Statul reprezintă principala instituţie politică a societăţii, care exercită puterea suverană, asigurând organizarea şi conducerea societăţii prin prerogativa pe care o are de a elabora şi aplica dreptul, a cărui respectare o poate garanta prin forţa sa de constrângere. Statul de drept îşi asigură, în virtutea  principiului legalităţii, bazele legale care îi permit să prevină şi să reprime comportamentele abuzive ale structurilor sale şi ale cetăţenilor, construind un climat  în care omul să-şi valorifice drepturile şi libertăţile într-o ordine juridică activă.  Garantarea dreptului la libertate şi siguranţă este principiul fundamental al procesului penal, prevăzut în Constituţie, Convenţia Europeană şi de Codul de Procedură Penală, potrivit căruia în cursul procesului penal nici o persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privativă de libertate şi nici supusă  vreunei forme de 
restrângere a libertăţii,
decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Libertatea este prerogativa
omului de a acţiona fără nici un fel de constrângeri. Egalitatea reflectă
echilibrul vieţii, absenţa  oricăror
practici sau decizii arbitrare care să aducă sau să plaseze  oamenii pe poziţii de inegalitate. Libertatea
nu poate exista decât între oameni liberi. Una din funcţiile statului este cea
executivă şi administrativă care are ca obiect 
organizarea aplicării şi aplicarea în practică a legilor, asigurarea  funcţionării servicilor publice instituite în
acest scop, precum şi elaborarea de acte normative date în baza legilor.
Combaterea corupţie are drept rezultat întărirea încrederii şi loialităţi
publicului faţă de stat, precum şi consolidarea capacităţilor financiare şi
politice a statului de a-şi servi cetăţenii. Ar trebui mai întii de toate sa
definim ce este corupţia, care este motivul pentru care unii primesc sau  cer mita. 
Care sunt consecinţele dării de mită 
pentru securitatea naţională si ce ne spune Noul Cod Penal despre  darea de mită.  Corupţia este un fenomen complex, care îşi
are rădăcinile în istoria  socio-culturală
a unei ţări, în dezvoltarea sa economică 
şi politică  şi în politicile şi
tradiţile sale birocratice. Samuel P. Huntington sublinia ,,corupţia poate fi
definită prin referire la  comportamentul
oficialilor publici care deviază de la normele acceptate pentru a servi scopuri
private.” [1] 

Corupţia afectează dezvoltarea economică şi
socială deoarece generează opţiuni greşite şi încurajează concurenţa în
domeniul luării de  mită şi nu ceea ce
priveşte calitatea serviciilor. 
,,Corupţia implică utilizarea abuzivă a puterii publice în scopul
obţinerii, pentru sine ori pentru altul, a unui câştig necuvenit:

– abuzul de putere în
exercitarea atribuţiilor de serviciu
– frauda ( înşelăciunea
şi prejudicierea unei alte persoane sau entităţi);
– utilizarea fondurilor
ilicite în finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale;
– favoritismul;
– instituirea unui
mecanism arbitrar de exercitare a puterii în domeniul privatizării sau al
achiziţiilor publice;
– conflictul de
interese ( prin angajarea în tranzacţii sau dobândirea unei poziţii ori a unui
interes comercial care nu este compatibil cu rolul şi îndatoririle oficiale).”[2]
Conform DEX-ului  român mita înseamnă – sumă de bani sau obiecte date ori promise
unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu
sau să le îndeplinească mai conștiincios. Conform Noului Cod Penal
   ,, 
luarea de mită  este infracţiunea ce constă în fapta
funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul,
pretinde ori primeşte bani sau alte foloase 
care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în
legătura  cu îndeplinirea,
neîndiplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în
îndatoriilor sale de serviciu sau în legătură 
cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.” [3]
Reforma anticorupţie este un proces lung, în cadrul căruia atitudinile şi
comportamentele adecvate se învaţă şi se cultivă la toate nivelele.  Reformele se pot încadra în patru categorii:
prevenire, aplicare, informare publică şi dezvolatre instituţională. În fiecare
situaţie, scopul final este transformarea curupţiei într-un act neprofitabil,
care implică riscuri. Trebuie să existe un plan coerent de dezvoltare
economică, care să fie dus până la capăt, dezvoltarea unei strategii coerente,
generale şi complexe implică un angajament clar din partea liderilor politici
în combaterea corupţiei indiferent de schimbările politice care au loc. Fiecare
ţară sau regiune îşi are propia istorie şi cultură, propriul său sistem politic
şi propriul set de valori şi fiecare se află într-un anumit stadiu de
dezvoltare economică şi social. Este posibil 
ca o soluţie  anticorupţie
aplicată într-o ţară  să nu funcţioneze
în alta. Una dintre cele mai importante şi semnificative caracterisici ale
fenomenului de corupţie o reprezintă dimensiunea sa politică, includerea în
sfera ei de cuprindere a înalţilor demnitari. Cu o istorie marcată de profunde
neclarităţi şi evidente  partizanate
politice, trebuie să-şi asume  rolul
important  de factor de configurarea  a dreptului, exercitându-şi  funcţiile specifice în decorul extrem de
colorat al realităţilor de astăzi. Cînd puterea se consumă în goana după
agoniseală personală sau de partid fără un interes minim de a construi ceva şi
pentru societate.  Jan Chaiken şi Kennth
Carlson într-un raport special întocmit pentru Biroul de statistică Penală al SUA,,
comparaţi cu infractorii “ obişnuiţi” infractorii incluşi de categoria  “ gulerelor albe,” au o probabilitate mai
mare:
a) ca procurorul să
respingă orice acţiune penală declanşată împotriva lor (între 25-40 %)
b) să evite plata
cauţiunii (între 13-37%)
c) să fie eliberaţi
condiţionat,în loc de a fi privat de libertate (între 40-54%),
d) să primească, în
condiţiile unei sancţiuni constînd în privarea de liberatea, numai o  pedeapsă minimă ( între 29-50 luni)”.[4]                                                                                           

            Una din cele mai
puternice arme legislative este folosită atunci cân un funcţionar public posedă
proprietăţi inexplicabile sau are un nivel de trai care depăşeşte
posibilităţile oferite de salariul său. Dacă funţionarul public respectiv nu
poate oferi explicaţii satisfăcătoare, el se va face vinovat de corupţie. Max
Weber  sublinia că ,,procesul de raţionalizare
şi birocratizare constînd în depersonalizarea relaţiilor sociale şi orientarea
acţiunilor umane de către  norme ori
reguli instrumentate cu caracter raţional. Apariţia funcţionarului profesionist
, ca element  constitutiv pentru ordinea
socială, este ,, stâlpul de rezistenţă al statului modern”.[5]
Corupţia poate fi combătută dacă 
populaţia în general  vede că
liderii sunt cu adevărat dispuşi să lupte împotriva corupţiei, dacă oficiali de
la cel mai înalt nivel dau dovadă  de
integritate şi de moralitate. Publicul are nevoie de încredere că lupta anticorupţie se află
în mâini în care se poate avea încredere deplină. Pricipiile care
guvernează  ,,conduita profesională a
funcţionarilor  publici sunt următoarele:

– supremaţia
Constituţiei şi a legii, principiu conform căruia funcţionarii publici au
îndatorirea de a respecta Constituţia şi legile ţări;
– prioritatea interesului
public, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a
considera  interesul public mai
presus  decât interesul  personal,în exercitarea  funcţiei publice;
-asigurarea egalităţii
de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi a instituţiilor publice,
principiu conform  căruia funcţionarii
publici au îndatorirea de a aplica acelaşi regim juridic în situaţii identice
sau similare;
-imparţialitatea  şi independenţa, principiu conform
căruia  funcţionarilor publici sunt
obligaţi să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic,
economic, religios sau de altă natură în exercitare funcţiei publice;
– integritatea morală,
principiu conform căruia funcţionarilor publici le este interzis să solicite
sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun avantaj
sau beneficiu în considerarea funcţiei publice pe care  o deţin, ori să abuzeze în vreun fel de
această funcţie;
– libertatea gândirii
şi a exprimării, principiu conform căruia funcţionarii publici pot să-şi
exprime şi să-şi fundamenteze opiniile cu respetarea ordinii de drept şi a
bunelor moravuri;
– cinstea şi
corectitudinea, principiu conform căruia în exercitatea funcţiei publice şi în
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, funcţionarilor publici trebuie să fie de
bună-credinţă;
– deschiderea şi
transparenta, principiu conform căruia activităţiile desfăşuratede funcţionarii
publice şi pot fi supuse monitorizării cetăţenilor.”[6]
   Experienţa
dovedeşte că, dacă fenomenul corupţiei nu este controlat, el se va
intensifica.Odată ce s-a instaurat un sistem eficient de luare şi dare a mitei,
oficialii corupţi au un motiv întemeiat pentru a solicita sume şi mai mari,
creând o cultură a mitei, ce are drept consecinţă ineficienţa
organizaţiei.  
Când Singapore a obţinut autonomia corupţia era larg
răspândită în toate sectoarele serviciului public, noii lideri politici s-au
grăbit să se ofere ca modele pentru oficialii publici: nu au făcut călătorii
inutile pe banii publici, nu au comis nici un altfel de abuz şi au adoptat o
politică a toleranţei zero faţă de corupţi. Prin exemplul personal, ei au creat
un climat de onestitate şi integritate. Funcţionarii publici erau mult mai
prost plătiţi decât angajaţii din sectorul privat.
În septembrie 1952 guvernul a decis să înlocuiască Biroul
Anticorupţie (mulţi angajaţi  ai acestui
birou erau deseori implicaţi în acte de corupţie) cu Biroul de Investigare a
Practicilor Corupte.
Măsuri administrative:
1)    Înlocuirea ofiţerilor de poliţie detaşaţi cu anchetatori
civili permanenţi;
2)    Înlăturarea ocaziilor de a apela la practici corupte în
cadrul procedurilorde lucru guvernamentale.
Constituţia din Singapore oferă la rândul său pârghii pentru asigurarea
integrităţii în cadrul serviciului public. Preşedintele Republicii Singapore,
care numeşte  directorul CPIB la
recomandarea Cabinetului sau unui ministru care acţionează în numele acestuia
poate să revoce numirea directorului. La rândul său directorul poate să
solicite cu consimţămintul preşedintelui să solicite investigaţii pe marginea
unor informaţii, acuzaţii sau reclamaţii legate de o anumită persoană chiar
dacă  prim-ministrul refuză să-şi dea acordul.
Orice persoană care săvârşeşte acte de corupţie poate fi amendată cu până  la 100 000 de dolari, poate primi până la 5
ani închisoare sau ambele. Persoana vătămată de corupţie  trebuie să returneze  suma pe care a acceptat-o drept mită. Biroul
a câştigat încrederea şi sprijinul publicului în lupta  împotriva corupţiei:
        
Climatul
cultural din Singapore care se opune serios corupţiei
Funcţionarii publici sunt bine plătiţi, ceea ce diminuează considerabil
disponibilitatea acestora de a se angaja în practice corupte. 
Integrarea României în
Uniunea Europeană aduce în prim plan accelerarea reformei în administraţie
publică şi implicit reforma funcţiei publice, depolitizarea structurilor  administraţiei publice şi alinierea acesteia
la standardele şi cerinţele Uniunuii Europene. 
Din moment ce Europa unită şi extinsă îşi propune să asigure un grad
maximal de securitate, bunăstare şi confort cetăţenilor . Cetăţenii trebuie să
fie convinşi  că riscurile şi
ameninţările  cu care se pot
confrunta  sunt deja catalogate,
analizate, că există solidaritate la vârf a decidenţilor. Art. 29 al Tratatului
privind înfiinţarea Uniunea Europeană menţionează prevenirea corupţiei,
organizată sau nu, precum şi lupta împotriva acestui fenomen printre
obiectivele care permit crearea şi păstrarea unui spaţiu european de libertate,
securitate şi justiţie, datorită unei mai strânse cooperări judiciare,
poliţieneşti şi vamale şi datorită apropierii de reglementările dreptului
penal. La Reuniunea Consiliului European de la Tampere din 1999, şefii de stat
şi de guvern au adoptat această recomandare, menţionând corupţia, în contextul
infracţionalităţii financiare, ca unul dintre sectoarele cu o importanţă
deosebită pentru care trebuie căutate definiţii, incriminări şi sancţiuni
comune.  ,, Negocierea dosarului de
aderare  a României la UE s-a
încheiat  cu adoptarea a două clauze  de salvgardare, una dintre ele vizând  domeniul justiţiei afacerilor interne.
Această clauză specifică de siguranţa 
poate fi activată cu votul majorităţii calificate  a consiliului UE, de neîndeplinirea  oricărei 
din următoareşe şapte cerinţe şi ar fi putut întârzia cu un an aderarea
României la UE.
Cele 7 puncte care se
poate activa clauza  de salvgardare din
domeniul Justiţiei şi Afaceri Interne:
– Implementarea
Planului de Acţiune Shengen;
– Asigurarea unui nivel
ridicat al contorlului şi al supravegherii la viitoarele frontiere externe  ale UE şi redactarea unui plan multi-anual de
investiţii;
– Elaborarea şi
implementarea unui Plan de acţiune şi a unei Strategii integrate  şi actualizate  pentru reforma sistemului judiciar;
– Accelerarea  luptei împotriva corupţiei şi în special
împotriva corupţiei la nivel înalt;
– Realizarea unui
audit  independent asupra rezultatelor şi
impactului generate de actuala Strategie Naţională Anticorupţie
– Asigurarea unui cadru
legislativ clar privind sarcinile. şi cooperarea dintre poliţie şi jandarmerie,
precum şi elaborarea şi implementarea unui plan clar de recrutare care să
permită  progrese semnificative în completarea
deficitului de personal la aceste structuri;
– Elaborarea  şi implementarea unei strategii multi-anulae
coerente împotriva criminalităţii.”[7]

 În Raportul din noiembrie 1998 Comisia
Europeană  menţiona că nu s-a  făcut progrese  reale 
în ceea ce priveşte  lupta  împotriva corupţiei şi a crimei organizate,
controlul frontierelor ,,, în ciuda faptului 
că acestea se numărau printre priorităţile pe termen scurt ale
parteneriatului de aderare”. În anul 1999, România a făcut demersuri  pe lângă Secretariatul General al OECD pentru
dobândirea statului de membru  cu
drepturi depline în Grupul de Lucru privind combaterea corupţiei în
tranzacţiile  comerciale internaţionale.
Deficienţele cele mai mari semnalate de comisarii UE vizează lupta  împotriva corupţiei din instituţiile statului
şi combaterea criminalităţii organizate 
Planul de acţiune al Consiuliului de la Viena, din 1998 a definit
corupţia ca fiind unul dintre comportamentele infracţionale, care ţin de
criminalitatea organizată şi care necesită o acţiune prioritară. Prin aceasta
criminalitatea organizată constituie o ameninţare  majoră pentru toate elementele de bază a
democraţiei, ea putând crea chiar o clasă politică alternativă, punând în
pericol pacea socială şi dezvoltarea efectivă a ţării în care se manifestă.
,,Criminalitatea organizată produce un puternic impact politic, îndeosebi prin
controlul exercitat de unele organizaţii 
mafiotice asupra  unor
politicieni, dar şi prin ameninţarea sau îngrădirea libertăţii de expresie
obţinută de aceste organizaţii prin controlul instituit asupra a tot mai multe
mijloace de comunicare în masă, care sunt transormate în instrumente deosebit
de eficace în apărarea intereselor de grup, în atacuri asupra celor incomozi.”[8]
Eforturile depuse pentru combarea şi prevenire corupţiei nu vor putea reuşi
decât cu condiţia că toate componentele societăţii să accepte caracterul lor
indispensabil. Semnalul cel mai important trebuie să vină de la conducători şi
de la cei abilitaţi.  Persoanele compromise
nu trebuie numite în funcţi importante, funcţionarii care îşi asumă această
responsabilitate importantă trebuie să fie ireproşabilă. Personalul trebuie să
aibă integritatea neştirbită, fără a mai pune la îndoială angajamentul de a
lupta împotriva practicilor corupte. Criteriile de selecţie sunt foarte stricte
şi sunt recrutate personae cu calificări excelente. Activităţile desfăşurate de
funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică
sunt următoarele:
– punerea în executarea
a legilor şi a celorlalte acte normative şi a altor reglementări specifice
autorităţii sau instituţiei publice precum asigurarea avizării acestora
– elaborarea
proiectelor politicilor şi strategiilor, programelor, studiilor, analizelor şi
statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum
şi a documentaţiei necesare executării legilor, în vederea realizării
competenţei autorităţii sau instituţiei publice;
-consilierea, controlul
şi auditul public intern;
– gestionarea
resurselor umane şi a resurselor financiare;
– colectarea creanţelor
bugetare;
– reprezentarea
intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu
persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi
străinătate în limita  competenţelor
stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi
reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei  publice în care îşi desfăşoară activitatea;
–  relizarea de activităţi în conformitate cu
strategia de informatizare a administraţiei publice.”[9]
Corupera şi atragerea în activităţi criminale 
a unor persoane cu răspundere, a unor funcţionari de stat, inclusiv din
organele,în scpul asigurării securităţii membrilor comunităţii criminale,
monopolizării şi extinderii sferei de acţiuni. Corupţia are două aspect
esenţiale ale naturii umane: necessitate şi lăcomia. Deseori aceşti funcţionari
recurg la infracţiuni de serviciu cum ar fi 
traficul de influenţă şi abuzul în serviciu . ,,Traficul de influenţă ce
constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau de late
foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de o
persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţăasupra unui
funcţionar  public şi care promite că îl
va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori
să întârzie indeplinirea unui act  ce
intră în îndatoriile sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar
acestor îndatoriri.”[10]
Abuzul în serviciu este infracţiunea ce constă în îndeplinirea unui act sau
îndeplinirea defectuasă a acestuia de către funcţionar public aflat în
exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, dacă prin aceasta se cauzează o
pagubă ori vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane
fizice sau ale unei persoane juridice. O activitate eficientă de anchetare şi
sancţionare încurajează comunitatea să raporteze actele de corupţie. Lupta nu
poate fi câştigată doar prin simpla pedepsire a corupţilor şi printr-o
îmbunătăţire a mecanismului birocratic, sunt necesare schimări fundamentale la
nivelul atitudinii publicului. Atitudinea faţă de corupţie poate genera efecte
de durată în lupta cu acest flagel. 
,,Efectele corupţiei constau  în
încetinirea dezvoltării economice, inerţia şi ineficacitatea aparatului
administrativ, cît şi instaurarea  unui
regim fiscal tot mai împovorător pentru populaţie; măsurile administartive sunt
adoptate fără respectarea unor norme legale, contractele şi ofertele
publice  susnt câştigate  de persoanele 
sau societăţile  care au dat mita
cea mai substanţială, fapt ce se reflectă şi în executarea  unor lucrări 
de praostă calitate, în termene depăşite 
şi condiţii necorespunzătoare  ori
calitatea serviciilor este sub orice critică. “[11]Cetăţenii
devin o forţă în lupta împotriva corupţiei, implicându-se prin acţiuni
susţinute pentru a ridica standardele morale ale societăţii şi a îmbunătăţi
sistemele de administrare a afacerilor în scopul prevenirii corupţiei. Omul
judecă  de multe ori prin prisma  interesului individual. Acest interes  imediat, individual, personal al individului,
se ciocneşte cu interesul general, cu voinţa generală exprimată în legi şi alte
acte normative. Factorul social priveşte structura pe clase şi categorii
sociale a populaţiei, nivelul de educaţie şi cultură al membrilor societăţii
formele de mobilitate socială, gradul de bunăstare sau de sărăcie, ca şi
mecanismele de funcţionare a instituţiilor societăţii. Trebuie să avem în
vedere că doar organele de forţă şi ale serviciilor speciale nu sunt suficiente
pentru menţinerea sub control a crimei organizate, a corupţiei este necesară
contribuţia unei opinii publice cît mai largi. Societatea sofisticată şi foarte
bine educate care este dispusă  să
raporteze comportamentele corupte fără teama 
de repercusiuni, corupţia prosperă acolo unde publicul nu este
conştient  de drepturile sale.


[1]
 Samuel
P. Huntington, Political Order in
Changing Societies
, New Haven and London, Yale University Press, 1968, p.
59.
[2]
Rusu marcel Ioan,  Funcţionarul public şi corupţia, Sibiu, Ed. Universităţii Luvian
Blaga din SIbiu, 2008, pag 33.
[3]
Mihail Udroiu,
 Drept penal: partea specială;  Noul Cod Penal,
Bucureşti Ed. C.H. Beck 2014, pag 341
[4] Carlson
Kennethh, Chaiken Jan, White Collar
Crime.Special Report of the Bureau of Justice Statitic
, Washington, DC.,
U.S. Department of Justice, September, 1987
[5]
Weber Max, Etica protestantă şi spiritul
capitalismului
, Ed. Humanitas, 1993, pag 7
[6] Liviu
Giurgiu, Cristian Giuseppe Zaharie, Drept
administrativ: curs universitar

Bucureşti  Ed. Pro Universitaria,
2010, pag 247.
[7] Oana
Băluţa, Cătălin  Balan, Justiţie şi Afaceri Interne. Ed.
Tritonic, 2007,  pag 113.
[8] Ion Pitulescu, Al treilea război mondial. Crima Organizată.
Editura National. 1996 pag19.
[9]
Rusu Marcel Ioan op.cit.,  58-59
[10]
Mihail Udroiu,  op.cit., 2014 pag 355
[11]  Ion
Pitulescu, op. cit., pag 17

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships