.

După ce, în 1902, a fost semnat un acord anglo-japonez, care i-a dat Marii Britanii garanţii în Orientul Îndepărtat, cercurile diplomatice engleze au început să nu mai vadă o necesitate stringentă în ameliorarea relaţiilor cu Germania, demonstrându-şi deschis poziţia ostilă faţă de calea ferată spre Bagdad, care ar fi deschis Germaniei calea de acces spre India. Astfel, între Anglia şi Germania lua amploare lupta pentru reîmpărţirea sferelor de influenţă. Raporturile antagoniste pe care le avea Imperiul Britanic cu cel German a determinat autorităţile de la Londra să se apropie de vechea sa rivală-Franţa şi, după posibilităţi-cu Rusia. Anglia nu dorea să cedeze Germaniei posesiunile sale coloniale, iar prin intermediul unui acord cu Franţa şi Rusia, diplomaţia britanică spera s-o lipsească pe Germania de posibilitatea de a manevra în baza contradicţiilor anglo-ruse şi anglo-franceze. Declanşarea războiului ruso-japonez a accelerat gruparea marilor puteri europene în jurul Angliei şi Germaniei. Regele Eduard al VII, de asemenea se pronunţa pentru semnarea unui acord de alianţă cu Franţa. În 1903, regele englez a efectuat o vizită la Paris, unde a vorbit mult despre faptul că trebuie să înceapă o nouă etapă în raporturile franco-engleze care trebuie să se bazeze pe colaborare şi ajutor mutual. Pentru Franţa, apropierea de Marea Britanie era mult mai stringentă, deoarece războiul din Extremul Orient a concentrat forţele Rusiei la hotarul de est al acesteia, Franţa rămânând singură faţă de Germania. În vara aceluiaşi an, preşedintele Republicii Franceze a efectuat o vizită de răspuns către regele Eduard VII, fiind însoţit de Dellcassee, principalul adept al apropierii anglo-franceze. Între Dellcassee şi şeful Foreign Office-ului britanic au demarat o serie de negocieri care au continuat şi după plecarea preşedintelui francez. În primul rând a apărut necesitatea de a înlătura contradicţiile coloniale, care creau dificultăţi în raporturile anglo-britanice. Din această cauză alianţa franco-britanică a avut un caracter de acord de împărţirea coloniilor. Acordul a fost semnat la 8 aprilie, 1904. Tratatul de formare a Antantei franco-britanice a avut un caracter deosebit de straniu; prima parte a documentului era destinată publicaţiei, iar cea de-a doua avea un caracter secret. În primul articol se specifica că guvernul francez nu va împiedica Marea Britanie să se implice în Egipt, urmând să fie stabilit un termen de ocupare a teritoriului egiptean de către englezi. În schimb, Londra permitea Franţei să ocupe o bună parte a Maroco-lui. Prin articolul 2 al documentului dat, Franţa se obliga să nu schimbe statutul politic al Maroc-ului, iar Anglia – să nu împiedice autorităţile franceze în administrarea teritoriului marocan. În articolele acordului secret, în contradicţie cu prevederile primului articol, se prevedea posibilitatea modificării statutului politic al Maroc-ului, cât şi al Egiptului. În acest fel, prin acordul din 8 aprilie, 1904, Anglia şi Franţa au împărţit aproape ultimele teritorii coloniale libere. Totodată, statele semnatare şi-au creat posibilitatea de a acţiona în comun împotriva Imperiului German. Din aprilie, 1905, Anglia şi Franţa au iniţiat, în cadrul acordului de alianţă din anul 1904, o serie de negocieri cu privire la colaborarea militară împotriva Germaniei. Astfel, prin acordul dintre Republica Franceză şi Marea Britanie, semnat în 1904, s-a încheiat o nouă etapă în procesul de formare a Antantei cordiale, care prin caracterul său reprezenta o reacţie de răspuns la crearea Triplei Alianţe şi la tendinţele hegemoniste ale Imperiului German

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships