Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul XV, întemeiată de Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru, pe locul unei vechi fortărețe genoveze, Alciona. Cetatea a fost reconstruită ulterior de către Petru Rareș, care a reconstruit zidurile în piatră. La 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hârlău, în sala de tron, boierii din Sfatul Domnesc adeveresc adeverind biruința lui Ștefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert. Printre boierii Țării Românești Moldova se aflau Toader și Negrilă, starostii de Hotin, Ieremia și Dragoș, pârcalabii de Neamț, Luca Arbore, portarul de Suceava, Ivanco și Alexa, pârcălabii de Orhei, Coste, pârcălab de Soroca. La 14 septembrie 1499, Ștefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce de Lituania Alexandru, unde ca și-n documentul precedent este menționat pan Coste, staroste de Soroca. Câteva izvoare istorice menționează ridicarea unor cetăți pe Nistru la vaduri, din lemn sau din piatră, în scaunul cărora se așează pârcălabi și mari căpitani de Hotin, Soroca, Orhei, Tighina și Cetatea Albă. Se presupune că la Soroca a fost înălțată o cetate din lemn și pământ, a unei palănci sau poate chiar posade în primul sfert al secolului XV, dar cu o primă mențiune documentară la 12 iulie 1499 prin primul ei pârcălab Coste. Datorită reliefului geologic pe care îl străbate, Nistrul prezintă până la vărsarea sa maluri abrupte iar vadurile de trecere sunt destul de puține, acestea fiind și singurele porți de intrare a cetelor de tătari cu scopuri de jaf și distrugere a așezărilor moldovene. Dacă vadurile de la Hotin și Tighina erau apărate de garnizoanele cetăților cu același nume, în schimb cel de la Soroca era fără protecție. Abia în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, vadul și așezarea încep să fie apărate prin construirea aici a unei fortificații de lemn, înconjurată cu valuri de pământ, care avea să existe și pe vremea lui Bogdan cel Orb. În timpul domniei lui Petru Rareș, pe resturile vechii cetăți se construiește o cetate nouă, din piatră, de 15-20 m. care se păstrează și astăzi într-o stare excepțională. Cetatea Sorocii este unică printre cetățile medievale moldovenești prin sistemul arhitectonic de construcție. Planul său circular are un diametru de 37,5 m., patru turnuri circulare și un turn de acces de plan rectangular. După ridicarea puternicei fortificații, orașul Soroca începe să crească în importanță având o funcție administrativă și comercială prin punctul vamal instalat aici. Totodată prin fortificarea nucleului urban de la Soroca, se încerca crearea unui nou centru de greutate a rețelei urbane moldovenești și în special a comerțului de tranzit, după pierderea cetăților din sudul Moldovei. Cetatea și ținutul Soroca, a cărei personalitate istorică și geografică apare deja definitiv fixată la sfârșitul secolului XV ar rezulta din necesitatea organizării: unei frontiere politice în cursul de mijloc al fluviului Nistru pe porțiunea Naslavcea – Vadu Rașcu; unei circulații comerciale aflate sub protecția Cetății Soroca; unei vieți economice a ținutului Soroca din a cărei activitate economică își avea existența populația ținutului. La 1 iunie 1512, domnitorul Bogdan al III-lea adresează regelui polonez o scrisoare, în care roagă să i se transmită în posesie niște mori pe Nistru, așezate față în față cu „castrum nostrum Sorocianum… contra paganos tutelam habet” – castelul nostru de Soroca, care ne apară de păgâni, document care confirmă existența, cât și rostul Cetății Soroca.
Suntem la noi acasă datorită brîului de cetăţi ridicate de-a lungul Nistrului de primii voievozi ai Ţării Româneşti Moldova: Hotin, Soroca, Orheiul Vechi, Tighina, Cetatea Albă. Cetăţi, care alături de alte fortificaţii au fost o parte familiară a peisajului şi anturajului medieval al Moldovei şi a Sorocii inclusiv. În Europa medievală concepţiile de cetate, castel par să fi fost împrumutate de nobilimea implicată în cruciadele creştine din însăşi Imperiul Bizantin, unde acest sistem de apărare a rămas peste secole, venind din tradiţiile militare de fortificare din Roma antică. Cetatea Soroca a fost un element destul de esenţial a sistemului feudal de apărare a Principatului Moldova şi anume fiind responsabilă prin: 1. Crearea unei frontiere politice la margine de ţară, şi anume pe porţiunea de rîu Naslavcea – Vadu-Raşcu;
2. Securitatea economică a ţinutului şi a ţării;
3. Securitatea comercială la vadurile Nistrului şi mai ales la cele trei: Otaci – Moghiliov-Podolsk, Soroca – Iampol şi Vadu-Raşcu – Raşcu. Aceste responsabilităţi atribuite Cetăţii Soroca, cît şi celorlalte fortificaţii aşezate pe Nistru, la o concepţie ideală, influenţate la ziua de astăzi de crearea Uniunii Europene şi dorinţa RM de a se integra în această comunitate europeană, au fost, după părerea noastră, mult mai largi, adăugînd la cele trei şi responsabilitatea de a fi alături de cetăţile din Ucraina poloneză, acel zid de apărare a civilizaţiei europene de invaziile a tot felul de triburi barbare, ce fără de opreală tot izvorau la anumite perioade din adîncurile Asiei barbare. Ne luăm îndrăzneala de a presupune o tendinţă din subconştient de apărare şi de ce nu, comună, a ţărilor europene, prin acest sistem de apărare la marginea Europei civilizate. Această barieră fiind şi o garanţie de existenţă a lumii creştine. Această tendinţă, nefiind desigur politică, doar chiar de la începuturile sale tînărul principat al Moldovei a fost nevoit să se afirme cu arma în mînă împotriva acelor vecini dornici de a dezmembra noua formaţiune politică. Destinul nostru a fost să fie aşa ca noi să fim plasaţi la această margine de civilizaţie unde peste apa Nistrului, asemenea unui ocean imens, cu un început la Nistru şi fără sfîrşit, se întindea Stepa sălbatică. Cu mii şi sute de ani în urmă strămoşii noştri au construit cetăţi la Nistru, ele fiind platoşa Europei şi tot odată martirii ei, jertfind bărbaţii Neamului întru apărarea ţării şi a lumii creştine. Exemplu pot fi acele fortificaţii ce s-au perindat în decurs de milenii de-a lungul istoriei acestui pămînt românesc. Cetăţi ridicate cîndva pe muchii şi creste de deal îşi mai ascund şi astăzi sub straturi de pămînt istoriile zbuciumate. Ţinutul Soroca (nelimitîndu-ne la istoria unei frînturi din acel vechi ţinut cum este astăzi raionul Soroca) a fost destul de bogat în fortificaţii antice ridicate din lemn şi pămînt: Gorodoc (Cunicea, sec. IX-XII î.Hr.), Movila lui Iosif Pastuh (Inundeni), Zamca (Iorjniţa), La Şanţ (Napadova), La Baba Neagră (Rădi-Cereşnoveţ), La trei Cruci (Rudi, sec. IV-II î.Hr.), Şanţul Turcului sau Brazda Turcului (Slobozia-Cremene), La Şanţ (Temeleuţi, sec. IV-III î.Hr.), Cetatea (Vertiujeni, sec. IV-III î.Hr.). Alte cinci cetăţi ce datează cu o vechime de 2000-2800 ani pot fi găsite în harta lui Ptolomeu: Carrodunum, Maetonium, Clepidava, Vibantavarium şi Eractum. Una dintre aceste cetăţi antice, Maetonium, o găsim pe teritoriul raionului Soroca şi este atestată ca aşezarea antică La Şanţuri de lîngă s. Rudi. Tot odată unii arheologi (Dr. Ilie Borziac) susţine că şi cel de-al treilea oraş-cetate Clepidava se află de asemenea pe teritoriul raionului Soroca, atestat ca aşezarea Zamca de lîngă s. Cosăuţi. La o depărtare de 700-800 ani în urmă în regiunea Nistrului arheologii atestă un alt brîu de cetăţi: Farfuria Turcului, Alcedar Echimăuţi… Împăratul bizantin Constantin Porfirogenetul în Cartea de învăţătura adresată fiului său Romanos menţionează mai multe cetăţi pe Nistru: Să ştii că pe partea această a rîului Nistru în ţinutul dinspre Bulgaria, la vadurile peste acest rîu, se află cetăţi pustii: prima cetate este numită de către pecenegi Aspron (albă), deoarece pietrele ei par foarte albe; a doua cetate Tungate (paşnică), a treia cetate Cracnacate (de strajă), a patra cetate Salmacate (de patrulare), a cincia cetate Sacacate (de pari), a şasea cetate Gheucate (de război). (Vlad Gimpu, Biserici şi mănăstire…, p. 150) După cum se vede, la diferite momente al istoriei civilizaţiei europene, de-a lungul Nistrului s-au perindat un şir de cetăţi, care au stat de strajă, de patrulare şi de război la frontierele Europei creştine, fiind zidul de apărare a lumii civilizate împotriva Stepei barbare. Următorul brîu de Cetăţi la Vadurile Nistrului apare la sfîrşitul sec. XIV – începutul sec. XV, cu o ulterioară reconstrucţie a lor, pe parcursul domniilor lui Alexandru cel bun – Ştefan cel Mare – Petru Rareş: Hotin, Soroca, Orheiul Vechi, Tighina, Cetatea Albă. Cursul de mijloc al fluviului Nistru era păzit de Cetatea noastră de Soroca, atestată documentar la 12 iulie şi 14 septembrie 1499, prin Coste Posadnic, pîrcălab de Soroca. Foarte mulţi cercetători şi-au pus nu odată întrebarea referitor la originea şi datarea cetăţii Soroca. În urma studiilor efectuate mai mult teoretice de cît arheologice au fost prezentate cîteva ipoteze. Una dintre cele mai răspîndite este aceea care consideră cetatea Soroca „opera genovezilor” şi nu-i altceva decît bătrîna „Olhionie” – colonie străveche, iar mai tîrziu factorie genoveză. Printre promotorii acestei versiuni este Dmitrie Cantemir, Constantin Stamati, Zamfir Arbure, Nicolae Iorga, ş.a. Cercetătorii care au avut în atenţia lor studiul cetăţii au intuit asemănarea cetăţii Soroca cu unele castelele europene. G. Cebotarenco şi V. Voiţehovschi, avînd un reper documentar, afirmă ca actuala cetate din piatră a fost construită la 1543-1546 de către voievodul Petru Rareş cu ajutorul meşterilor din Bistriţa. Şi totuşi arhitectura cetăţii vorbeşte de faptul că Cetatea Soroca se referă la o vreme mai timpurie şi ar data cu sfîrşitul sec. XIV – începutul sec. XV. Punctul slab al acestei ipoteze susţinută pe larg de cercetătorul Tama Nesterov este lipsa de documente care ar confirma ipoteza lansată de d-na Dr. Tamara Nesterov, precum ca Cetatea Soroca ar fi construită mai anterior, la răscrucea secolelor XIV-XV de Petru I Musat sau Alexandru cel Bun. (T. Nesterov, Cu privire la miturile arhitecturii şi datării cetăţii Soroca, în Artă, istorie, cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca) Iar faptul că la 1543 Petru Rareş se adresează personal „credinciosului meşter”, care-i trebuie pentru lucru la cetatea Sorocăi (Hurmuzaki, XV1, p. 4322, no. DCCCVII) putea să fie o intenţie şi de ce nu, de a repara şi întări cetatea. Se ridica ograda, se construiesc beciurile, se mai sapa o fîntînă. Lucru, care a fost luat ca începutul construcţiei cetăţii din piatră de la Soroca. În Europa secolului al XI, castele erau construite încă din lemn ca mai apoi, în cel de al XII, să apară primele castele din piatră. Construcţia castelelor în Principatele Române vor derula odată cu crearea Principatelor şi retragerea tătarilor, eveniment care a avut loc în a doua jumătatea sec. XIV. Cetatea Albă este una din cetăţile cele mai vechi, avînd o istorie milenară. Tighina ar fi fost deja pe la 1408. Hotinul este menţionat la 1378 prin Stephanus de Hotin (A. Husar, Cetatea Hotin.., p. 16). Orheiul Vechi ca aşezare moldovenească îşi are începutul pe la 1370. Cu toate că Soroca este menţionată la 1499, este de aşteptat că cetatea să fi fost construită cam odată cu celelalte cetăţi de pe Nistru: Hotin, Orheiul Vechi şi Tighina. În urma investigaţiilor arheologice efectuate la 1968-69 de G. Cebotarenco s-a constat ca pe locul unde în prezent se află Cetatea din piatră a mai fost o altă cetate din lemn şi pămînt. Aşa dar la Soroca conform investigaţiilor s-a dovedit o continuitatea în construcţia unor cetăţi / castele. Cetăţile în istoria lor au trecut prin mai multe idei arhitecturale. De la lemn la piatră. La începuturi n-a fost decît un aranjament de zid de pămînt / val şi mai apoi o palisadă – un sistem de apărare care putea fi construit foarte uşor pe un teren drept, dra şi uşor puteau fi distruse prin incendiu. Apoi apar ansambluri întregi compuse din turn, val de pămînt, şanţ şi ziduri din piatră ce înconjoară întregul ansamblu. Necătînd la faptul că cetăţile aveau ziduri înalte şi puternice, dacă asediatorii ajungeau la baza lor erau pierduţi din vedere de apărători. Acolo sub ziduri ei erau în deplină siguranţă. Acest fapt i-a impus pe arhitectori medievali chiar de la începuturi să proiecteze în pereţi găuri speciale prin care apărătorii turnau peste capetele asediatorilor ulei fierbinte sau trăgeau cu arcul. Părea ca problema securităţii cetăţilor / castelelor a fost rezolvată cînd meşterii la o anumită distanţă au ridicat în afara peretelui principal turnuri care aveau sub lovitura lor întreg spaţiu aflat de-a lungul zidului. La începuturi aceste turnuri de flancare aveau o formă pătrată. Cu părere de rău aceste turnuri puteau fi uşor distruse. Se săpau tuneluri sub fundament, se instalau butoaiele cu pulbere şi se aruncau în aer. Nu a trebuit foarte mult timp ca inginerii medievali să înţeleagă, că turnurile rotunde sunt mai puternice ca cele cu zid drept. Partea slabă a castelelor a fost desigur intrarea, de aceea nici aici n-a trebuit să treacă mult timp pentru a se descoperi că turnurile din flancuri sunt acea salvarea şi mai ales că ele controlau şi întreaga întindere a peretelui. Castelele cu ziduri şi turnuri rotunde au apărut mai întîi în Europa Apuseană ca mai apoi, cu ajutorul meşterilor italieni (şi nu numai), da şi a meşterilor din Principatele Române, ce au făcut studii şi practici în Europa Apuseană, să fie ridicatre şi în Principatele Române. Anume datorită acestui fapt, Cetatea noastră de Soroca include în sine mai multe particularităţi, care le găsim la aşa castele ca Del Monte (1240, Italia), Restormel (1265, Anglia, Cornwall), Queenborough (1361-77, Anglia, Kent). ş.a. Prin aceste castele meşterii medievali au fost liberi să dezvolte ultima idee logica de apărare, da şi să folosească pentru afirmarea ei practica veacurilor de mult trecute. Anume prin aceste cetăţi şi Soroca inclusiv logica apărării a căpătat cea mai perfectă formă, şi anume:
– zidurile rotunde sunt mai puternice decît cele drepte;
– sistemul de apărare este concentric;
– porţile / intrarea sunt mai bine apărate din turnurile din flancuri. Dacă Queenborough, acest castel intelectual este unul din acele castele perfecte, atunci această perfecţiune a apărut prea tîrziu. Deja la sfîrşitul secolului al XV-lea castelul devenea un anacronism. Cu toate ca inginerii europeni vor continua să construiască castele încă un secol, totul va fi în zadar. Odată cu folosirea pe larg a prafului de puşcă castele îţi pierd însemnătatea lor. Ca exemplu de zid de apărare rotundă serveşte Castelul Restormel din Cornwall, Anglia. Castelul Restormel a fost menţionat documentar la 1265, cu toate ca data de origine ar fi cu mult mai înainte. Restormel este un castel mare circular, de o rară simplitiţe şi tărie. Posibil ca castelul a fost construit îndată după Cucerire (1066) fiind de la început din lemn ca mai apoi să fie ridicat din piatră. Pe la 1100 este proiectată o poarta pătrată, ce a fost ridicată în partea de sud-vest. De a lungul turnului circulat este aşezat un rînd de creneluri cu terasa de mers în spatele lor. Mai apoi, clădirile din lemn din interior au fost schimbate cu cele din piatră. Pare să fie că toate aceste lucrări au fost efectuate în sec. XIII de Edmund, conte de Cornwall. Acest castel este numit de englezi „Shell keep” – turnul carapace. Asemănarea dintre Soroca şi Restormel se reduce numai la turnul carapace (shell-keep) daca am compara turnul-gigantic al Cetăţii Soroca ca Restormel. Diametru lor este aproximativ acelaşi: Soroca – 30 m, Restormel – 40 yards sau aproximativ 34 m, înălţimea turnului carapace este mai joasă. Totodată lipsesc şi turnurile din flancuri ce puteau asigura apărarea concentrică a castelului. Aceste turnuri le găsim la alte două castele cu care Cetatea Soroca are tangenţe. Del Monte din Italia şi Queenborough din Anglia, Kent. La zece mile spre sud de Andria, pe vîrful unei piramide cu vîrful retezat cunoscută sub numele Murgie di Minervino, se înalţă faimosul Castel del Monte, o clădire cu două etaje şi o ogradă octogonală. Ferestrele gotice privesc atît în afară cît şi înăuntru. Opt turnuri puternice stau la colţurile octogonului. Clădirea are aproximativ 900 picioare în circumferinţă, iar pereţii au înălţimea de 100 picioare (1 picior = 25-34 cm). Poarta principală din marmură roză este susţinută de coloane din marmură sprijinite de lei. Ornamentele sculpturale sunt de o rară frumuseţe şi sunt un exemplu de arta clasica reminiscentă. Castelul a fost construit de meşterii lui Frederick al II, care deseori îşi avea reşedinţa acolo. Locul este destul de izolat şi este destul de greu de înţeles cum de acest împărat ce avea un caracter vesel şi iluminat îşi găsea refugiul acolo. În Castelul Del Monte Charles d’Anjou i-a ţinut în captivitate pe fii lui Manfredi (1232? – 1266), rege al Siciliei (1258 – 66), fiu nelegitim al lui Frederick al II. Cercetătorii, care au afirmat ca Cetatea Soroca nu este altceva decît opera meşterilor genovezi au intuit asemănarea arhitecturală şi a sistemului de apărare a Cetăţii Soroca cu unele castele din Europa. Doar meşterii italieni din sec. XV-XVI au lucrat nu odată pentru principii români. La Buda lucrează Aristotele Fiorovanti şi Benedetto da Majano, la Bistriţa – Petru Italus Lugano, la Gherla – Domenico da Bologna, la Satu-Mare – Ottavia Boldigara, la Alba-Iulia s-a afirmat Francesco Pozzo, Sforza Palavicini şi Antonio Bufalo. Este cunoscut zidarul, Ioan din Liov şi greco-genovezul Ioan Privana de la Chilia. Nu putem nega faptul ca o bună parte din meşterii români ar fi putut face practică la meşterii din Europa Occidentală, de unde au împrumutat ideile arhitecturale de epocă, pe care le găsim la unul din cel mai performante castel cum a fost castelul Queenborough. În secolele XII şi XIII în urma cruciadele apar noi castele cu un sistem de apărare concentric, mult mai sofisticat, împrumutat din Imperiul Bizantin avînd ca exemplu castelul Krak des Chevaliers din Syria. Castelul Queenborough construit în Kent la 1361-77, dar care din nefericire a fost demolat în sec. XVII, este un exemplu de perfecţiune tehnică în sistemul de apărare, şi anume prin cea ce am menţionat mai sus:
– rotunjimea zidurilor;
– sistemul concentric de apărare;
– poarta principală (punctul slab) este apărată din flancuri. Anume aceste caracteristici le găsim şi la Cetatea Soroca. Zidurile rotunde sunt cu mult mai puternice decît zidurile drepte. Turnurile aşezate la o anumită distanţă în jurul incintei rotunde creează un sistem de apărare concentric, unde două, patru, şase turnuri pocnesc într-un singur punct. Inamicul, mişcîndu-se sub focul încrucişător al artileriei şi arcaşilor, ajunge la punctul cel mai vulnerabil al cetăţii, pomenindu-se într-un spaţiu restrîns, avînd rîul Nistru în spate, Cetatea cu apărătorii ei în faţă şi artileria ce împroşca cu obuze din cele două turnuri din flancuri. Inginerii, care au proiectat Cetatea Soroca, au avut libertatea de a dezvolta mai departe ultima gîndire în privinţa apărării, ajungîndu-se la o performanţa deosebită. Şi dacă Cetatea Soroca este o perfecţiune alături de celelalte castele (Del Monte, Queenborough), apoi aceasta perfecţiune a venit prea tîrziu. Odată cu folosirea pe larg a prafului de puşcă, cetăţile, castele medievale îşi pierd însemnătatea lor, cu toate că omul după inerţie a mai continuat să le construiască o vreme. Prima folosire a prafului de puşcă în Anglia a avut loc pe la 1325 anume de atunci vine declinul cetăţilor. Parerea unor istorici potrivit cărora cetatea Soroca se aseamănă cu castelul Caprarola (Italia), după părerea noastră este greşită. Aici ar fi mai corect să spunem ca Caprarola se aseamănă cu Soroca, deoarece castelul italian a fost construit cînd Soroca deja exista. Lucrările de construcţie a castelului Caprarola iniţiate de Baldassarre Peruzzi la 1535, a fost continuate de Antonio da Sangallo il Giovane. Castelul a fost terminat la 1575 şi reprezinta un bloc pentagonal, iar destinaţia fiindu-i reşedinţa Cardinalului Alessandro Farnese. Caprarola este în plan arhitectural un pentagon, pe cînd Soroca reprezinta în plan acel turn gigantic, carapace, susţinut de alte cinci turnuri mai mici plasate în jurul lui ca frunza trifoiului
2. Securitatea economică a ţinutului şi a ţării;
3. Securitatea comercială la vadurile Nistrului şi mai ales la cele trei: Otaci – Moghiliov-Podolsk, Soroca – Iampol şi Vadu-Raşcu – Raşcu. Aceste responsabilităţi atribuite Cetăţii Soroca, cît şi celorlalte fortificaţii aşezate pe Nistru, la o concepţie ideală, influenţate la ziua de astăzi de crearea Uniunii Europene şi dorinţa RM de a se integra în această comunitate europeană, au fost, după părerea noastră, mult mai largi, adăugînd la cele trei şi responsabilitatea de a fi alături de cetăţile din Ucraina poloneză, acel zid de apărare a civilizaţiei europene de invaziile a tot felul de triburi barbare, ce fără de opreală tot izvorau la anumite perioade din adîncurile Asiei barbare. Ne luăm îndrăzneala de a presupune o tendinţă din subconştient de apărare şi de ce nu, comună, a ţărilor europene, prin acest sistem de apărare la marginea Europei civilizate. Această barieră fiind şi o garanţie de existenţă a lumii creştine. Această tendinţă, nefiind desigur politică, doar chiar de la începuturile sale tînărul principat al Moldovei a fost nevoit să se afirme cu arma în mînă împotriva acelor vecini dornici de a dezmembra noua formaţiune politică. Destinul nostru a fost să fie aşa ca noi să fim plasaţi la această margine de civilizaţie unde peste apa Nistrului, asemenea unui ocean imens, cu un început la Nistru şi fără sfîrşit, se întindea Stepa sălbatică. Cu mii şi sute de ani în urmă strămoşii noştri au construit cetăţi la Nistru, ele fiind platoşa Europei şi tot odată martirii ei, jertfind bărbaţii Neamului întru apărarea ţării şi a lumii creştine. Exemplu pot fi acele fortificaţii ce s-au perindat în decurs de milenii de-a lungul istoriei acestui pămînt românesc. Cetăţi ridicate cîndva pe muchii şi creste de deal îşi mai ascund şi astăzi sub straturi de pămînt istoriile zbuciumate. Ţinutul Soroca (nelimitîndu-ne la istoria unei frînturi din acel vechi ţinut cum este astăzi raionul Soroca) a fost destul de bogat în fortificaţii antice ridicate din lemn şi pămînt: Gorodoc (Cunicea, sec. IX-XII î.Hr.), Movila lui Iosif Pastuh (Inundeni), Zamca (Iorjniţa), La Şanţ (Napadova), La Baba Neagră (Rădi-Cereşnoveţ), La trei Cruci (Rudi, sec. IV-II î.Hr.), Şanţul Turcului sau Brazda Turcului (Slobozia-Cremene), La Şanţ (Temeleuţi, sec. IV-III î.Hr.), Cetatea (Vertiujeni, sec. IV-III î.Hr.). Alte cinci cetăţi ce datează cu o vechime de 2000-2800 ani pot fi găsite în harta lui Ptolomeu: Carrodunum, Maetonium, Clepidava, Vibantavarium şi Eractum. Una dintre aceste cetăţi antice, Maetonium, o găsim pe teritoriul raionului Soroca şi este atestată ca aşezarea antică La Şanţuri de lîngă s. Rudi. Tot odată unii arheologi (Dr. Ilie Borziac) susţine că şi cel de-al treilea oraş-cetate Clepidava se află de asemenea pe teritoriul raionului Soroca, atestat ca aşezarea Zamca de lîngă s. Cosăuţi. La o depărtare de 700-800 ani în urmă în regiunea Nistrului arheologii atestă un alt brîu de cetăţi: Farfuria Turcului, Alcedar Echimăuţi… Împăratul bizantin Constantin Porfirogenetul în Cartea de învăţătura adresată fiului său Romanos menţionează mai multe cetăţi pe Nistru: Să ştii că pe partea această a rîului Nistru în ţinutul dinspre Bulgaria, la vadurile peste acest rîu, se află cetăţi pustii: prima cetate este numită de către pecenegi Aspron (albă), deoarece pietrele ei par foarte albe; a doua cetate Tungate (paşnică), a treia cetate Cracnacate (de strajă), a patra cetate Salmacate (de patrulare), a cincia cetate Sacacate (de pari), a şasea cetate Gheucate (de război). (Vlad Gimpu, Biserici şi mănăstire…, p. 150) După cum se vede, la diferite momente al istoriei civilizaţiei europene, de-a lungul Nistrului s-au perindat un şir de cetăţi, care au stat de strajă, de patrulare şi de război la frontierele Europei creştine, fiind zidul de apărare a lumii civilizate împotriva Stepei barbare. Următorul brîu de Cetăţi la Vadurile Nistrului apare la sfîrşitul sec. XIV – începutul sec. XV, cu o ulterioară reconstrucţie a lor, pe parcursul domniilor lui Alexandru cel bun – Ştefan cel Mare – Petru Rareş: Hotin, Soroca, Orheiul Vechi, Tighina, Cetatea Albă. Cursul de mijloc al fluviului Nistru era păzit de Cetatea noastră de Soroca, atestată documentar la 12 iulie şi 14 septembrie 1499, prin Coste Posadnic, pîrcălab de Soroca. Foarte mulţi cercetători şi-au pus nu odată întrebarea referitor la originea şi datarea cetăţii Soroca. În urma studiilor efectuate mai mult teoretice de cît arheologice au fost prezentate cîteva ipoteze. Una dintre cele mai răspîndite este aceea care consideră cetatea Soroca „opera genovezilor” şi nu-i altceva decît bătrîna „Olhionie” – colonie străveche, iar mai tîrziu factorie genoveză. Printre promotorii acestei versiuni este Dmitrie Cantemir, Constantin Stamati, Zamfir Arbure, Nicolae Iorga, ş.a. Cercetătorii care au avut în atenţia lor studiul cetăţii au intuit asemănarea cetăţii Soroca cu unele castelele europene. G. Cebotarenco şi V. Voiţehovschi, avînd un reper documentar, afirmă ca actuala cetate din piatră a fost construită la 1543-1546 de către voievodul Petru Rareş cu ajutorul meşterilor din Bistriţa. Şi totuşi arhitectura cetăţii vorbeşte de faptul că Cetatea Soroca se referă la o vreme mai timpurie şi ar data cu sfîrşitul sec. XIV – începutul sec. XV. Punctul slab al acestei ipoteze susţinută pe larg de cercetătorul Tama Nesterov este lipsa de documente care ar confirma ipoteza lansată de d-na Dr. Tamara Nesterov, precum ca Cetatea Soroca ar fi construită mai anterior, la răscrucea secolelor XIV-XV de Petru I Musat sau Alexandru cel Bun. (T. Nesterov, Cu privire la miturile arhitecturii şi datării cetăţii Soroca, în Artă, istorie, cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca) Iar faptul că la 1543 Petru Rareş se adresează personal „credinciosului meşter”, care-i trebuie pentru lucru la cetatea Sorocăi (Hurmuzaki, XV1, p. 4322, no. DCCCVII) putea să fie o intenţie şi de ce nu, de a repara şi întări cetatea. Se ridica ograda, se construiesc beciurile, se mai sapa o fîntînă. Lucru, care a fost luat ca începutul construcţiei cetăţii din piatră de la Soroca. În Europa secolului al XI, castele erau construite încă din lemn ca mai apoi, în cel de al XII, să apară primele castele din piatră. Construcţia castelelor în Principatele Române vor derula odată cu crearea Principatelor şi retragerea tătarilor, eveniment care a avut loc în a doua jumătatea sec. XIV. Cetatea Albă este una din cetăţile cele mai vechi, avînd o istorie milenară. Tighina ar fi fost deja pe la 1408. Hotinul este menţionat la 1378 prin Stephanus de Hotin (A. Husar, Cetatea Hotin.., p. 16). Orheiul Vechi ca aşezare moldovenească îşi are începutul pe la 1370. Cu toate că Soroca este menţionată la 1499, este de aşteptat că cetatea să fi fost construită cam odată cu celelalte cetăţi de pe Nistru: Hotin, Orheiul Vechi şi Tighina. În urma investigaţiilor arheologice efectuate la 1968-69 de G. Cebotarenco s-a constat ca pe locul unde în prezent se află Cetatea din piatră a mai fost o altă cetate din lemn şi pămînt. Aşa dar la Soroca conform investigaţiilor s-a dovedit o continuitatea în construcţia unor cetăţi / castele. Cetăţile în istoria lor au trecut prin mai multe idei arhitecturale. De la lemn la piatră. La începuturi n-a fost decît un aranjament de zid de pămînt / val şi mai apoi o palisadă – un sistem de apărare care putea fi construit foarte uşor pe un teren drept, dra şi uşor puteau fi distruse prin incendiu. Apoi apar ansambluri întregi compuse din turn, val de pămînt, şanţ şi ziduri din piatră ce înconjoară întregul ansamblu. Necătînd la faptul că cetăţile aveau ziduri înalte şi puternice, dacă asediatorii ajungeau la baza lor erau pierduţi din vedere de apărători. Acolo sub ziduri ei erau în deplină siguranţă. Acest fapt i-a impus pe arhitectori medievali chiar de la începuturi să proiecteze în pereţi găuri speciale prin care apărătorii turnau peste capetele asediatorilor ulei fierbinte sau trăgeau cu arcul. Părea ca problema securităţii cetăţilor / castelelor a fost rezolvată cînd meşterii la o anumită distanţă au ridicat în afara peretelui principal turnuri care aveau sub lovitura lor întreg spaţiu aflat de-a lungul zidului. La începuturi aceste turnuri de flancare aveau o formă pătrată. Cu părere de rău aceste turnuri puteau fi uşor distruse. Se săpau tuneluri sub fundament, se instalau butoaiele cu pulbere şi se aruncau în aer. Nu a trebuit foarte mult timp ca inginerii medievali să înţeleagă, că turnurile rotunde sunt mai puternice ca cele cu zid drept. Partea slabă a castelelor a fost desigur intrarea, de aceea nici aici n-a trebuit să treacă mult timp pentru a se descoperi că turnurile din flancuri sunt acea salvarea şi mai ales că ele controlau şi întreaga întindere a peretelui. Castelele cu ziduri şi turnuri rotunde au apărut mai întîi în Europa Apuseană ca mai apoi, cu ajutorul meşterilor italieni (şi nu numai), da şi a meşterilor din Principatele Române, ce au făcut studii şi practici în Europa Apuseană, să fie ridicatre şi în Principatele Române. Anume datorită acestui fapt, Cetatea noastră de Soroca include în sine mai multe particularităţi, care le găsim la aşa castele ca Del Monte (1240, Italia), Restormel (1265, Anglia, Cornwall), Queenborough (1361-77, Anglia, Kent). ş.a. Prin aceste castele meşterii medievali au fost liberi să dezvolte ultima idee logica de apărare, da şi să folosească pentru afirmarea ei practica veacurilor de mult trecute. Anume prin aceste cetăţi şi Soroca inclusiv logica apărării a căpătat cea mai perfectă formă, şi anume:
– zidurile rotunde sunt mai puternice decît cele drepte;
– sistemul de apărare este concentric;
– porţile / intrarea sunt mai bine apărate din turnurile din flancuri. Dacă Queenborough, acest castel intelectual este unul din acele castele perfecte, atunci această perfecţiune a apărut prea tîrziu. Deja la sfîrşitul secolului al XV-lea castelul devenea un anacronism. Cu toate ca inginerii europeni vor continua să construiască castele încă un secol, totul va fi în zadar. Odată cu folosirea pe larg a prafului de puşcă castele îţi pierd însemnătatea lor. Ca exemplu de zid de apărare rotundă serveşte Castelul Restormel din Cornwall, Anglia. Castelul Restormel a fost menţionat documentar la 1265, cu toate ca data de origine ar fi cu mult mai înainte. Restormel este un castel mare circular, de o rară simplitiţe şi tărie. Posibil ca castelul a fost construit îndată după Cucerire (1066) fiind de la început din lemn ca mai apoi să fie ridicat din piatră. Pe la 1100 este proiectată o poarta pătrată, ce a fost ridicată în partea de sud-vest. De a lungul turnului circulat este aşezat un rînd de creneluri cu terasa de mers în spatele lor. Mai apoi, clădirile din lemn din interior au fost schimbate cu cele din piatră. Pare să fie că toate aceste lucrări au fost efectuate în sec. XIII de Edmund, conte de Cornwall. Acest castel este numit de englezi „Shell keep” – turnul carapace. Asemănarea dintre Soroca şi Restormel se reduce numai la turnul carapace (shell-keep) daca am compara turnul-gigantic al Cetăţii Soroca ca Restormel. Diametru lor este aproximativ acelaşi: Soroca – 30 m, Restormel – 40 yards sau aproximativ 34 m, înălţimea turnului carapace este mai joasă. Totodată lipsesc şi turnurile din flancuri ce puteau asigura apărarea concentrică a castelului. Aceste turnuri le găsim la alte două castele cu care Cetatea Soroca are tangenţe. Del Monte din Italia şi Queenborough din Anglia, Kent. La zece mile spre sud de Andria, pe vîrful unei piramide cu vîrful retezat cunoscută sub numele Murgie di Minervino, se înalţă faimosul Castel del Monte, o clădire cu două etaje şi o ogradă octogonală. Ferestrele gotice privesc atît în afară cît şi înăuntru. Opt turnuri puternice stau la colţurile octogonului. Clădirea are aproximativ 900 picioare în circumferinţă, iar pereţii au înălţimea de 100 picioare (1 picior = 25-34 cm). Poarta principală din marmură roză este susţinută de coloane din marmură sprijinite de lei. Ornamentele sculpturale sunt de o rară frumuseţe şi sunt un exemplu de arta clasica reminiscentă. Castelul a fost construit de meşterii lui Frederick al II, care deseori îşi avea reşedinţa acolo. Locul este destul de izolat şi este destul de greu de înţeles cum de acest împărat ce avea un caracter vesel şi iluminat îşi găsea refugiul acolo. În Castelul Del Monte Charles d’Anjou i-a ţinut în captivitate pe fii lui Manfredi (1232? – 1266), rege al Siciliei (1258 – 66), fiu nelegitim al lui Frederick al II. Cercetătorii, care au afirmat ca Cetatea Soroca nu este altceva decît opera meşterilor genovezi au intuit asemănarea arhitecturală şi a sistemului de apărare a Cetăţii Soroca cu unele castele din Europa. Doar meşterii italieni din sec. XV-XVI au lucrat nu odată pentru principii români. La Buda lucrează Aristotele Fiorovanti şi Benedetto da Majano, la Bistriţa – Petru Italus Lugano, la Gherla – Domenico da Bologna, la Satu-Mare – Ottavia Boldigara, la Alba-Iulia s-a afirmat Francesco Pozzo, Sforza Palavicini şi Antonio Bufalo. Este cunoscut zidarul, Ioan din Liov şi greco-genovezul Ioan Privana de la Chilia. Nu putem nega faptul ca o bună parte din meşterii români ar fi putut face practică la meşterii din Europa Occidentală, de unde au împrumutat ideile arhitecturale de epocă, pe care le găsim la unul din cel mai performante castel cum a fost castelul Queenborough. În secolele XII şi XIII în urma cruciadele apar noi castele cu un sistem de apărare concentric, mult mai sofisticat, împrumutat din Imperiul Bizantin avînd ca exemplu castelul Krak des Chevaliers din Syria. Castelul Queenborough construit în Kent la 1361-77, dar care din nefericire a fost demolat în sec. XVII, este un exemplu de perfecţiune tehnică în sistemul de apărare, şi anume prin cea ce am menţionat mai sus:
– rotunjimea zidurilor;
– sistemul concentric de apărare;
– poarta principală (punctul slab) este apărată din flancuri. Anume aceste caracteristici le găsim şi la Cetatea Soroca. Zidurile rotunde sunt cu mult mai puternice decît zidurile drepte. Turnurile aşezate la o anumită distanţă în jurul incintei rotunde creează un sistem de apărare concentric, unde două, patru, şase turnuri pocnesc într-un singur punct. Inamicul, mişcîndu-se sub focul încrucişător al artileriei şi arcaşilor, ajunge la punctul cel mai vulnerabil al cetăţii, pomenindu-se într-un spaţiu restrîns, avînd rîul Nistru în spate, Cetatea cu apărătorii ei în faţă şi artileria ce împroşca cu obuze din cele două turnuri din flancuri. Inginerii, care au proiectat Cetatea Soroca, au avut libertatea de a dezvolta mai departe ultima gîndire în privinţa apărării, ajungîndu-se la o performanţa deosebită. Şi dacă Cetatea Soroca este o perfecţiune alături de celelalte castele (Del Monte, Queenborough), apoi aceasta perfecţiune a venit prea tîrziu. Odată cu folosirea pe larg a prafului de puşcă, cetăţile, castele medievale îşi pierd însemnătatea lor, cu toate că omul după inerţie a mai continuat să le construiască o vreme. Prima folosire a prafului de puşcă în Anglia a avut loc pe la 1325 anume de atunci vine declinul cetăţilor. Parerea unor istorici potrivit cărora cetatea Soroca se aseamănă cu castelul Caprarola (Italia), după părerea noastră este greşită. Aici ar fi mai corect să spunem ca Caprarola se aseamănă cu Soroca, deoarece castelul italian a fost construit cînd Soroca deja exista. Lucrările de construcţie a castelului Caprarola iniţiate de Baldassarre Peruzzi la 1535, a fost continuate de Antonio da Sangallo il Giovane. Castelul a fost terminat la 1575 şi reprezinta un bloc pentagonal, iar destinaţia fiindu-i reşedinţa Cardinalului Alessandro Farnese. Caprarola este în plan arhitectural un pentagon, pe cînd Soroca reprezinta în plan acel turn gigantic, carapace, susţinut de alte cinci turnuri mai mici plasate în jurul lui ca frunza trifoiului
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
