decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Libertatea este prerogativa
omului de a acţiona fără nici un fel de constrângeri. Egalitatea reflectă
echilibrul vieţii, absenţa oricăror
practici sau decizii arbitrare care să aducă sau să plaseze oamenii pe poziţii de inegalitate. Libertatea
nu poate exista decât între oameni liberi. Una din funcţiile statului este cea
executivă şi administrativă care are ca obiect
organizarea aplicării şi aplicarea în practică a legilor, asigurarea funcţionării servicilor publice instituite în
acest scop, precum şi elaborarea de acte normative date în baza legilor.
Combaterea corupţie are drept rezultat întărirea încrederii şi loialităţi
publicului faţă de stat, precum şi consolidarea capacităţilor financiare şi
politice a statului de a-şi servi cetăţenii. Ar trebui mai întii de toate sa
definim ce este corupţia, care este motivul pentru care unii primesc sau cer mita.
Care sunt consecinţele dării de mită
pentru securitatea naţională si ce ne spune Noul Cod Penal despre darea de mită. Corupţia este un fenomen complex, care îşi
are rădăcinile în istoria socio-culturală
a unei ţări, în dezvoltarea sa economică
şi politică şi în politicile şi
tradiţile sale birocratice. Samuel P. Huntington sublinia ,,corupţia poate fi
definită prin referire la comportamentul
oficialilor publici care deviază de la normele acceptate pentru a servi scopuri
private.” [1]
Corupţia afectează dezvoltarea economică şi
socială deoarece generează opţiuni greşite şi încurajează concurenţa în
domeniul luării de mită şi nu ceea ce
priveşte calitatea serviciilor.
,,Corupţia implică utilizarea abuzivă a puterii publice în scopul
obţinerii, pentru sine ori pentru altul, a unui câştig necuvenit:
exercitarea atribuţiilor de serviciu
şi prejudicierea unei alte persoane sau entităţi);
ilicite în finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale;
mecanism arbitrar de exercitare a puterii în domeniul privatizării sau al
achiziţiilor publice;
interese ( prin angajarea în tranzacţii sau dobândirea unei poziţii ori a unui
interes comercial care nu este compatibil cu rolul şi îndatoririle oficiale).”[2] Conform DEX-ului român mita înseamnă – sumă de bani sau obiecte date ori promise
unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu
sau să le îndeplinească mai conștiincios. Conform Noului Cod Penal
,, luarea de mită este infracţiunea ce constă în fapta
funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul,
pretinde ori primeşte bani sau alte foloase
care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în
legătura cu îndeplinirea,
neîndiplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în
îndatoriilor sale de serviciu sau în legătură
cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.” [3]
Reforma anticorupţie este un proces lung, în cadrul căruia atitudinile şi
comportamentele adecvate se învaţă şi se cultivă la toate nivelele. Reformele se pot încadra în patru categorii:
prevenire, aplicare, informare publică şi dezvolatre instituţională. În fiecare
situaţie, scopul final este transformarea curupţiei într-un act neprofitabil,
care implică riscuri. Trebuie să existe un plan coerent de dezvoltare
economică, care să fie dus până la capăt, dezvoltarea unei strategii coerente,
generale şi complexe implică un angajament clar din partea liderilor politici
în combaterea corupţiei indiferent de schimbările politice care au loc. Fiecare
ţară sau regiune îşi are propia istorie şi cultură, propriul său sistem politic
şi propriul set de valori şi fiecare se află într-un anumit stadiu de
dezvoltare economică şi social. Este posibil
ca o soluţie anticorupţie
aplicată într-o ţară să nu funcţioneze
în alta. Una dintre cele mai importante şi semnificative caracterisici ale
fenomenului de corupţie o reprezintă dimensiunea sa politică, includerea în
sfera ei de cuprindere a înalţilor demnitari. Cu o istorie marcată de profunde
neclarităţi şi evidente partizanate
politice, trebuie să-şi asume rolul
important de factor de configurarea a dreptului, exercitându-şi funcţiile specifice în decorul extrem de
colorat al realităţilor de astăzi. Cînd puterea se consumă în goana după
agoniseală personală sau de partid fără un interes minim de a construi ceva şi
pentru societate. Jan Chaiken şi Kennth
Carlson într-un raport special întocmit pentru Biroul de statistică Penală al SUA,,
comparaţi cu infractorii “ obişnuiţi” infractorii incluşi de categoria “ gulerelor albe,” au o probabilitate mai
mare:
respingă orice acţiune penală declanşată împotriva lor (între 25-40 %)
cauţiunii (între 13-37%)
condiţionat,în loc de a fi privat de libertate (între 40-54%),
condiţiile unei sancţiuni constînd în privarea de liberatea, numai o pedeapsă minimă ( între 29-50 luni)”.[4]
Una din cele mai
puternice arme legislative este folosită atunci cân un funcţionar public posedă
proprietăţi inexplicabile sau are un nivel de trai care depăşeşte
posibilităţile oferite de salariul său. Dacă funţionarul public respectiv nu
poate oferi explicaţii satisfăcătoare, el se va face vinovat de corupţie. Max
Weber sublinia că ,,procesul de raţionalizare
şi birocratizare constînd în depersonalizarea relaţiilor sociale şi orientarea
acţiunilor umane de către norme ori
reguli instrumentate cu caracter raţional. Apariţia funcţionarului profesionist
, ca element constitutiv pentru ordinea
socială, este ,, stâlpul de rezistenţă al statului modern”.[5]
Corupţia poate fi combătută dacă
populaţia în general vede că
liderii sunt cu adevărat dispuşi să lupte împotriva corupţiei, dacă oficiali de
la cel mai înalt nivel dau dovadă de
integritate şi de moralitate. Publicul are nevoie de încredere că lupta anticorupţie se află
în mâini în care se poate avea încredere deplină. Pricipiile care
guvernează ,,conduita profesională a
funcţionarilor publici sunt următoarele:
Constituţiei şi a legii, principiu conform căruia funcţionarii publici au
îndatorirea de a respecta Constituţia şi legile ţări;
public, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a
considera interesul public mai
presus decât interesul personal,în exercitarea funcţiei publice;
de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi a instituţiilor publice,
principiu conform căruia funcţionarii
publici au îndatorirea de a aplica acelaşi regim juridic în situaţii identice
sau similare;
căruia funcţionarilor publici sunt
obligaţi să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic,
economic, religios sau de altă natură în exercitare funcţiei publice;
principiu conform căruia funcţionarilor publici le este interzis să solicite
sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun avantaj
sau beneficiu în considerarea funcţiei publice pe care o deţin, ori să abuzeze în vreun fel de
această funcţie;
şi a exprimării, principiu conform căruia funcţionarii publici pot să-şi
exprime şi să-şi fundamenteze opiniile cu respetarea ordinii de drept şi a
bunelor moravuri;
corectitudinea, principiu conform căruia în exercitatea funcţiei publice şi în
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, funcţionarilor publici trebuie să fie de
bună-credinţă;
transparenta, principiu conform căruia activităţiile desfăşuratede funcţionarii
publice şi pot fi supuse monitorizării cetăţenilor.”[6] Experienţa
dovedeşte că, dacă fenomenul corupţiei nu este controlat, el se va
intensifica.Odată ce s-a instaurat un sistem eficient de luare şi dare a mitei,
oficialii corupţi au un motiv întemeiat pentru a solicita sume şi mai mari,
creând o cultură a mitei, ce are drept consecinţă ineficienţa
organizaţiei. Când Singapore a obţinut autonomia corupţia era larg
răspândită în toate sectoarele serviciului public, noii lideri politici s-au
grăbit să se ofere ca modele pentru oficialii publici: nu au făcut călătorii
inutile pe banii publici, nu au comis nici un altfel de abuz şi au adoptat o
politică a toleranţei zero faţă de corupţi. Prin exemplul personal, ei au creat
un climat de onestitate şi integritate. Funcţionarii publici erau mult mai
prost plătiţi decât angajaţii din sectorul privat. În septembrie 1952 guvernul a decis să înlocuiască Biroul
Anticorupţie (mulţi angajaţi ai acestui
birou erau deseori implicaţi în acte de corupţie) cu Biroul de Investigare a
Practicilor Corupte.
civili permanenţi;
cadrul procedurilorde lucru guvernamentale.
integrităţii în cadrul serviciului public. Preşedintele Republicii Singapore,
care numeşte directorul CPIB la
recomandarea Cabinetului sau unui ministru care acţionează în numele acestuia
poate să revoce numirea directorului. La rândul său directorul poate să
solicite cu consimţămintul preşedintelui să solicite investigaţii pe marginea
unor informaţii, acuzaţii sau reclamaţii legate de o anumită persoană chiar
dacă prim-ministrul refuză să-şi dea acordul.
Orice persoană care săvârşeşte acte de corupţie poate fi amendată cu până la 100 000 de dolari, poate primi până la 5
ani închisoare sau ambele. Persoana vătămată de corupţie trebuie să returneze suma pe care a acceptat-o drept mită. Biroul
a câştigat încrederea şi sprijinul publicului în lupta împotriva corupţiei:
Climatul
cultural din Singapore care se opune serios corupţiei
disponibilitatea acestora de a se angaja în practice corupte. Integrarea României în
Uniunea Europeană aduce în prim plan accelerarea reformei în administraţie
publică şi implicit reforma funcţiei publice, depolitizarea structurilor administraţiei publice şi alinierea acesteia
la standardele şi cerinţele Uniunuii Europene.
Din moment ce Europa unită şi extinsă îşi propune să asigure un grad
maximal de securitate, bunăstare şi confort cetăţenilor . Cetăţenii trebuie să
fie convinşi că riscurile şi
ameninţările cu care se pot
confrunta sunt deja catalogate,
analizate, că există solidaritate la vârf a decidenţilor. Art. 29 al Tratatului
privind înfiinţarea Uniunea Europeană menţionează prevenirea corupţiei,
organizată sau nu, precum şi lupta împotriva acestui fenomen printre
obiectivele care permit crearea şi păstrarea unui spaţiu european de libertate,
securitate şi justiţie, datorită unei mai strânse cooperări judiciare,
poliţieneşti şi vamale şi datorită apropierii de reglementările dreptului
penal. La Reuniunea Consiliului European de la Tampere din 1999, şefii de stat
şi de guvern au adoptat această recomandare, menţionând corupţia, în contextul
infracţionalităţii financiare, ca unul dintre sectoarele cu o importanţă
deosebită pentru care trebuie căutate definiţii, incriminări şi sancţiuni
comune. ,, Negocierea dosarului de
aderare a României la UE s-a
încheiat cu adoptarea a două clauze de salvgardare, una dintre ele vizând domeniul justiţiei afacerilor interne.
Această clauză specifică de siguranţa
poate fi activată cu votul majorităţii calificate a consiliului UE, de neîndeplinirea oricărei
din următoareşe şapte cerinţe şi ar fi putut întârzia cu un an aderarea
României la UE.
poate activa clauza de salvgardare din
domeniul Justiţiei şi Afaceri Interne:
Planului de Acţiune Shengen;
ridicat al contorlului şi al supravegherii la viitoarele frontiere externe ale UE şi redactarea unui plan multi-anual de
investiţii;
implementarea unui Plan de acţiune şi a unei Strategii integrate şi actualizate pentru reforma sistemului judiciar;
împotriva corupţiei la nivel înalt;
audit independent asupra rezultatelor şi
impactului generate de actuala Strategie Naţională Anticorupţie
legislativ clar privind sarcinile. şi cooperarea dintre poliţie şi jandarmerie,
precum şi elaborarea şi implementarea unui plan clar de recrutare care să
permită progrese semnificative în completarea
deficitului de personal la aceste structuri;
coerente împotriva criminalităţii.”[7]
Europeană menţiona că nu s-a făcut progrese reale
în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate,
controlul frontierelor ,,, în ciuda faptului
că acestea se numărau printre priorităţile pe termen scurt ale
parteneriatului de aderare”. În anul 1999, România a făcut demersuri pe lângă Secretariatul General al OECD pentru
dobândirea statului de membru cu
drepturi depline în Grupul de Lucru privind combaterea corupţiei în
tranzacţiile comerciale internaţionale.
Deficienţele cele mai mari semnalate de comisarii UE vizează lupta împotriva corupţiei din instituţiile statului
şi combaterea criminalităţii organizate
Planul de acţiune al Consiuliului de la Viena, din 1998 a definit
corupţia ca fiind unul dintre comportamentele infracţionale, care ţin de
criminalitatea organizată şi care necesită o acţiune prioritară. Prin aceasta
criminalitatea organizată constituie o ameninţare majoră pentru toate elementele de bază a
democraţiei, ea putând crea chiar o clasă politică alternativă, punând în
pericol pacea socială şi dezvoltarea efectivă a ţării în care se manifestă.
,,Criminalitatea organizată produce un puternic impact politic, îndeosebi prin
controlul exercitat de unele organizaţii
mafiotice asupra unor
politicieni, dar şi prin ameninţarea sau îngrădirea libertăţii de expresie
obţinută de aceste organizaţii prin controlul instituit asupra a tot mai multe
mijloace de comunicare în masă, care sunt transormate în instrumente deosebit
de eficace în apărarea intereselor de grup, în atacuri asupra celor incomozi.”[8]
Eforturile depuse pentru combarea şi prevenire corupţiei nu vor putea reuşi
decât cu condiţia că toate componentele societăţii să accepte caracterul lor
indispensabil. Semnalul cel mai important trebuie să vină de la conducători şi
de la cei abilitaţi. Persoanele compromise
nu trebuie numite în funcţi importante, funcţionarii care îşi asumă această
responsabilitate importantă trebuie să fie ireproşabilă. Personalul trebuie să
aibă integritatea neştirbită, fără a mai pune la îndoială angajamentul de a
lupta împotriva practicilor corupte. Criteriile de selecţie sunt foarte stricte
şi sunt recrutate personae cu calificări excelente. Activităţile desfăşurate de
funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică
sunt următoarele:
a legilor şi a celorlalte acte normative şi a altor reglementări specifice
autorităţii sau instituţiei publice precum asigurarea avizării acestora
proiectelor politicilor şi strategiilor, programelor, studiilor, analizelor şi
statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum
şi a documentaţiei necesare executării legilor, în vederea realizării
competenţei autorităţii sau instituţiei publice;
şi auditul public intern;
resurselor umane şi a resurselor financiare;
bugetare;
intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu
persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi
străinătate în limita competenţelor
stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi
reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;
strategia de informatizare a administraţiei publice.”[9]
Corupera şi atragerea în activităţi criminale
a unor persoane cu răspundere, a unor funcţionari de stat, inclusiv din
organele,în scpul asigurării securităţii membrilor comunităţii criminale,
monopolizării şi extinderii sferei de acţiuni. Corupţia are două aspect
esenţiale ale naturii umane: necessitate şi lăcomia. Deseori aceşti funcţionari
recurg la infracţiuni de serviciu cum ar fi
traficul de influenţă şi abuzul în serviciu . ,,Traficul de influenţă ce
constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau de late
foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de o
persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţăasupra unui
funcţionar public şi care promite că îl
va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori
să întârzie indeplinirea unui act ce
intră în îndatoriile sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar
acestor îndatoriri.”[10]
Abuzul în serviciu este infracţiunea ce constă în îndeplinirea unui act sau
îndeplinirea defectuasă a acestuia de către funcţionar public aflat în
exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, dacă prin aceasta se cauzează o
pagubă ori vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane
fizice sau ale unei persoane juridice. O activitate eficientă de anchetare şi
sancţionare încurajează comunitatea să raporteze actele de corupţie. Lupta nu
poate fi câştigată doar prin simpla pedepsire a corupţilor şi printr-o
îmbunătăţire a mecanismului birocratic, sunt necesare schimări fundamentale la
nivelul atitudinii publicului. Atitudinea faţă de corupţie poate genera efecte
de durată în lupta cu acest flagel.
,,Efectele corupţiei constau în
încetinirea dezvoltării economice, inerţia şi ineficacitatea aparatului
administrativ, cît şi instaurarea unui
regim fiscal tot mai împovorător pentru populaţie; măsurile administartive sunt
adoptate fără respectarea unor norme legale, contractele şi ofertele
publice susnt câştigate de persoanele
sau societăţile care au dat mita
cea mai substanţială, fapt ce se reflectă şi în executarea unor lucrări
de praostă calitate, în termene depăşite
şi condiţii necorespunzătoare ori
calitatea serviciilor este sub orice critică. “[11]Cetăţenii
devin o forţă în lupta împotriva corupţiei, implicându-se prin acţiuni
susţinute pentru a ridica standardele morale ale societăţii şi a îmbunătăţi
sistemele de administrare a afacerilor în scopul prevenirii corupţiei. Omul
judecă de multe ori prin prisma interesului individual. Acest interes imediat, individual, personal al individului,
se ciocneşte cu interesul general, cu voinţa generală exprimată în legi şi alte
acte normative. Factorul social priveşte structura pe clase şi categorii
sociale a populaţiei, nivelul de educaţie şi cultură al membrilor societăţii
formele de mobilitate socială, gradul de bunăstare sau de sărăcie, ca şi
mecanismele de funcţionare a instituţiilor societăţii. Trebuie să avem în
vedere că doar organele de forţă şi ale serviciilor speciale nu sunt suficiente
pentru menţinerea sub control a crimei organizate, a corupţiei este necesară
contribuţia unei opinii publice cît mai largi. Societatea sofisticată şi foarte
bine educate care este dispusă să
raporteze comportamentele corupte fără teama
de repercusiuni, corupţia prosperă acolo unde publicul nu este
conştient de drepturile sale.
Samuel
P. Huntington, Political Order in
Changing Societies, New Haven and London, Yale University Press, 1968, p.
59.
Rusu marcel Ioan, Funcţionarul public şi corupţia, Sibiu, Ed. Universităţii Luvian
Blaga din SIbiu, 2008, pag 33.
Mihail Udroiu, Drept penal: partea specială; Noul Cod Penal,
Bucureşti Ed. C.H. Beck 2014, pag 341
Kennethh, Chaiken Jan, White Collar
Crime.Special Report of the Bureau of Justice Statitic, Washington, DC.,
U.S. Department of Justice, September, 1987
Weber Max, Etica protestantă şi spiritul
capitalismului, Ed. Humanitas, 1993, pag 7
Giurgiu, Cristian Giuseppe Zaharie, Drept
administrativ: curs universitar,
Bucureşti Ed. Pro Universitaria,
2010, pag 247.
Editura National. 1996 pag19.
Rusu Marcel Ioan op.cit., 58-59
Mihail Udroiu, op.cit., 2014 pag 355