Sunt cele la care apar evenimente la scadenţar, întotdeauna creditele din categoriile îndoielnice şi substandard. Pierderilea au început şi ele prin a fi credite neperformante.
Creditele neperformante sunt cele care generează pentru bancă cele mai mari cheltuieli de gestiune a riscului. Nivelul maxim al costurilor este atins în cazul creditelor trecutela pierdere, la care nu se mai poate recupera nimic şi care sunt acoperite din fondul de rezervă sau fondul de risc. Acoperirea lor duce la o diminuare corespunzătoare a activului şi pasivului bănci, deci la o restrângere a volumului de activitate. Creditele neperformante sunt păstrate în portofoliu căci nu sunt încă pierderi şi au şanse reale de a nu deveni pierderi dacă sunt gestionate corespunzător.
Problema este că ansamblul cheltuielilor legate de gestiunea lor este foarte mare. Pentru bancă, aceste cheltuieli includ:
-creşterea prelevărilor obligatorii pentru fondul de rezervă: 50%din valoarea creditului (fonduri avansate plus dobânzi minus garanţii) în cazul creditelor îndoielnice şi 20% în cazul creditelor sub standard;
-creşterea cheltuielilor administrative impuse de gestiunea separată şi preferenţială a acestor credite care deja crează probleme; acestea pot să apară ca un cost de oportunitate sau ca o cheltuială suplimentară. Costul de oportunitate apare pentru că personalul băncii acordă o atenţie sporită acestor credite, fără a asigura băncii un profit sporit, ci doar pentru a proteja plasamentele anterioare propriu-zise; se consumă mai mult timp (mai mult personal convenţional ) în contacte directe cu clientul, analize şi verificări suplimentare. Cheltuielile suplimentare propriu-zise apar dacă banca apelează la terţi pentru rezolvarea unor probleme de specialitate: servicii de evaluare, consultanţă, avocaţi, etc;
-creşterea cheltuielilor juridice în cazul apelului la instanţa de judecată;
-deteriorarea imaginii băncii faţă de acţionari, autoritatea bancară şi clienţi, în această ordine şi în măsura în care ponderea creditelor neperformante este în creştere sau a atins deja cote ridicate faţă de situaţia înregistrată la celelalte bănci din sistem.
Pentru minimizarea acestor cheltuieli calea cea mai economicoasă este creşterea calităţii creditelor din portofoliu. Aceasta nu depinde însă exclusiv de acţiunile băncii, căci în cele mai multe cazuri un ansamblu de factori (interni şi externi) concură la deteriorarea calităţii clientului şi la reducerea capacităţii sale de a rambursa creditul. În acest context banca trebuie să asigure optimizarea factorilor interni de care depinde calitatea potofoliu. Aceasta se poate realiza prin eliminarea erorilor comise de personalul băncii şi prin detecţia prematură a potenţialului de deteriorare a calităţii debitorilor.
Principala cauză a apariţiei creditelor neperformante rămâne, oricând şi oriunde, incompetenţa sau neatenţia personalului băncii. Între cele mai frecvente greşeli comise în practică de inspectorii băncii (personalul operativ) se înscriu următoarele:
-interviul inadecvat; intervievarea este o operaţie dificilă; ea necesită experienţă, disponibilitate şi calităţi deosebite de ascultător din partea funcţionarului băncii. Interviul nu trebuie însă să se transforme într-o discuţie prieteneasca trebuie să se axeze pe intrebări la obiect şi este de preferat ca lista acestor întrebări să fie pusă de şeful de compartiment la dispoziţia fiecărui inspector, adaptată la specificul portofoliului de credite şi de clienţii pe care acesta îi girează. Inspectorul trebuie să urmărească obţinerea unor răspunsuri complete, indiferent de turnura pe care o poate lua discuţia la un moment dat şi fără a uita că el o conduce. În afară de urmărirea şi consemnarea răspunsurilor la întrebări, inspectorul trebuie să incerce să aprecieze şi calităţile celui intervievat; aceasta pentru a putea discerne eventuale tentative de disimulare a adevărului şi pentru a putea aprecia caracterul clientului,ştiut fiind că acesta reprezintă unul dintre factorii esenţiali ai calităţii creditului .Dacă interviul este efectuat necorespunzător, atunci există mari (ne)şanse ca aprecierea iniţială a clientului să fie necorespunzătoare şi atunci riscăm fie să respingem de la creditare un client viabil, fie să acceptăm un client neperformant sau neserios care va crea băncii probleme pe parcurs, fără o deteriorare a parametrilor săi operaţionali, deci fără posibilitatea unei avertizări prealabile (doar pentru că s-a pornit de la o premisă greşită în ceea ce-l priveşte). În acest context evaluarea pe bază de punctaj ajută mult la creşterea gradului de obiectivitate a interviului, permiţînd şi o oarecare comparabilitate a clienţilor de un anumit tip.
-Analiza financiară necorespunzătoare; calitatea ei şi, cu atât mai puţin, utilitatea ei nu trebuie puse la îndoială pentru nici una dintre categoriile de credite acordate de bancă. Este evident că ea are un rol preponderent în luarea deciziei de creditare şi în reevaluarea pe parcurs a calităţii clientului în cazul creditelor instituţionale; nu trebuie însă neglijat nici în cazul clienţilor individuali, deşi realizarea ei revine relativ mai scumpă dat fiind valoarea mai redusă a acestor credite. Din nou evaluarea pe bază de punctaj reduce semnificativ aceste cheltuieli şi omogenizează atât baza de date, cât şi aprecierea băncii referitoare la calitatea diferiţilor clienţi. Inspectorul trebuie să se convingă de faptul că datele primite sunt cele reale şi actuale şi să se convingă de faptul că datele primite sunt cele reale şi actuale şi să urmărească procedura sau algoritmul prestabilit de normele interne de creditare. Dacă sistemul de indicatori este relevant şi dacă algoritmii sunt corect formulaţi şi aplicaţi, atunci şi rezultatele trebuie să fie edificatoare. Folosirea unui soft adecvat şi nu foarte scump permite practic eliminarea tuturor erorilor de calcul. Rămân de evitat doar cele referitoare la baza de date şi de interpretare (dacă nu avem punctaj sau dacă punctajul este chiar la limita baremului).
-Necunoaşterea activităţii clientului;poate crea probleme extrem de serioase dată fiind incapacitatea inspectorului de a interpreta corect informaţiile de care dispune şi de a aprecia riscul sectorial specific domeniului (pieţelor) de operare al clientului respectiv. În acest caz el poate aprecia corect doar în mod întâmplător evoluţia nevoilor de finanţare, eşalonarea ratelor de rambursare, garanţiile solicitate, valoarea şi preţul creditului. Principala dificultate, la care normele de creditare nu pot suplini capacitatea şi experienţa indicatorului, este cea legată de lichiditatea clientului şi eşalonarea rambursării. La o eşalonare necorespunzătoare şi clientul va fi nemulţumit căci va trebui să depună un efort suplimentar pentru a-si onora obligaţiile, şi banca ar putea avea de pierdut dacă acest client nu reuşeşte să facă faţă acestor dificultăţi suplimentare, practic create de bancă.
-Garantarea defectoasă a creditelor; garantarea poate crea probleme fie băncii, fie clientului în cazul în care ea nu se încadrează în normele stabilite de bancă. Pentru client problemele pot să apară la o garantare excesivă; el poate fi nemuţumit şi, dacă nu este client captiv sau foarte vechi şi, mai ales atunci când condiţiile de servire oferite de concurenţi sunt mai avantajoase, banca îl poate pierde. Pentru bancă riscul este mare dacă nu s-au solicitat garanţiile corespunzătoare din punct de vedere caliatativ şi cantitativ. Aceasta deoarece în caz de lichiditate a acestora banca nu poate acoperi angajamentele clientului respectiv şi, cu toată cheltuiala suplimentară legată de angajarea unor proceduri specifice, ea se află de fapt în pierdere. Inspectorul sau personalul compartimentului de specialitate trebuie să verifice cu atenţie şi cu resposabilitate existenţa, concordanţa cu normele interne şi valoarea garanţiilor oferite.
-Documentaţia incorectă; este o condiţie de calitate extrem de uşor de îndeplinit dacă nu există intenţia de fraudă, dacă nu se dă dovadă de subiectivism şi dacă se acordă suficientă atenţie angajării răspunderii băncii prin semnături autorizate.
-Controlul şi urmărirea calităţii clienţilor;s unt proceduri care se angajează atât iniţial cât şi periodic, pe parcursul derulării ansamblului raporturilor dintre bancă şi client şi nu exclusiv pe parcursul procesului de creditare. Permit inspectorului formarea unei imagini corecte şi actuale referitoare la capacitatea de plată a clientului şi evoluţia acestuia, esenţială pentru luarea unor măsuri corective, atât în beneficiul băncii, cât şi în beneficiul clientului.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
