How to Stop Missing Deadlines? Please Follow our Telegram channel https://t.me/PlopAndreiCom ( @plopandreicom)
APPLY FOR THIS OPPORTUNITY! Or, know someone who would be a perfect fit? Let them know! Share / Like / Tag a friend in a post or comment! To complete application process efficiently and successfully, you must read the Application Instructions carefully before/during application process.
Cetăţenia  este definită ca legătura politică şi juridică permanentă şi efectivă dintre o persoană fizică şi un anumit stat, care generează drepturi şi obligaţii pentru cetăţean şi statul respectiv. Ea exprimă apartenenţa persoanei la statul respectiv, caracterizează prin plenitudinea drepturilor şi obligaţiilor reciproce prevăzute de constituţie şi legi. Este un raport juridic indisolubil legat de persoana omului. Raportul de cetăţenie este permanent în timp, apărând odată cu naşterea omului şi, în principiu, dispărând odată cu dispariţia fizică a acestuia şi nelimitat în spaţiu, el subzistând oriunde s-ar găsi o persoană, în statul de origine, pe teritoriul altui stat, pe mare, în aer sau în cosmos.
            Cetăţenia este supusă în principiu unui regim de reglementare internă, statele având o competenţă exclusivă în a stabili în cadrul legislaţiei proprii atât modurile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei, cât şi toate drepturile şi obligaţiile care decurg din legătura politică şi juridică a apartenenţei unui stat.De regulă numai cetăţenii unui stat se bucură de drepturile politice şi pot avea acces la funcţiile publice, civile sau militare.
            Dreptul internaţional nu limitează libertatea statelor de a stabili prin legislaţia internă regimul juridic propriilor cetăţeni, dar poate determina condiţiile în care regimul juridic stabilit este opozabil altor state.
            Dacă celelalte state nu pot nega dreptul exclusiv de reglementare al unui stat anume, ele pot, să nu recunoască sau să nu accepte consecinţele pe care regimul astfel stabilit le-ar avea în plan internaţional în cazul în care sunt încălcate principiile generale sau norme de drept internaţional.Astfel, o lege de obţinere a cetăţeniei bazată pe criterii de discriminare rasială, religioasă sau politică, ori prin încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului, nu va putea fi considerată ilicită din punct de vedere al regulilor de drept internaţional şi neopozabilă altor state, după cum acordarea în mod abuziv a cetăţeniei de complezenţă, fictivă, unor indivizi care nu au o legătură efectivă cu statul respectiv, este considerată potrivit unei hotărâri a Curţii Internaţionale de Justiionale de Justiţie din 1955 dată într-o speţă celebră (Cazul Nottebohm)  ca încălcând un  principiu fundamental în materie de cetăţenie (efectivitatea).

            În Ramânia cetăţenia este reglementată prin Legea nr. 21 din 1 martie 1991.
            Dobândirea cetăţeniei
            Cetăţenia se poate  dobândi prin naştere sau prin naturalizare.
            Prin naştere, cetăţenia se dobândeşte automat ca efect al producerii acestui fenomen natural, noul născut neputând fi consultat dar neputând rămâne fără cetăţenie până la maturizarea sa.
            În legislaţia diferitelor state la dobândirea cetăţeniei prin naştere se aplică fie principiul jus sanguinis, potrivit căruia fiul primeşte cetăţenia părinţilor săi indiferent de locul naşterii, fie principiul jus soli, potrivit căruia copilul dobândeşte cetăţenia statului pe teritoriul căruia se naşte, indiferent de cetăţenia părinţilor săi.
            Unele state, cum sunt ţările latine din Europa, ţările scandinave , Japonia şi Filipine, aplică principiul jus sanguinis, în altele, cum ar fi Argentina şi Paraguay, se aplică jus soli, iar S.U.A., Anglia şi unele ţări din America Latină aplică un sistem combinat, punând accentul pe dreptul locului naşterii.
            România a aplicat şi aplică principiul jus sanguinis.Legea nr. 21/1991 privitoare la cetăţenie prevede că toţi copiii care s-au născut pe teritoriul României din părinţi cetăţeni români sunt cetăţeni români.De asemenea, sunt cetăţeni români copiii care s-au născut pe teritoriul statului român dacă numai unul din părinţi este cetăţean român, precum şi cei născuţi în străinătate dacă ambii părinţi sau numai unul din ei are cetăţenie română.
            Pe cale de excepţie, pentru a se evita apatridia se consideră cetăţean român şi copilul găsit pe teritoriul statului nostru dacă nici unul din părinţi nu este cunoscut.
            Prin naturalizare cetăţenia se dobândeşte la cererea persoanei interesate, printr-un act al autorităţilor statului solicitat şi cu îndeplinirea condiţiilor stabilite  de legislaţia în materie a acelui stat.
            Dobândirea cetăţeniei prin naturalizare se poate face în câteva situaţii:
            a) Prin căsătoria a două persoane care au cetăţenii diferite.De principiu cetătenia nu se dobândeşte şi nu se pierde  ca efect al căsătoriei.Totişi, problema se pune întrucât legislaţia unor state prevede, ca efect al inegalităţii juridice tradiţionale a femeii cu bărbatul , că femeia dobândeşte prin căsătorie din oficiu cetăţenia bărbatului.
            În consens cu dezvoltarea drepturilor omului legislaţia unor state s-a modificat consacrând principiul liberului consimţământ la dobândirea cetăţeniei al femeii căsătorite, în sensul că la căsătoria cu un străin femeia poate opta între a-şi menţine cetăţenia şi a lua cetăţenia soţului.Conventia asupra cetăţeniei femeii căsătorite, adoptată în 1957 sub egida O.N.U. , prevede că încheierea sau fdesfacerea căsătoriei, precum şi schimbarea cetăţeniei soţului în timpul căsătoriei nu produc efecte asupra cetăţeniei femeii.
            b) Prin înfiere ( adopţie) copilul poate căpăta cetăţenia înfietorului, dacă nu a avut a altă cetăţenie sau a avut cetăţenia unui stat străin.
            În caz de conflict între legea statului celui infiat şi legea statului înfietorului, copilul înfiat dobândeşte de regulă cetăţenia statului pe teritoriul căruia se află.
            Potrivit legislaţiei române în cazul în care unul dintre înfietori este cetăţean român cetăţenia înfiatului minor se hotărăşte de comun acord de către înfietori, iar în lipsa unui asemenea acord instanţa care are competenţa să aprobe înfierea înfierea va decide asupra cetăţeniei minorului  ţinând seama de interesele acestuia.
            c) Prin redobândire sau reintegrare.Se poate reveni la vechea cetăţenie dacă fostul cetăţean se repatriază ori dacă o femeie măritată şi-a pierdut cetăţenia obţinută prin căsătoria cu un străin, iar ulterior divorţează.
            d) Ca efect al sederii prelungite (rezidenţei) pe teritoriul unui alt stat decât cel de origine, legislaţia unor state prevăzând această posibilitate (S.U.A., Canada, Germania).
            e) Prin opţiune. În cazul transferului unui teritoriu de la un  stat la altul de regulă persoanele care locuiesc în teritoriul transferat au dreptul de a opta înttre a-şi menţine cetăţenia şi a obţine cetăţenia noului stat.
            Pierderea cetăţeniei
            Cetăţenia se poate pierde ca efect al renunţării sau prin retragerea acesteia.
            Renunţarea la cetăţenie este un act individual al cetăţeanului, exprimând opţiunea acestuia.De regulă se face de către persoanele interesate în dobândirea cetăţeniei altui stat care nu permite dubla cetăţenie.Are un efect strict personal, neprivind şi pe membrii familiei.
            Retragerea cetăţeniei
            Se face în mod excepţional, având caracterul unei sansţiuni.O asemenea măsură se ia împotrive unui cetătean cu domiciliul în străinătate care a avut o conduită neloială faţă de statul de origine împotriva căruia a săvârşit fapte grave, precum şi în cazul în care  cetăţenia a fost obţinută în mod fraudulos.
            Retragerea cetăţeniei  se face în baza legislaţiei interne, de regulă printr-o hotărâre judecătorească, sau, în unele ţări, prin actul unei autorităţi executive.
            Retragerea cetăţeniei se poate face numai pentru persoanele care au dobândit această calitate prin naturalizare, nu şi pentru cele care au dabândit cetăţenia prin naştere.
            Dubla cetăţenie (bipatridia)
            Este situaţia juridică a unei persoane care are concomitent cetăţenia a două (sau mai multe) state.
            Dubla cetăţenie constituie o excepţie de la regimul normal al cetăţeniei şi poate apărea ca urmare a reglementărilor diferite din legislaţia unor ţări cu privire la modul de dobândire sau de pierdere a cetăţeniei.Din conflictul pozitiv  de reglementare un cetăţean poate dobândi independent de voinţa sa o altă cetăţenie fără a o pierde pe cea anterioară.
            Dubla cetăţenie poate apărea mai frecvent în situaţii cum sunt: un copil născut pe teritoriul unui stat care aplică principiul teritorial ( lex loci) , din părinţi cetăţeni ai unui stat care aplică principiul jus sanguinis; în caz de înfiere de către un străin, dacă statul al cărui cetătean este copilul înfiat nu consimte la renunţarea la cetăţenie, iar statul înfietorului îi acordă copilului cetăţenia sa; în cazul căsătoriei cu un străin, dacă după legislaţia ţării sale femeia nu-şi pierde cetăţenia prin căsătorie, iar potrivit legislaţiei statului al cărui cetăţean este soţul, siţia dobândeşte automat cetăţenia acestuia;în cazul în care o persoană dobândeşte cetăţenia altui stat fără a fi renunţat la cetăţenia originară.
            Bipatridia este o situaţie juridică în principiu favorabilă bipatridului, dar în anumite situaţii poate duce la complicaţii în statutul juridic al persoanei bipatride, precum şi la unele conflicte de interese între statele al căror cetăţean este.Asemenea complicaţii pot apărea, de exemplu, când cetăţeanul in cauză îşi schimbă domiciliul dintr-un stat în altul atât în ce priveşte drepturile, cât şi obligaţiile acestuia, sau atunci când se pune problema exercitării protecţiei diplomatice de către statele al căror cetătean este.
            Pentru evitarea unei asemenea  situaţii, pe plan internaţional s-a încercat încheierea unor conventii multilaterale, dar fără rezultate notabile.S-au încheiat, însă, numeroase conventii bilaterale pentru evitarea dublei cetăţenii, care stabilesc anumite criterii de opţiune din partea persoanei bipatride.
            În acelaşi timp, in practica internaţională se conturează tot mai mult tendinţa ca, dintre cele două cetăţenii, să fie favorizată cea reală şi efectivă.
            Apatridia
            Este situaţia inversă bipatridiei, când anumite persoane nu au nici o cetăţenie sau îşi pierd cetăţenia fără a deveni cetăţeni ai altui stat.Ea se poate datora, ca şi în cazul bipatridiei, diferenţelor în reglementarea dobândirii şi pierderii cetăţeniei dintre legile în materie din diferite state, după mecanisme similare cu cele care pot da naştere bipatridiei, dar care acţioneaă în sens invers.
            Termenul de apatrid desemnează o persoană pe care nici un stat nu o consideră ca resortisant al său prin aplicarea legislaţiei proprii.Apatridia este o situaţie anormală care apare ca urmare a unor conflicte negative de legi.
            În lipsa cetăţeniei, apatridul nu are obligaţii derivând din acest statut faţă de vreun stat, dar în acelaşi timp este lipsit de protecţia pe care statul o datorează cetăţenilor săi, precum şi de unele drepturi, între care cele politice sunt cele mai importante şi nu are garanţia unui statut personal propriu, putând foarte uşor să fie expulzat sau supus unor discriminări.
            Desigur, ca membri ai societăţii civile, apatrizii nu pot fi lipsiţi de anumite drepturi fundamentale ale omului şi nici nu sunt scutiţi de obligaţia de a respecta legile statului pe teritoriul căruia îşi au reşedinţa.În general , legislaţia statelor acordă apatrizilor un  regim asemănător regimului străinilor, dar regimul lor juridic rămâne unul precar.
            Pentru înlăturarea acestor inconveniente, pe planul legislaţiei interne tendinţa este de a li se acorda mai multe drepturi, iar în relaţiile internaţionale se tinde spre adoptarea unor măsuri menite a elimina cazurile de apatridie.
            Primele abordări internaţionale în materie datează din perioada interbelică, atunci când fenomenul apatridiei a luat o asemenea amploare încât a dat naştere la situaţii de natură a tulbura viaţa internaţională.                                                                                                                                                 Conventia adoptată la Haga în 1930 prevedea unele modalităţi de preîntâmpinare a apariţiei apatridiei, în situaţiile în care persoana are cetăţenia unui stat dar, prin plecarea în alt stat, prin înfiere, căsătorie etc. riscă să-şi piardă cetăţenia fără a putea dobândi a altă cetăţenie.
            Principalele reglementări în vigoare se află în două convenţii internaţionale încheiate la New York sub egida O.N.U. :” Convenţia referioare la statutul apatrizilor” din 1954 şi „Convenţia pentru reducerea cazurilor de apatridie” din 1961.
            De principiu, ambele convenţii recunosc dreptul oricărei persoane de a avea o cetăţenie şi cuprind angajamentul statelor- părţi de a nu retrage nici unei persoane cetăţenia dacă prin aceasta i s-ar crea situaţia de apatrid şi de a acorda cetăţenia lor copiilor născuţi pe propriul teritoriu din părinţi apatrizi.
            Statutul apatridului, potrivit Conventiei din 1954, cuprinde în principal următoarele reguli:
            -fiecare apatrid are obligaţii faţă de ţara în care se găseşte, fiind ţinut să respecte legile acestuia şi măsurile vizând menţinerea ordinii publice;
            -statele trebuie să aplice acelaşi regim tuturor apatrizilor, fără discriminări privind rasa, religia sau ţara de origine;
            -apatrizii trebuie să se bucure de acelaşi regim ca şi proprii cetăţeni cu privire la libertatea religioasă şi educaţia religioasă a copiilor lor;
            -apatrizilor trebuie să li se acorde regimul aplicat de ţara respectivă străinilor.
            Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie din 1961 vizează aplicarea de către state în acest scop a următoarelor principii: un copil din părinţi fără  cetăţenie trebuie să dobândească cetăţenia statului pe teritoriul căruia s-a născut; un copil născut  din părinţi necunoscuţi şi al cărui loc de naştere nu se cunoaşte  se consideră născut pe teritoriul statului în care a fost găsit: pierderea sub orice formă a cetăţeniei nu poate avea efecte decât dacă persoana în cauză dobândeşte cetăţenia altui stat;orice tratat în baza căruia are loc un transfer de teritorii trebuie să reglementeze cetăţenia locuitorilor de pe teritoriul transferat.

Popular Posts: Best Crypto Savings Accounts For Earning Interest

Plop Andrei: I was arrested in #Canada for the anti-communist revolution!

Plop Andrei: Moldova will be the next country attacked by the Russians!

How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!