CONCEPTUL DE STRATEGIE ŞI POLITICÃ ECONOMICÃ A FIRMEI

Condiţiile de mediu tot mai dificile şi imprevizibile în care acţioneazã firma de afaceri internaţionale impun înglobarea tuturor acţiunilor într-o viziune amplã, de largã perspectivã, judicios elaboratã prin adoptarea unei politici adecvate.
O astfel de politicã este formulatã prin elaborarea unei strategii adecvate şi a unui ansamblu de tactici derivate din aceasta.
Cuvântul “strategie” provine din grecescul “strategya”, preluat apoi în francezã ca “stratégie”. Acest cuvânt a fost folosit pentru prima datã în arta militarã = un ansamblu de acţiuni cu privire la la ducerea rãzboiului în scopul asigurãrii victoriei.
Acesta a fost apoi preluat în afaceri. Un specialist român afirma cã “Orice firmã acţioneazã pe o piaţã ori, orice piaţã este un rãzboi!”, aceasta însemnând cã trebuie ca orice firmã sã aibã o strategie.
Toate firmele de afaceri au avut, de-a lungul timpului, o strategie dar, în trecut, strategia firmei era mai ales emanaţia intuiţiei şi experienţei conducãtorului de firme, fãrã ca aceste strategii sã urmãreascã nişte modele teoretice şi fãrã sã aibã un suport teoretic bine conturat.
Primele preocupãri teoretice au apãrut în anii ’50 (SUA, Japonia) în legãturã cu “curba de viaţã a produselor”.
La începutul anilor ’60, firmele puternice au trecut la elaborarea de planuri economice pe termen lung (LONGRANGE PLANNING) foarte utile în principal pentru alocarea resurselor şi pentru planificarea volumului activitãţii economice.
În cursul anilor ’70, ca urmare a dificultãţilor apreciabile în implementarea strategiilor, s-a trecut de la planificarea pe termen lung, la gestionarea strategicã, ce a extins preocupãrile specialistilor de la variabilele economice, la armonizarea şi adaptarea firmelor la exigenţele unui mediu instabil.
Aceastã nouã orientare a urmãrit apropierea între formularea strategiei şi aplicarea ei în condiţiile accelerãrii modificãrilor de mediu.
În perioada anilor ‘80-’90 şi dupã, s-au exprimat o serie de concepţii ce au contribuit la îmbogãţirea volumului teoretic privitor la strategia teoreticã a firmei. Pe de o parte strategia a luat tot mai mult în considerare mediul ambiant, iar pe de altã parte, toate firmele încep sã acorde “factorului uman”, importanţa şi semnificaţia sa realã. El începe sã fie denumit şi definit ca fiind “factorul strategic, cheie, elementul esenţial al competitivitãţii firmei”.
Existã cel puţin 50 de definiţii ale strategiei:
1) Strategia economicã managerialã reprezintã un plan general de acţiune şi de alocare a resurselor pentru realizarea, pe terman lung, a unor obiective majore, atotcuprinzãtoare.
2) – Octave Gélinier – “Strategia economicã a firmei este un set de analize şi decizii care asigurã firmei o competitivitateridicatã, pe termen lung, şi avantaje în raport cu rezultatele obţinute de concutenţã, deci, posibilitãţi de expansiune, de dezvoltare.”
3) – Philipe de Woot (belgian) – “Strategia economicã reprezintã opţiunile importante ale întreprinzãtorului, în confruntarea sa cu mediul înconjurãtor, ţinând cont de resursele de care dispune.”
4) – Alfred Chandler (cea mai importantã) – “Strategia economicã a firmei reprezintã determinarea scopurilor şi obiectivelor pe terman lung, a mijloacelor de acţiune şi resurselor necesare.”