Centrii bulbopontini reprezintă zona principală unde sunt prelucrate informaţiile corelate cu activitatea reflexă cardiovasculară. În formaţia reticulată din porţiunea inferioară a trunchiului cerebral, mai exact în cele 2/3 superioare ale bulbului ( deasupra obexului în regiunea ariei postrema) şi 1/3 inferioară a protuberanţei ( deasupra nucleilor vestibulari ), din planşeul ventriculului patru, ventral aproape până la piramide, se află o arie largă, difuză, denumită clasic centrul vasomotor. Se descrie şi un centru cardioinhibitor, constituit, în mare parte, de nucleul ambiguu bulbar.
Cercetările cu microelectrozi au stabilit că stimularea zonelor rostrale şi laterale ale acestei arii determină creşterea tonusului vascular (vasoconstricţie), hipertensiune şi tahicardie- reflex presor (fig. 41), în timp ce stimularea unor regiuni mai restrânse în jurul obexului produce vasodilataţie, hipotensiune şi bradicardie – reflex depresor (fig.42), cele două autoritmice fiind în relaţie de inervaţie reciprocă.
“Centrul” cardiovasomotor pare a fi compus din două porţiuni: o zonă excitatoare, cuprinzând porţiunile laterale ale formaţiunii reticulate, a cărei excitare determină stimularea simpaticului, urmată de vasoconstricţie bilaterală şi accelerarea frecvenţei cardiace şi o zonă inhibitoare, medială, care inhibă activitatea simpaticului, producând vasodilataţie şi rărirea frecvenţei cardiace 8rezultat şi al stimulării directe a nucleului dorsal vagal).
Centrul cardiovasomotor este conceput, deci, ca un mecanism de barostat reglabil, prevăzut cu tonus şi automatism propriu, care acţionează ca un tot unitar, determinând modificări coordonate concomitente cardiace şi vasculare, de obicei fiind asociate creşterea frecvenţei cardiace cu vasoconstricţie, sau scăderea frecvenţei cardiace cu vasodilataţie, aceste interrelaţii nefiind însă obligatorii şi invariabile.
Nucleul dorsal al vagului, denumit înainte centrul cardioinhibitor, se află de asemenea în formaţiunea reticulată, lateral centrului cardiovasomotor, fiind centrul care generează descărcările tonice vagale în repaus. Acest centru primeşte aferenţe de la nivelul baro- şi chemoreceptorilor, impulsuri care îi menţin şi modulează activitatea tonică. Denervarea sinoaortică aboleşte aproape tonusul vagal, demonstrând că neuronii din nucleul dorsal (visceromotor) al vagului nu sunt activi decât în prezenţa influenţelor aferenţiale, din acest punct de vedere diferind de “centrul” cardiovasomotor, care posedă o activitate tonică permanentă, intensificată chiar prin deaferentare sinoaortică.
Activitatea reflexă a centrilor pontobulbari (barostatul) este influenţată permanent de aferenţele baro- şi chemoreceptoare de la nivelul zonelor reflexogene specifice, sau din alte teritorii nespecifice (pe calea formaţiunii reticulate), influenţată, întreţinută şi adecvată solicitărilor şi circumstanţelor şi de conţinutul în CO2 , O2 şi H+ al sângelui care acţionează direct asupra centrilor sau indirect prin intermediul chemoreceptorilor.
Activitatea centrilor bulbopontini este corelată şi cu cea a altor centri bulbari, în special cu cea a centrilor respiratori. Respiraţia obişnuită nu influenţează la adult activitatea cardiacă, în schimb, în timpul respiraţiilor profunde frecvenţa cardiacă se accelerează în inspiraţie şi se răreşte în expiraţie (aritmie sinusală, prezentă la copii şi în timpul respiraţiei obişnuite).
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
