu fie lovit de nulitate pentru vicii de consimţământ.Sunt ilicite, sub acest ultim aspect, în primul rând, tratatele impuse prin forţă.