Există situaţii când, prin voinţa popoarelor respective sau datorită unor împrejurări independente de aceasta, configuraţia politică şi teritorială a unor state suferă importante transformări.Dincolo de efectele pe care le produc în cadrul intern al statelor, asemenea transformări au implicaţii deosebite şi pentru relaţiile internaţionale.
Modificările teritoriale, indiferent că acestea duc la apariţia unor noi state, astfel cum s-a întâmplat în cazul dezmembrării unor imperii sau a desfăşurării procesului de decolonizare, la schimbări majore în natura unui stat, determinate de procese revoluţionare sau la transferuri de teritorii de la un stat la altul, pun în dreptul internaţional problema succesiunii noilor state la statele anterioare.
Modificările teritoriale pot consta în:
a) reunirea mai multor state într-unul singur, pe calea fuziunii sau a absorbţiei ( cazuri numeroase în cadrul procesului de unificare a statelor europene, iar mai recent reuniunea R.F.G.cu R.D.G. în 1990);
b) dezmembrarea unui stat, în urma căruia apar mai multe state independente (destrămarea Imperiului Austro-Ungar în 1919, iar mai recent dizolvarea U..R.S.S. şi a Iugoslaviei după 1989);
c) separarea sau secesiunea, când din cadrul unui stat se desprinde un alt stat(Pakistanul sau Bangladeşul desprinse de India, Norvegia desprinsă de Suedia etc);
d) transferul de teritorii de la un stat la altul.
În asemenea situaţii se pune problema în ce măsură între statele noi şi cele vechi sau între statele implicate în asemenea modificări are loc transmiterea unor drepturi şi obligaţii asumate de statele respective până la apariţia modificărilor teritoriale.
Principalele probleme care se ridică în cadrul succesiunii statelor se referă la succesiunea la tratate, la bunuri, la arhive şi la datoria de stat, iar uneori şi la cetăţenie.
În dreptul internaţional clasic rezolvarea unor asemenea probleme s-a făcut prin transpunerea automată a principiilor succesiunii de drept civil din dreptul intern în cadrul dreptului internaţional public.
În dreptul internaţional contemporan a devenit, însă, clar că o asemenea soluţie nu este cea indicată, în dreptul internaţional aflându-ne în prezenţa nu a unei simple succesiuni, ci a unui transfer de suveranitate, cu toate consecinţele ce decurg de aici.
Statul succesor nu este continuatorul statului predecesor.Fiecare dintre ele are o personalitate juridică proprie. Succesiunea într-un teritoriu determinat atrage înlocuirea ordinii juridice a statului predecesor cu ordinea juridică a statului succesor. Ca urmare, statul succesor nu este în principiu obligat să preia automat şi integral drepturile şi obligaţiile statului predecesor, în virtutea suveranităţii sale are dreptul de a decide în ce măsură va menţine reporturile juridice ale predecesorului său. Respingerea raporturilor juridice, a drepturilor şi obligaţiilor anterioare incompatibile cu politica internă şi externă, cu interesele legitime ale statului succesor, semnifică manifestarea suveranităţii sale.
Pe de altă parte, însă, statul succesor poate avea el însuşi interesul de a menţine o anumită continuitate juridică şi a nu înlătura întru totul ordinea juridică a statului predecesor pentru a realiza o relativă stabilitate în ordinea sa internă şi a nu reconstrui ceea ce este deja bine construit. De asemenea , nu este nici în interesul comunităţii internaţionale în ansamblul său şi nici al statelor terţe ca succesiunea unui stat să ducă la ruperea oricăror legături cu obligaţiile asumate de statul predecesor.
De aceea, noua autoritate a statului succesor va selecta şi va prelua prin intermadiul succesiunii anumite elemente ale ordinii juridice vechi, atât cu privire la garantarea unor drepturi ale unor persoane fizice sau juridice în raport cu alte state, cât şi cu privire la respectarea unor angajamente internaţionale anterior asumate.
Succesiunea statelor în dreptul internaţional este deosebit de controversată.Până în prezent nu s-a putut ajunge, nici pe cale cutumiară, nici prin tratate, la reguli uniforme cu aplicabilitate generală privind modul în care trebuie să se procedeze la transferul de suveranitate.În majoritatea cazurilor problemele legate de succesiunea între statul predecesor şi statul seccesor s-au rezolvat prin acorduri speciale între aceste state, sau prin unele legi interne ori prin declaraţii unilaterale ale statului succesor.
Unele principii şi tendinţe generale ale practicii privind rezolvarea diferitelor cazuri de succesiune a statelor au fost codificate în două convenţii internaţionale, ambele semnate la Viena, care nu au intrat, însă, până în prezent în vigoare: „ Convenţia referitoare la succesiunea statelor cu privire la tratate” (1978) şi „ Convenţia referitoare la succesiunea statelor în ce priveşte bunurile, arhivele şi datoriile” (1983).
În continuare vom prezenta principiile şi normele privind succesiunea statelor în situaţii tipice de succesiune şi anume fuziunea şi dezmembrarea statelor, în situaţii tipice de succesiune şi anume fuziunea şi dezmembrarea statelor, transferarea de teritorii şi formarea noilor state ca urmare a lichidării sistemului colonial, urmărind domeniile principale în care se pun asemenea probleme: succesiunea la tratatele incheiate, situaţia bunurilor preluate, datoriile contractate de statul predecesor.
În cazul fuziunii sau dezmembrării statelor în principiu există o continuitate între obligaţiile statului predecesor şi statul succesor.
Statul succesor trebuie să menţină tratatele care legau statul predecesor cu privire la ansamblul teritoriului său, cu unele precizări şi anume:
-îşi menţin valabilitatea pentru statul sau statele succesoare tratatele care stabilesc frontiere sau orice alt regim teritorial, cum sunt cele privind navigaţia fluvială, transportul energiei electrice, comunicaţiile feroviare, statutul canalelor;
-îşi continuă valabilitatea tratatelor prin care s-au creat situaţii obiective, opozabile erga omnes, cum ar fi neutralitatea, zonele demilitarizate sau libertatea navigaţiei pentru toţi în anumite spaţii marine (în marea liberă, în strâmtorile internaţionale etc.);
-rămân de asemenea în vigoare tratatele în cuprinsul cărora se impun norme imperative (jus cogens);
-tratatele de comerţ, de extrădare, tratatele multilaterale, cele cu caracter tehnic îşi pot continua aplicarea dacă noul stat şi celelalte părţi la tratat convin în acest sens sau dacă din conduita lor rezultă că doresc acest lucru;
-în principiu, statul succesor va putea deveni membru al unei organizaţii internaţionale din care făcea parte un stat predecesor dacă se manifestă în acest sens în mod expres conform procedurilor prevăzute de actul constitutiv al organizaţiei pentru primirea de noi membri. În cadrul fostei U.R.S..S. Rusia a fost considerată continuatoarea dec drept a fostei U.R.S.S.;
-tratatele politice ( de alianţă) care sunt legate de existenţa politică a statului anterior, precum şi cele care prevăd stabilirea de baze militare, îşi încetează aplicabilitatea odată cu dispariţia statului care le-a încheiat, ele neputând fi opozabile statului succesor.
Cu privire la bunurile şi creanţele statului anterior, legate de teritoriul acestuia, indiferent dacă se găsesc în interiorul său ori în străinătate, regula este că se transmit statului succesor toate bunurile mobile şi imobile care au aparţinut statului predecesor, în principiu fără despăgubiri şi fără un tratat special în acest scop.
În ce priveşte datoriile statului anterior faţă de state sau creditori străini regulile sunt mai nuanţate, neexistând norme unanim acceptate.
Dacă statul anterior continuă să existe după formarea unui nou stat, el rămâne în principiu dator în continuare.
În cazul în care statul anterior a dispărut fiind încorporat în noul stat, practica este diversificată.Uneori statele noi au preluat datoriile statelor anterioare (Belgia, în 1907, după încorporarea statului Congo), alteori le-au refuzat (Anglia, în 1901, după anexarea Transvaalului).Tratatele de pace din 1919 au impus statelor succesoare ale Imperiului Austro-Ungar plata datoriilor contractate de vechiul stat imperial.
Datoriile contractate de autorităţile locale sau de cele centrale, dar în folosul exclusiv al teritoriului în legătură cu care se pune problema succesiunii, trec, de principiu, asupra statului succesor.
În cazul transferării unui teritoriu, când o parte a teritoriului unui stat trece sub suveranitatea altui stat, se aplică în general următoarele reguli:
-Pe teritoriul transferat îşi încetează aplicabilitatea tratatelor încheiate de statul de la care s-a făcut transferul şi intră în vigoare tratatele statului dobânditor;
-Bunurile de stat aflate pe teritoriul cedat trec în proprietatea statului dobânditor;
-Datoriile se transferă de regulă în baza unui acord , iar în lipsa acestuia datoria de stat trece de la statul predecesor la statul succesor într-o proporţie echitabilă, luându-se în considerare, pentru comparare, proprietăţile sau drepturile care trec la celălalt stat.
În cazul formării noilor state ca urmare a lichidării sistemului colonial, statele care şi-au dobândit independenţa au făcut să înceteze tratatele, prin care fusese instituit statutul lor de colonie, protectorat sau altă formă de aservire, precum şi toate tratatele politice incompatibile cu noul lor statut de state suverane.
În ce priveşte celelalte tratate încheiate de statul tutelar referitoare la teritoriul unui stat aservit care şi-a dobândit independenţa, noile state fie au încheiat tratate de succesiune cu fostele metropole, fie au făcut declaraţii unilaterale de continuare generală sau de continuitate parţială ori temporară a raporturilor internaţionale anterioare, urmate de precizarea pe cale unilaterală sau prin tratate încheiate cu alte state a raporturilor internaţionale pe care înţeleg să le continue.
În rezolvarea tuturor problemelor de succesiune a noilor state s-au aplicat , cu nuanţele necesare, principiile referitoare la succesiunea privind tratatele internaţionale, bunurile şi datoriile statelor.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
