How to Stop Missing Deadlines? Please Follow our Telegram channel https://t.me/PlopAndreiCom ( @plopandreicom)
APPLY FOR THIS OPPORTUNITY! Or, know someone who would be a perfect fit? Let them know! Share / Like / Tag a friend in a post or comment! To complete application process efficiently and successfully, you must read the Application Instructions carefully before/during application process.

În Serbia existau un şir de organizaţii naţionaliste, care aveau drept scop unificarea slavilor de sud şi crearea „Serbiei Mari”. Printre ofiţerii armatei sârbe exista o organizaţie secretă numită „mâna neagră”,scopul căreia era eliberarea sârbilor aflaţi sub dominaţia Austro-Ungariei. În acelaşi timp, prinţul moştenitor al Austro-Ungariei- Frantz Ferdinand pregătea un război împotriva Serbiei. Planurile arhiducelui erau cunoscute „Mânii negre”, care a pus la cale asasinarea prinţului moştenitor. La 28 iunie, 1914 Frantz Ferdinand a fost omorât în oraşul bosniac populat de către sârbi -Sarajevo, unde sosise pentru a asista la manevrele armatei austro-ungare. A doua zi după asasinat cercurile diplomatice de la Viena se aflau în dezorientare totală. Comandantul militar suprem cerea declararea unui război împotriva Serbiei. Acesta era susţinut şi de ministrul afacerilor interne, contele Berhtold. Însă primul-ministru Ungariei-contele Tissa- se pronunţa cu vehemenţă împotriva unui război, iar opinia sa era deosebit de importantă în luarea unor decizii la nivel de stat. Împăratul, deja destul de bătrân, conştientizând necesitatea luării unei decizii s-a adresat către principalul său aliat-imperiul German. Chiar şi comandantul militar suprem afirma că fără ajutor din partea Germaniei este deosebit de riscant un război. Astfel, la prima etapă a crizei de la Sarjevo, chestiunea cu privire la război a fost discutată la Berlin. Frantz Joseph a trimis o scrisoare personală lui Wilhelm II, în care menţiona că complicitatea guvernului sârb nu va putea fi demonstrată şi faptul că Serbia trebuie înlăturată din Balcani în calitate de factor politic, deoarece promovează o politică orientată împotriva casei de Habsburg. Conflictul austro-ungaro-sârb nu era o noutate, însă de mai multe ori s-a reuşit evitarea unui război: fie Imperiul Ţarist, din cauza nepregătiri sale militare, reuşea să convingă guvernul sârb despre inutilitatea unui război, fie Germania îţi convingea aliatul despre inoportunitatea unui conflict militar, deoarece singură nu era pregătită. De data aceasta imperiul german a apreciat conjunctura creată drept una favorabilă: Imperiul Ţarist încă nu era pregătit din punct de vedere militar. Astfel, dacă Rusia nu se va implica în conflictul austro-ungaro-sârb, atunci Imperiul Austro-ungar va reuşi să nimicească Serbia, ceea ce va constitui un serios avantaj pentru blocul austro-ungaro-german. Dacă, totuşi, Imperiul Ţarist va decide să se încadreze în război, atunci se va declanşa o conflagraţia de amploare în condiţii avantajoase pentru Germania. La 5 iulie 1914, Wilhelm II l-a primit pe delegatul austriac Segheny, în palatul din Potsdam şi i-a dat indicaţii clare de a nu întârzia cu declararea războiului faţă de Serbia, deoarece Germania va acorda Austro-ungariei acordul militar cuvenit. În acest fel, Wilhelm II a asigurat victoria partidului de orientare militaristă de la Viena, iar pasul principal spre declanşarea primului război mondial a fost astfel făcut. La 7 iulie 1914, la Viena a avut loc o şedinţă a Consiliului de Miniştri (cu excepţia lui Tissa), în decursul căruia s-a luat decizia fermă de a declara război Serbiei, însă datorită opoziţiei primului-ministru, nu se trecea la acţiuni concrete. Poziţia lui Tissa se explica prin faptul că în caz de victorie ar apărea pericolul anexării regiunilor slave, ceea ce ar substitui dualismul austro-ungar cu un trialism austro-ungaro-slav, fiind în acest mod subminat şi mai mult rolul Ungariei. În caz de înfrângere, primul ministru ungar prevedea posibilitatea destrămării vechiului Imperiu Austro-ungar. În ultimă instanţă, către mijlocul lunii iulie, contele Tissa a fost convins de necesitatea de a declara război Serbiei. Între timp, cercurile diplomatice ale statelor membre ale Antantei nu au rămas indiferente, ci încercau să facă diferite jocuri diplomatice. La 20 iulie 1914 la Peterburg a sosit preşedintele Franţei -Poincaree, care a declarat că în caz de război cu Germania, Franţa îşi va onora responsabilităţile sale de aliat. Între timp la Viena s-a decis ca înmânarea ultimatumului să fie amânată până la plecarea preşedintelui francez din Rusia. Imediat după plecarea acestuia, guvernul vienez i-a ordonat trimisului lor la Belgrad ca la data de 23 iulie să înainteze guvernului sârg un ultimatum de 48 de ore. Ultimatumul se începea cu acuzarea guvernului sârb de toleranţă faţă de mişcarea anti-austriacă şi chiar de acte de terorism. Austro-ungaria cerea condamnarea publică a oricărui tip de propagandă sau agitaţie împotriva Austriei. În continuare urmau 10 revendicări cu caracter mai concret: interzicerea presei de orientare anti-austriacă, închiderea organizaţiilor anti-austriece, participarea guvernului austriac la înăbuşirea mişcării anti-austriece de pe teritoriul Serbiei, pedepsirea persoanelor care au organizat asasinatul de la Sarajevo. Textul ultimatumului austriac era redactat într-un asemenea mod, încât un stat care ţine la reputaţia sa internaţională, nu l-ar fi acceptat niciodată. În aceste condiţii, guvernul sârb s-a adresat după ajutor Rusiei, declarând că nu poate accepta asemenea condiţii, care ar lipsi-o de suveranitate. La 25 iulie, premierul sârb Pashich a prezentat răspunsul guvernului sârb. Nota sârbă era alcătuită într-un mod destul de diplomatic: Serbia nu respingea cu vehemenţă cerinţele Viene. Deşi cu unele ezitări, totuşi, 9 dintre cele 10 puncte au fost acceptate. Se respingea doar participarea autorităţilor austriece la anchetarea asasinării prinţului Frantz Ferdinand. În aceiaşi seară misiunea diplomatică austro-ungară a părăsit Belgradul. În aceeaşi zi, Wilhelm II a cerut lui Nicolai II să întrerupă pregătirea de război, în caz contrar, Germania va declara mobilizare generală. La 31 iulie, delegatul german a declarat la Peterburg că, dacă până la 1 august, Imperiul Ţarist nu se va demobiliza, atunci şi Germania va declara mobilizare generală. Autorităţile ţariste au dat un răspuns negativ, iar la 1 august, Germania a iniţiat mobilizare totală. Astfel, criza d la Sarajevo nu a fost depăşită, ci a degenerat într-un război de proporţii mondiale.

Join Us On Telegram @plopandreicom

Apply any time of year for Internships/ Scholarships

Plop Andrei: I was arrested in #Canada for the anti-communist revolution!

Plop Andrei: Moldova will be the next country attacked by the Russians!

How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!