Încă de la descoperirea şi lansarea în trafic a primelor aparate, transportul aerian a constituit un mijloc care a polarizat atenţia comunităţii internaţionale datorită unor avantaje certe în raport cu alte mijloace de transport şi, mai ales, datorită rapidităţii şi confortului.Totodată, transportul aerian a ridicat şi ridică unele probleme privind siguranţa efectuării fiecărei deplasări în condiţii de deplină securitate. Tocmai datorită particularităţilor transportului aerian, s-a văzut necesară elaborarea unor norme cât mai complete, în măsură să garanteze nu numai eficacitatea acesteia, ci şi un alt grad de securitate pentru călători, cât şi pentru marfa. Astfel, în 1929 s-a adoptat Convenţia de la Varşovia privind unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian. În 1924, la Chicago, în S.U.A s-a adoptat Convenţia privind aviaţia civilă internaţională. Datorită evoluţiei traficului aerian în 1955 s-au făcut mai multe modificări şi completări Convenţiei din 1929 prin Protocolul semnat la Haga la 28 Septembrie 1955 şi prin Convenţia complementară la Convenţia de la Varşovia, încheiată la Guadalajara (1961).
Convenţia privind modificarea anumitor reguli referitoare la transportul internaţional aerian se aplică “tuturor formelor de transport aerian” de persoane, bagaje şi bunuri.
Expresia “transport internaţional” înseamnă potrivit definiţiei dată de convenţie orice transport în care, potrivit contractului încheiat între părţi, locul de plecare şi de sosire (de destinaţie), indiferent de întreruperi, sunt situate în interiorului a două părţi contractante.
Transportul efectuat de mai multe aeronave în mod succesiv este considerat, în baza Convenţiei, un transport unitar, în cazul în care a fost organizat de părţi “în forma unei singure operaţii”. Acest transport poate face obiectul unui singur contract sau a unei serii de contracte fără a-şi pierde caracterul său internaţional.
Drepturile, obligaţiile şi răspunderea expeditorului
Fiecare transportor de bunuri are dreptul să ceară expeditorului să-i prezinte un document şi fiecare expeditor al bunurilor are dreptul să-i ceară transportatorului “să accepte acest document”.
Absenţa, neregularitatea sau pierderea acestui document “nu afectează existenţa şi validitatea contractului de transport”, care este guvernat de prevederile Convenţiei (art.9).
Dacă – la cererea expeditorului – transportatorul a întocmit documentul, el va trebui, în caz de nevoie, să dovedească că a făcut acest lucru “în numele expeditorului”.
Expeditorul este răspunzător de exactitatea declaraţiilor făcute cu privire la bunuri, date consemnate în documentul de expediţie.
Expeditorul este răspunzător de daunele suferite de transportator sau de orice altă persoană, ca urmare a declaraţiilor sale “incomplete, incorecte şi inexacte”.
The Air Consignment Note este prima dovadă a încheierii contractului, a primirii bunurilor şi a precizării condiţiilor efectuării transportului.
Expeditorul are dreptul – pe răspunderea sa – să dispună debarcarea bunurilor pe aerodromul de destinaţie sau pe unul din aerodromurile de oprire ale aeronavei în drumul acesteia la destinaţie. El poate să solicite livrarea mărfurilor altei persoane decăt destinatarului; el poate dispune ca mărfurile să fie aduse înapoi pe aerodromul unde au fost îmbarcate.
Drepturile conferite expeditorului încetează în momentul în care “încep drepturile destinatarului”. În cazul în care destinatarul nu acceptă documentul de expediţie a mărfurilor, ori dacă nu poate comunica cu expeditorul, acesta îşi reia dreptul de a dispune de mărfuri.
Drepturile, obligaţiile şi răspunderea transporatorului (cărăuşului)
Drepturile şi obligaţiile transportatorului (cărăuşului) privesc:
a. efectuarea transportului în conformitate cu clauzele stipulate în contract;
b. respectarea normelor legale privind garantarea deplinei securităţi a transportului;
c. asigurarea transportului mărfurilor fără pierderi de la preluarea lor până la momentul predării la destinaţie.
Cărăuşul are dreptul să-i ceară expeditorului să emită şi să-i înmâneze documentul numit “air consignment note” sau să-i ceară expeditorului şi să emită documente de expediţie separate când există mai mult de un pachet.
Tot cărăuşul este răspunzător pentru daune în cazul morţii, rănirii unui pasager, dacă accidentul a avut loc la bordul aeronavei ori în cursul oricărei operaţiuni de îmbarcare sau debarcare.
Transportatorul (cărăuşul) este răspunzător pentru distrugerea, pierderea sau pentru orice daune provocate bagajelor sau mărfurilor.
Cărăuşul este răspunzator pentru pierderile provocate de întârzierea în transportul aerian al pasagerilor, bagajelor sau ale mărfurilor.
Transportatorul nu este răspunzător în cazul în care dovedeşte că el şi agenţii săi au luat toate măsurile necesare să evite pierderea ori că a fost imposibil pentru el şi pentru agenţii săi să ia asemenea măsuri.
Dacă transportatorul dovedeşte că pierderea a fost provocată din neglijenţă sau culpa unei persoane, instanţa poate – potrivit prevederilor Convenţiei – să exonereze cărăuşul în tot sau în parte de răspunderea sa.
În cazul în care transportul este efectuat de mai mulţi cărăuşi succesivi, fiecare cărăuş care a acceptat pasageri, bagaje şi mărfuri, fiind una din părţile contractante, acţiunea în despăgubire este îndreptată contra cărăuşului în timpul transportului căreia s-a produs accidentul sau întârzierea, cu excepţia situaţiei în care – printr-un acord expres – primul cărăuş şi-a asumat răspunderea pentru întregul transport.
Precizări şi dezvoltări aduse prin Protocolul semnat la Haga la 28 septembrie 1955
În anul 1955, luându-se în considerare evoluţiile înregistrate în acest domeniu, s-au făcut unele precizări şi s-au adus anumite îmbunătăţiri prevederilor stipulate în Convenţia din 1929.
Protocolul din 1955 precizează că certificatul de transport va conţine:
a. indicaţia locurilor de plecare şi de destinaţie;
b. dacă locurile de plecare şi de destinaţie se află în teritoriul unei singure părţi contractante, ori dacă unul sau mai multe locuri convenite pentru oprirea aeronavei sunt pe teritoriul altei părţi contractante să indice cel puţin unul din aceste locuri de oprire;
c. o notificare să se facă expeditorului în legătură cu faptul că, transportului care include destinaţia sau oprirea într-o altă ţară unde s-a făcut îmbarcarea, pot să i se aplice prevederile Convenţiei de la Varşovia care guvernează în cele mai multe cazuri limitările răspunderii cărăuşilor în legătură cu pierderea sau avarierea în transportul cargo.
Limitele răspunderii stipulate în Convenţia de la Varşovia din 1929 nu se vor aplica, dacă se dovedeşte că pierderile au fost rezultatul unei omisiuni a cărăuşului, a angajaţilor sau agenţilor săi, făcută, cu intenţie să provoace pierderi ori din nechipzuinţă, fiind conştienţi că pierderea ar putea să aibă loc, cu condiţia ca, în cazul unui asemenea act de omisiune a angajatului sau al agentului, să se dovedească că ei acţionau ca angajaţi ai cărăuşului.
Luarea în primire a bagajului ori a cargo de către persoana îndrituită să i se livreze, fără vreo plângere, este, la prima vedere, dovada că s-au livrat în bune condiţiuni conform documentului de transport.
Reglementări complementare la Convenţia de la Varşovia
În septembrie 1961, s-au adoptat reglementări complementare la Convenţia de la Varşovia pentru modificarea unor reguli privind transportul aerian internaţional efectuat de altă persoană decât transportatorul contractual. Aceste noi reglementări au fost încorporate într-o Convenţie complementară, care a fost încheiata la Guadalajara (Mexic), de la 18 septembrie 1961.
Convenţia de la Guadalajara deosebeşte două categorii de transportatori:
a. trasnportatorii contractuali;
b. trasportatorii de fapt.
Transportatorul de fapt – în baza Convenţiei de la Guadalajara – este acea persoana (întreprindere) alta decât transportatorul contractual, care efectuează în fapt, în baza unei autorizări date de transportatorul contractual, un transport internaţional aerian (art.1).
În relaţiile comerciale de transport aerian internaţional a apărut nevoia unei asemenea reglementări, deoarece, Convenţia de la Varşovia nu definea statutul juridic al transportatorului de fapt. Prin Convenţia de la Guadalajara, transportatorul de fapt – care efectuează transportul aerian în baza autorizaţiei transportatorului contractual – este supus, ca şi transportatorul contractual reglementărilor Convenţiei de la Varşovia.
Răspunderea transportatorului (cărăuşului) de fapt
În baza Convenţiei de la Guadalajara, transportatorul de fapt răspunde numai pentru transportul efectuat, în timp ce transportatorul contractual răspunde pentru totalitatea transportului aerian în conformitate cu prevederile contractului.
Potrivit Convenţiei de la Guadalajara, actele şi omisiunile transportului de fapt sau ale prepuşilor săi – în exercitarea funcţiei lor în timpul transportului efectuat – sunt considerate în aceeaşi măsură ca acte şi omisiuni ale transportatorului contractual.
În acelaşi timp, actele şi omisiunile transportatorului (cărăuşului) contractual sau ale prepuşilor săi – în exercitarea funcţiei lor în timpul transportului efectuat – sunt considerate acte şi omisiuni ale transportatorului (cărăuşului) de fapt.
Soluţionarea litigiilor
Potrivit Convenţiei de la Guadalajara, orice acţiune intentată în legatură cu transportul efectuat de către transportatorul de fapt, poate fi exercitată împotriva acestuia sau împotriva transportatorului contractual ori împotriva ambilor. Opţiunea este a reclamantului cu privire la modul cum să-şi exercite acţiunea.
În cazul în care acţiunea a fost intentată numai împotriva unuia dintre cei doi transportatori acesta are dreptul să introducă în cauză pe celălalt transportator.
Dacă în contract se stipulează o cauză care ar viza exonerarea de răspundere a transportatorului (cărăuşului) contractual sau a transportatorului (cărăuşului) de fapt, o asemenea clauză este nulă şi fără efect.
Reglementări stipulate în Convenţia privind Aviaţia Civilă Internaţională
Reprezentanţii statelor au negociat şi adoptat Convenţia privind Aviaţia Civilă Internaţională, urmărind instituirea unor principii pentru ca aviaţia civilă internaţională să se poată dezvolta într-un mod sigur şi ordonat şi pentru ca serviciile internaţionale de transporturi aeriene să poată fi întemeiate pe o bază de posibilităţi egale pentru toţi şi să fie exploatate într-un mod sănătos şi economic.
Convenţia stipulează dreptul fiecărui stat contractant de a decide cu privire la îmbarcarea pe teritoriul său a călătorilor sau a mărfurilor pentru a le transporta, contra plată sau a unui contract de locaţiune.
Convenţia conţine reglementări privind navigaţia aeriană; regulile de zbor; taxele de aeroport; formalităţi vamale; taxe vamale; restricţii la încărcătură, etc, a căror cunoaştere se impune şi comercianţilor pentru a-şi încheia contractele de transport internaţional al mărfurilor respectând şi normele aplicabile din această Convenţie. Prevederile acestei Convenţii trebuie corelate cu cele stipulate în convenţiile de la Varşovia din 1929 şi 1955, precum şi cu dispoziţiile altor acte normative, care reglementează nemijlocit termenele, condiţiile şi modalităţile transportului aerian de mărfuri.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
