La 24 ianuarie/ 5februarie 1862, Alexandru loan Cuza a deschis Adunarea României, deputaţii munteni şi moldoveni strîngîndu-se laolaltă. Cu două zile înainte, domnitorul a format cel dintîi guvern al României, încredinţat conservatorului Barbu Catargiu, adversar al împroprietăririi ţăranilor şi al lărgirii dreptului de vot. Majoritatea în adunarea cea nouă era deţinută de conservatori. Apropiata luare în dezbatere a problemei agrare a motivat pe ţărani în deplasarea lor. Depăşind intenţiile liberalilor-radicali, care nu doriseră o răscoală, ci doar o manifestaţie prin care domnitorul să fie determinat să le încredinţeze formarea guvernului, ţăranii au trecut la acţiuni violente. Odată cu formarea statului unit, se impunea rea şezarea lui pe noi baze, corespunzătoare stadiului de dezvoltare a societăţii, intensificarea procesului de dotare cu instituţii moderne şi mаi ales, rezolvarea problemei agrare. Vădiră mai era şi necesitatea de a adopta un regim electoral larg, prin care să fie substanţial extinsă baza electorală. Conservatorii au întîrziat să aducă în dezbatere legea rurală. Ei au căutat să-şi consolideze în prealabil poziţiile. Guvernul a impus, cu ajutorul, majorităţii reacţionare din Adunare, instituirea unui comitet legislativ provizoriu, aspru criticat dе deputaţii liberаli. Prin acest соmitet, conservatorii plănuiseră să paralizeze iniţiativele înnoitoare ale adversarilor lor. Împotrivindu-se politicii conservatoare, liberalii-radicali şi liberalii-democraţi continuau să militeze pentru schimbarea legii electorale. Ei căutau să obţină o bază electorală mai largă, care să le îngăduie să preia puterea şi să rezolve problema rurală prin împroprietărire în conformitate cu prevederile din programele lor. În jurul legii rurale s-a dat o aprigă luptă parlamentară între cele două tabere. În întreaga ţară nemulţumirile erau deosebit de vii. Nu numai ţărănimea era nemulţumită de nerezolvarea problemelor ei, dar şi majoritatea orăşenimii era opusă guvernului conservator, acesta aflându-sc într-o situaţie de nesusţinut. Ieşind de la Adunare, primul ministru a fost împuşcat. Moartea lui Catargiu şi atmosfera de ostilitate pe саге o întâlneau în întreaga ţară au determinat pe conservatori să bată în retragere. Deşi aveau puteri discreţionare şi legea rurală, în varianta lor, fusese votată, ei şi-au dat seama că traducerea în viaţă a măsurilor pe care le preconizau ar fi însemnat provocarea unei mari răscoale ţărăneşti. Neputându-şi îndeplini mai deparre programul de guvernare sau riscurile de îndeplinire fiind prea mari şi lovindu-se de ostilitatea domnitorului, decis să înceteze colaborarea cu ei, conservatori s-au horărât la retragere. Alexandru loan Cuza a înlăturat guvernul conservator. Puterea a fost încredinţată la 23 iunie/5 iulie, moderatului N.Kretzulescu. A.I.Cuza a preferat să revină la „calea de mijloc” a unui guvern moderat. Guvernul Kretzulescu a accelerat procesul de reorganizare a ţării, a luat măsuri p/t desăvîrşirea şi mai departe a unificării administrative şi instituţionale. Liberalii de stânga se arătau preocupaţi în mod dominant de problema electorală, înmmulţirea numîruui de alegîtori urmând să le asigure dobândirea conducerii politice a ţării şi temeiurile necesare pentru realizarea programului lor de înnoiri. Între guvern şi stânga Adunării s-au stabilit, pentru câteva luni, relaţii prieteneşti dar unele lipsuri ale guvernului au oferit pretextul declanşării acţiunii de opoziţie a liberalilor-radicali care nu voiau ca realizarea programului de reforme să aibă loc fără ei, se temeau de o înfăptuire a planurilor de domnie personală şi voiau să preia guvernul. În ultimele luni ale anului 1862, relaţiile dintre puterea executivă şi partidele politice au fost încordate. Conservatorii se temeau de o noă lege electorală şi, mai ales, de o reformă rurală contrară proiectului pe care-l votaseră, iar liberalii-radicali erau iritaţi mai ales de nechemarea lor la guvernare. 1863. Chestiunea agrară continua însă să fie problema dominantă. Dacă grupările conservatoare din monstruoasa coaliţie căutau să asigure marilor latifundiari deplina proprietate a întregii suprafeţe a moşiilor (sau doar cesiunea a unei părţi neînsemnate), după desfiinţarea servitutilor feudale, liberalii-radicali, deşi partizani ai unei reforme în sensul preconizat încă din 1848, prevăzând o reală împroprietărire a ţăranilor, se arătau neinsistenţi în rezolvarea imediată a problemei agrare. La 11/23 octombrie, Kretzulescu a predat puterea lui Mihail Kogîlniceanu. România intra acum într- etapă deosebit de importantă a existenţei ei. El era hotărît să realizeze cu orice chip cele două forme fundamentale, cea agrară şi cea electorală. Conservatorii întâmpinaseră cu ostilitate formarea guvernului de către Kogălniceanu, liberalii-radicali, care nu putuseră realiza o deplină platformă de înţelegere cu conservatorii, l-au primit cu oarecare bunăvoinţă, uitând neînţelegerile din primăvară şi sperând într-o conlucrare. Odată cu începutul anului 1867a avut loc o regrupare a forţelor politice, realizându-se o coaliţie a radicalilor, a „maişţilor” şi a fracţioniştilor moldoveni. Relaţiile apropiate dintre domniitor şi Ion C.Brătianu au mai continuat o vreme, cel dinţai srăduindu-se a-l menţine pe fruntaşul radical pe o linie de susţinere a guvernuluii. Dar, cu trecerea vremii, a devenit evident că o rechemare a radicalilor la putere era tot mai improbabilă. Independenţa a fost realizată de liberalii lui I.C.Brătianu.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
