Dosarul nuclear Iranian

,, Astăzi se poartă o bătălie între modern şi medieval, în joc nu este doar viitorul ţării mele, miza este viitorul acestei lumi, am aştepat ca diplomaţia să funcţioneze, nu ne mai putem permite să aşteptăm prea mult” spunea premierul israelian, Benjamin Netanyahu. Un atac israelian soldat cu distrugerea armelor și instalațiilor ar aduce Iranul într-o situație destul de periculoasă, Meir Dagan (fost director Mossad) și Yuval Diskin (fost şef al Shin Bet) au declarat că o lovitură militară nu ar face decât să agraveze ameninţarea iraniană. Aceşti foşti spioni vor să se asigure că în disputa internă vor prevala minţile limpezi, amintindu-le israelienilor că nu toate problemele pot fi rezolvate militar cel mai probabil israelienii vor merge după scenariul similar cu cel din începutului anului 1980 când Israelul a dezvoltat un program de asasinări și amenințări ale oamenilor de știință care erau asociați cu programul nuclear irakian. Acesta a fost urmat de bombardarea reactorului irakian de la Osirak, din iunie 1981. Războiul ascuns al servicilor secrete americane, israelene și iraninene pare să fi acum în plină desfășurare, serviciile iraniene sunt prea neîndemânatice pentru a purta un război complex de nuanță, nu sunt la nivelul celor americane sau israeliene, conform surselor STRATFOR au indicat că în ianuarie 2005 că moartea omului de știință Ardeshir Hassanpour care se crede că a jucta un rol important în programul nuclear iranian a fost ținta serviciului secret israelian.

Evoluțiile ultimate din dosarul nuclear Iranian dovedesc că Rusia dorește să-și mențină relațiile de normalitate cu SUA dar și faptul că se opune unei rezolvări militare a crizei din respectivului dosar. Moscova a avertizat în repetate rânduri că un atac îndreptat împotriva Iranului v-a fi privit ca o amenințare pentru siguranța națională. Rusia consideră că Israelul nu are suficiente resurse militare pentru a învinge Iranul și că un atac împotriva republici islamice nu se va putea desfășura fără americani. Indiferent că atacatorul vor fi SUA sau Israel, sau ambele puteri în coaliție, Rusia este dispusă să ajute Iranul, pentru a-și apăra intersele în zonă Rusia a început pregătirile de război modernizând o bază militară din Armenia, baza 102 din Gymri, la granițele cu Georgia și cu Turcia. Rușii se tem că Georgia v-a coopera cu SUA și v-a bloca aprovizionarea bazei 102, la care se ajunge doar pe calea aerului. Singura cale terestră pe care s-ar putea ajunge la această bază este blocată de georgieni. Un război între Iran și Israel/SUA va putea reaprinde conflictul Rusiei cu Georgia. S-ar putea să fie nevoie de intervenție militară pentru a înlătura blocada instituită de Georgia și a redeschide coridorul spre Armenia. Rusia acordă o importanță aparte relației cu Iranul, poziția liderilor de la Kremlin referitoare la dosarul nuclear iranian trebuie analizată din perspectiva relațiilor dintre cele două țări și a intereselor pe care Rusia le are în Iran, cu accent special asupra componenței economice, piața iraniană absorbind un număr imporant de produse rusești, inclusiv din gama celor considerate sensibile armament, tehnolgie nucleară. Astfel, Rusia este favorabilă identificării unei soluții negociate la problema nuclearului iranian, care să nu afecteze, pe cât posibil, activitățile economice desfășurate în Iran. La 10 octombrie 2007, aflat în vizita oficială la Moscova, președintele Sarcozy a abordat cu omologul rus și problema dosarului nuclear iranian. Vladimir Putin a declarat că Moscova nu are dovezi că Iranul ar încerca obținerea armei nucleare. Noi acționăm pe baza principiului că Teheranul nu are astefl de planuri. Particpând la la Summitul Mării Caspice de la Teheran (16 – 17 octombrie 2007 președintele Putin a reafirmat ,, dreptul tututor statelor semnatare ale TNP, care include și Iranul, de a dezvolta și a folosi energia nucleară în scopuri pașnice adăugând că Rusia este singura țară care sprigină Iranul să realizeze un program nuclear urmând o cale pașnică. La nivel politic Rusia recunoaște fără a susține, ambițiile Teheranului de a se impune ca putere regională precum și importanță geostrategică a statului persan. Influența Iranului a crescut îngrijorător, devenind principalul câștigător al implicării americane din Irak. Printr-o campanie sofisticată de dezinformare sofisticată, dusă înainte de războiul din Irak din 2003, reușit să convingă SUA că invadarea Irakului este o tactică ușoară din punct de vedere militar și că irakieni îi vor primi cu brațele deschise pe americani. Ulterior , iranieni i-au ajutat pe irakieni să reziste în fața americanilor, pentru ca cele din urmă, Iranul să-și folosească influența în Irak pentru a diviza și paraliza țara, după retragerea americanilor. Pe acestă tactică, Iranul și-a atins două obiective. În primul rând, americanii l-au eliminat pe unul dintre inamicii săi, pe Saddam Hussein. În al doilea rând, Iranul a contribuit la retragerea forțată a trupelor americane din Irak, printr-o campanie de discreditare a Statelor Unite în regiune și a făcut ca americanii să devină reticenți față de noi intervenții militare în Orientul Mijlociu. Acum Iranul trebuie să găsească o modalitate de a-și consolida influența regională fără să declanșeze represalii din partea Statelor Unite. Un Iran nuclear ar schimba definitiv echilibru de forțe din spațiul Orientului Mijlociu, asigurându-și supremația regională, ceea ce pentru americani ar fi inacceptabil.

O eșuare a stopării programului nuclear iranian ar face ca sfera de influență iraniană să se întindă din vestul Afganistanului (Afganistan a avut o lungă istorie comună cu Iranul. Epifaniile imperiale ale Iranului, de la Darius până la Sasanizi și la Safavizi au cuprins și teritoriile Afganistanului de astăzi) până în Beirut, ceea ce ar schimba echilibrul de putere în Orientul Mijlociu, îndeplinind visul Iranului de a deveni o putere regională dominantă în golful Persic și dincolo de el : acesta este motivul pentru care Statele Unite sunt obsedate în prezent, de Siria. Realitatea actuală ne reprezintă o lume islamică ce – chiar a lua în seamă diviziunile etnice, lingvistice și culturale, ca și schisma dintre suniți și șiiți – este fragmentată între numeroasele entități statale și împărțită între mai multe curente politice și religioase, exemplul fiind azerii din Azerbaidjan și din Iran dacă vor dori să se unească, vor destabiliza Iranul, regiunea rămâne punctul de întâlnire și confruntare între Rusia, Iran și Turcia. De la debutul perioadei postsovietice, fricțiunilor tradiționale etnice și religioase li se adaugă acerba competiție pentru împărțirea resurselor de energie de la marea Caspică. Influența rusă asupra Iranului părea să se diminueze în favoarea Occidentului, tendință agravată în anii 1998-2000 de mai întâi problema delimitări din 1998 a sectoarelor petroliere din Marea Caspică. Un stat azer turcofon reunificat ar putea deveni un considerabil spațiu de influența pentru Turcia.
 Iranul pare să urmeze modelul Coreea de Nord, care atunci au dezvoltat un proglam nuclear, au făcut ca Statele Unite să devină mai prudente în abordare. Dezvoltarea armelor nucleare, a oferit mai multă importanâă Coreei de Nord. Phenianul știa că deținerea unei arme nucleare este o strategie periculoasă, dar și una care îi va oferi influență – o lecție bine învățată de Iranieni. Din punctul de vedere al Iranului, un program nuclear îi determină pe americani să-i ia mai în serios și în același timp, să fie mai precauți în relațiile cu ei. Programul nuclear iranian nu reprezintă o amenințare pentru SUA, dar este pentru Israel, dacă Israelul se decide să atace de unul singur, asta se v-a datora în mare măsură faptului că statul evreu ,, are o sabie la gât’’ , după cum s-a exprimat Barak Obama, Washingtonul v-a evita trimiterea trupelor la sol pemtru a evita pierderile foarte mari, singurul lucru care ar putea face, din acest punct de vedere, din Iran o amenințare la adresa securității SUA este posibilitatea ca acesta să susțină rețelele teroriste și să le furnizeze armament. În Iran, organizația locală a Hezbollah pretinde că primește ordine de la liderul suprem Ayatollahul Ali Khamenei care a numit Israelul o tumoare canceroasă care trebuie înlăturată.

Expertii tehnici ai Iranului și Grupului 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania) au semnat un acord pe 24 noiembrie 2013 la Geneva care vizează rezolvarea crizei programului nuclear al Teheranului. Acordul prevede neutralizarea stocurilor (de combustibil nuclear) îmbogăţit la 20% şi enunţă principiul inspecţiilor amănunţite la instalaţiile nucleare iraniene. Privitor la Acordul de la Geneva Barak Obama a afirmat că: ,, pentru prima dată în aproape un deceniu, am oprit progresul programului nuclear nuclear iranian, iar componente esenţiale ale programului vor fi anulate” însă Israelul a denunţat semnarea unui acord prost la Geneva pe marginea programului nuclear iranian, afirmând că ,,Teheranul a obţinut ce şi-a dorit acesta este un acord prost, care îi oferă Iranului exact ceea ce îşi dorea: relaxarea semnificativă a sancţiunilor şi menţinerea unei părţi semnificative din programul său nuclear”, se spune într-un comunicat al biroului de presă al premierului israelian Benjamin Netanyahu.