D’ale socialiștilor bolșevizați … în doar 4 alineate
După recentele intervenții mojicești ale lui Igor Dodon vis-à-vis de blocul politic ACUM, făcute în tradiționalul stil bădărănesc ce-l caracterizează plenar, în avanscenă apare politrukul komunisto-socialist Ivan Ceban, care nu uită nicio clipă să transpună întocmai în viață “indicațiile prețioase” ale Kremlinului și ne arată din deget, profund nemulțumit, că am participat zilele trecute la acțiuni cu vădită “tentă unionistă”. De parcă noi am face parte din aceeași gașcă cu el ! Această trompetă politică ar avea vreun drept să ne admonesteze? Poate mai degrabă a dorit să ne amenințe că „Москва вам этого не простит!“.
Iar Novac, expertul în căsătorii fictive pentru a obține ilegal terenuri, își exprimă satisfacția nedisimulată și radiază de bucurie doar când privește prin geamurile hotelului de la Moscova și vede ”steluța rubinie a Kremlinului”. Atunci, cu adevărat, i se tămăduiește suflețelul lui neobosit de creștin bolșevizat. Doamne ferește să apară cumva vreun unionist cu imaginea Cotrocenilor pe acolo! După ce participă cu Dodon la contrabanda diplomatică pe muntele Athos, precum și la alte activități pretins creștine, acest fariseu de dimensiuni politice dolofane debitează atâta ură și aberații antiromânești de i se schimbă cerul gurii din culoare roșie în neagră. A preluat experiența, năravurile, dar și apucăturile șefului neformal al PSRM! Asta îi place și asta își dorește cel mai mult!
Un alt ”expert în oligarhie”, Țârdea, de asemenea ne amenință că, dacă nu acceptăm aberațiile PSRM-ului cu ”nacialnița” lor la Parlament, cu Externele, Apărarea, Internele, Reintegrarea, SIS-ul și SPPS-ul, pentru 4 ani funcționali, atunci ei vor trece în brațele tovărășești ale fraților PDM-iști. După ce a muls din plin diurne și a profitat de multiple deplasări la NATO și alte structuri europene, actualmente ”expertul” își asigură chenzina și onorariul din visteria ruso-asiatică a Moscovei. Iar dacă tot se dă cu sfaturile în adresa ACUM–ului, în special cu trimiterea noastră la vopsitul ouălor de Paști, i-am sugera acestuia să aibă grijă de ale lui și de culoarea pe care o va alege. Să nu uite nici de ”ourle” de Paști ale colegului și partenerului Serghei Sârbu, precum și de cele ale șefului lui de partid Igor Nicolaevici Dodon (Vodolei).
Acești exponenți politici ai Moscovei, profund antinaționali, își manifestă deschis ura față de interesele și idealurile noastre naționale, față de intențiile sincere ale blocului ACUM de a schimba lucrurile in bine, față de tot ce este proeuropean, și, mai ales, proromânesc. Vă mai aduceți aminte de Mark Evghenievici Tkaciuk? Acesta este extrem de mândru că a crescut și educat o întreagă pleiadă de bolșevici profund moldovenizați – Dodon, Ceban, Novac, Țârdea, Bătrâncea și mulți alții de teapa lor. Amintiți-vă de ”marșurile triumfale” ale komuniștilor și socialiștilor pe străzile Chișinăului, în frunte cu Voronin sau Dodon, cu faimosul ”Jos Aliansu!”. Chiar că acolo îi locul potrivit pentru ”Alians” și pentru promotorii lui.
До свидания! C’est tout!