Distribuţia puterii în perioada post război – rece. Multiplicarea actorilor scenei internaţionale.

Perioada Post Război Rece se caracterizează prin dispariția aşa-numitului bipolarism si multiplicarea actorilor pe arena internationala. Competitia dintre cele doua superputeri a fost o lupta pentru putere impregnata ideologic. Fiecare dintre cele doua superputeri avea o sfera de influenta nemijlocita (SUA – Europa occidentala si America Latina; URSS – Europa răsăriteana), plus anumite zone de interes, recunoscute tacit de cealaltă parte (SUA – Orientul Mijlociu si Africa de Sud; URSS – Sudul islamic). Restul lumii ramarea un teren deschis competiției nelimitate dintre cele doua superputeri. Conflictele – așa cum se poate vedea foarte bine in cazul Orientului Mijlociu – aveau loc acolo unde sferele de influenta/interes ale celor doua superputeri se intersectau/suprapuneau una peste alta. Aceasta competiție dintre SUA si URSS a intrat in faza ei finala începând cu anii ’70 .Principalele momente ale competiției in aceste ultime doua decenii au fost: – Începutul anilor ’70: când ambele superputeri ajung, pe de o parte, la concluzia necesitații regularizării cursei inamarilor dintre ele . – 1973: războiul de Yom Kippur (care aduce cele doua superputeri in preajma confruntării nucleare) si criza petroliera – Afganistan: in lipsa unor reguli clare de impartire a sferelor de influenta, intervenția sovietica in Afganistan din 1979
– Momentul Gorbaciov:care inițiază, pe de o parte, un proces curajos de dezarmare , iar, pe de alta, un amplu proces de restructurare interna a sistemului (perestroika si glasnosti )
-1991: Odată cu venirea lui Reagan la putere, SUA si lumea occidentala in general au trecut la o politica dura, caracterizata, pe de o parte, prin mărirea tuturor costurilor competiționale ale URSS, iar, pe de alta parte, prin diminuarea a resurselor acesteia (accesul la tehnologie, diminuarea artificiala a prețului mondial al energiei, metalelor prețioase si diamantelor, care constituiau principalele articole de export ale URSS). Pe acest fundal incepe să apara trataturile noii ordini mondiale. Astfel, in plan politico-militar, prin dispariția echilibrului central dintre cele doua superputeri, asistam , pe de o parte, la redobandirea supremației armelor convenționale asupra celor nucleare ,cu consecințe directe pentru sporirea statutului militar si politic al unor tari ca Germania si Japonia,( acest moment a şi contribuit la favorizarea multiplicării actorilor internaționali), iar, pe de alta, la independenta conflictelor si echilibrelor locale/regionale, dominate din ce in ce mai mult de actorii locali adică de puteri regionale (cu o intervenție a celor externi vizibil mai redusa decît in perioada războiului rece). Cea mai importanta mutație geopolitica o constituie, însa, translarea pivotului interesului strategic american din Europa in Orientul Mijlociu – zona Golfului – ceea ce semnifica poziționarea SUA pentru noua competiție in care viitorii adversari vor fi actualii aliați (ținând seama si de preponderenta tot mai marcata a competiției asupra cooperării in interiorul lumii occidentale). In același context se înscrie si efortul de încheiere a păcii intre Israel si tarile arabe, ceea ce va canaliza islamismul spre alte ținte (posibil Europa, dinspre Africa de Nord, sens in care tarile UE au avansat recent propunerea de creare a unei zone economice si de securitate cu tarile din Africa de Nord si Orientul Mijlociu). In domeniul economic, înregistram ciocnirea dintre caracterul mondialism al sistemului (impus de SUA după război) si tendința de fragmentare comerciala a lumii in blocuri (UE, NAFTA, APEC, ASEAN si Japonia). Data fiind separarea fluxurilor comerciale de cele financiare, este de așteptat ca, daca o atare fragmentare va avea totuși loc, ea sa nu afecteze domeniul financiar, care va continua, cu toata probabilitatea, sa romana global (interdependentele au ajuns prea mari pentru ca o ruptura sa poată fi efectuata fora consencinte majore chiar si pentru cel care o inițiază). O alta motivație consta in modificarea modelului de putere: de la cea care acționează individual si preponderent militar, spre cea care utilizează o poziție centrala in cadrul sistemului mondial in special in plan economic si financiar (putere sistemica).