Opera, creatia spiritului nu are o existenta materiala iar protectia drepturile de autorului se intemeiaza pe utilitatea sociala si reprezinta o recompensa pentru serviciul social acordat autorului.
O opera este cunoscuta ca atare in general numai dupa ce ea este transmisa intr-o forma materiala adica dupa ce este pusa, asezata pe un suport material.
Pornind de la aceasta constatare dreptul de autor a fost calificat ca un drept de proprietate de anumiti autori, fie ca un drept al personalitatii. In toate cazurile se afirma aproape aceleasi prerogative numai ca importanta acestora pentru definirea dreptului de autor era diferita.
Dreptul de autor cuprinde totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor corelative acestor drepturi. Daca dreptul de proprietate este un drept exclusiv patrimonial dreptul de autor are specificul potrivit caruia in momentul in care a luat nastere contine in acelasi timp drepturi morale de autor si drepturi patrimoniale.
Dreptul moral de autor este dreptul subiectiv al carui continut nu este exprimat intr-o forma pecuniara. Ca urmare incalcarea unui asemenea drept moral confera titularuli dreptul de autor de a indreptati, de a solicita acordarea de despagubiri cunoscute in literatura de specialitate sub denumirea de daune morale.
Spre deosebire de drepturile morale de autor prin drept patrimonial de autor se intelege dreptul subiectiv al titularului al carui continut este exprimabil in bani deci neexistand diferentieri de substanta in raport cu dreptul de proprietate pur si simplu reglementat de Codul civil si alte izvoare juridice de drept civil.
Dreptul de autor apare ca un drept de natura dubla. Pe deoparte dreptul de proprietate si pe de alta parte ca un drept al personalitatii. Aceasta dubla vocatie este de natura sa protejeze interesele patrimoniale si morale ale autorului ceea ce duce la aparitia unui regim juridic original si tipic.

Campul de aplicare a dreptului de autor este vast. Departe de a se limita la operele de arta sau operele literare, aria sa cuprinde cele mai noi variate genuri de creatie intelectuala cum ar fi : opere publicitare, de arta aplicata in industrie, programe informatice de aceea se poate spune ca orice lucrare oficiala a omului poate sa solicite protectia prin dreptul de autor.
Neindoielnic ca dreptul de autor nu poate fi confundat cu alte institutii al dreptului care ii sint apropiate, de asemenea dreptul de autor si dreptul de proprietate industriala nu pot fi considerate identice.
Dreptul de autor se deosebeste de proprietatea industriala prin aceea ca primul se naste prin simplul fapt al creatiei fara a fi necesara ca opera sa indeplineasca anumite conditii prealabile pentru a avea vocatie la protectia juridica. Dimpotriva, dreptul de proprietate industriala rezulta dintr-un titlu eliberat de catre autoritatile administrativ competente in aceasta materie care poarta denumirea de brevet, patent, are o valabilitate temporara dar este emis numai dupa indeplinirea cumulativa a unor conditii de fond privind obiectul protectiei, subiectele, dar si de forma cum ar fi procedura de brevetare a unei inventii ultra formalista care poate dura chiar si mai multi ani.
Totodată aplicarea unui regim de proprietate industriala nu exclude protectia prin dreptul de autor. Astfel, una si aceeaşi creaţie de pilda un slogan publicitar, un desen sau un model industrial poate fi protejat atat prin normele dreptului de autor cat si prin normele de drept de proprietate industriala care este propriu marcilor, desenelor si modelelor industriale.
Dreptul de autor si dreptul de proprietate industriala formeaza in principal dreptul proprietăţii intelectuale.
Nu se poate considera ca dreptul de autor ca singur obiect opera şi prerogativele de ordin moral şi pecuniar care îi sunt aferente. Autorul nu este protejat prin dreptul de autor decât cu privire la creaţia sa. Dreptul de autor nu poate fie confundat cu drepturile privind personalitatea şi anume: dreptul la respectul vieţii private, la onoare, de care se bucură autorul ca oricare altă persoană fizică şi pe care aceasta şi le apără după regulile dreptului civil.
Numai atingerile aduse unei opere  pot să dea naştere unei acţiuni în temeiul dreptului de autor. Spre exemplu: un autor nu poate să invoce dreptul său de autor pentru a se opune atingerilor aduse persoanei sale. Considerăm că ar constitui o atingere a dreptului de autor gravă plagiatul operei acestuia.

Drepturile morale

Potrivit art.10 din legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, drepturile morale ale autorului sunt următoarele:
a. dreptul de a decide dacă în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publică (dreptul de divulgare a operei).
b. dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor a operei (dreptul la calitatea de autor).
c. dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică (dreptul la nume).
d. dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări precum şi oricărei atingeri aduse operei dacă prejudiciaza onoarea sau reputatia sa ( dreptul la integritatea operei)
e. dreptul de a retracta opera, despagubind daca este cazul pe titulari de dreptului de exploatare prejudiciaţi prin exercitarea retractării (dreptul de retractare).
Unii autori apreciază că aspectul personal ne patrimonial al dreptului de autor cuprinde câteva prerogative strâns legate de personalitatea autorului şi ca atare nu pot fi transmise ca acte între vii nici pentru cauză de moarte. Aceste drepturi sunt : dreptul de a aduce opera la cunoştinţă publicului, dreptul de a fi recunoscut ca autor sau calitatea de autor, dreptul la inviolabilitatea operei.
Într-o altă concepţia sa considerat ca drepturile patrimoniale ale autorului:
– dreptul de a aduce opera la cunoştinţa publică ;
dreptul de a fi recunoscut ca autor;
dreptul de a consimţi la folosirea operei de către alţi şi de a cere încetarea actelor de folosire săvârşite de alţi fără consimţământul său;
– dreptul la inviolabilitatea operei şi la folosirea acesteia în condiţii potrivite cu natura ei.
Aceşti autorii distinct totodată între dreptul autorului de a fi recunoscut autor şi dreptul său la inviplabilitatea operei şi la folosirea ei în condiţii potrivite cu natura operei care se transmite la natura autorului uniunii sau asociaţiile respective de creatori în lipsa organului de stat pe de o parte cât şi la dreptul personal patrimonial al autorului de a aduce opera la cunoştinţa publică şi cel de a consimţit la folosirea ei de către alţi pe de altă parte cu privire la care se ajunge la concluzia că se sting la moartea autorului.
Profesorul Francis Deac şi Ştefan Cârpenanul consideră că dreptul personal patrimonial sînt:
dreptul de a aduce opera la cunoştinţă publică;
dreptul de a fi recunoscut ca autor;
   dreptul de a conveni la folosirea operei de către alţii şi de a cere încetarea actelor de folosire a operei de către alţii fără consimţământul său;
   dreptul la inviolabilitatea operei.
Se observă că autorii citaţii sunt de acord cu prerogativele ne patrimoniale care alcătuiesc drepturile cu excepţia prof. Constantin Stătescu care consideră că dreptul de autor de a folosi opera prin reproducere, difuzare, reprezentare a cărei consecinţa este aceia de a consimţii la folosirea operei de către alţii aparţine categorii de drepturi patrimoniale.
Prof. Doru Cosma menţionează în mod separat printre drepturile personale nepatrimoniale dreptul de retractare şi modificare a operei care credem că este un dreptul esenţial constând în posibilitatea auitorului stăpân al operei pe care a creat-o de a reveni asupra consimţământului dat la folosirea operei sau de a o modifica în principiu oricând.
În cadrul comunităţii europene legislaţia franceza, germană şi italiana cuprind o reglementare expresă a dreptului de retractare. În legislaţiile care nu cuprind o asemenea reglementare problemele se rezolvă potrivit dreptului comun.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships