Aşadar, planificarea şi „construcţia” textului jurnalistic se desfăşoară în conformitate cu aşteptările publicului vizat, cu intenţia de a atrage şi de a menţine interesul acestuia. Să urmărim traseul „concepţie – documentare – redactare” la realizarea unui reportaj din presa scrisă. Construcţia reportajului poate fi asemuită cu montajul unui film, în măsura în care acesta „asamblează” scene, imagini (prim-plan, plan detaliu, portret) şi urmăreşte un fir narativ.
PLANUL INCLUDE: Ideea reportajului: Ideea reprezintă axul director al textului. Ideea constituie „nucleul dur al comunicării” sau „ceea ce ar trebui neapărat spus într-o propoziţie/frază, dacă n-am avea destul timp şi spaţiu pentru a spune mai mult”.
De cele mai multe ori, ideea textului se regăseşte şi în titlu. Impactul pe care-l va avea reportajul asupra publicului depinde, în mare măsură, de felul în care începe textul, de modul în care sunt elaborate primul paragraf sau primele fraze (engl. lead).
Paragraful iniţial sau primul paragraf trebuie să fie concis, evocator şi concret. Adesea intro-urile sunt bazate pe vizualizare, adică pe transportarea cititorului în spaţiul unde se petrec faptele. În acest caz, este obligatoriu să fie alese cuvintele care arată. Bunăoară: „Ea poartă o bluză viu colorată” – nu arată mare lucru. În schimb, „Ea poartă o bluză verde aprins care contrastează cu tenul palid” – ne ajută „să o vedem” mai bine.
Din perspectiva scriiturii, modalitatea aceasta îmbină descrierea cu naraţiunea, cu accent pe cea dintâi. În principiu, acest tip de început este specific reportajului. Este important ca jurnalistul să ştie să vadă ce este nou şi interesant în realitatea pe care intenţionează să o transmită. În nici un caz, nu are a inventa ceva. Doar textul nu aparţine ficţiunii. D. Husson şi O. Robert despre rolul paragrafului iniţial: „Pentru a construi un bun început de text, talentul trebuie să tindă spre concilierea mai multor imperative, aparent puţin conciliabile: să anunţe tema, să atragă atenţia cititorului, să-l facă să considere că subiectul poate să-l intereseze, dar să lase destul mister, pentru ca să nu aibă impresia că a aflat tot din primul paragraf. Să-i spui destul pentru a-i trezi curiozitatea, dar puţin, pentru a dori să continue lectura”.
„Corpul” reportajului (sau partea de mijloc a textului) este rezultat al „asamblării” scenelor, portretelor, dialogurilor, detaliilor care validează ideea textului. Între „teza” iniţială şi concluzie, se află „paragrafele de sprijin”. Fiecare, într-o succesiune logică, trebuie să dezvolte paragraful iniţial. Un paragraf trebuie să conducă la următorul în chip firesc, fără poticneli. Trecerea lină se obţine prin cuvinte de legătură, prin paragrafe de legătură, prin reluarea cuvântului final din paragraful care se încheie, la începutul celui care urmează. „Scriitorul are nevoie de paragraf pentru control. Cititorii, pentru acces. Fiecare paragraf este o idee, un spaţiu distinct pentru dezvoltarea unui punct de sprijin. (…) Cititorul are nevoie să ştie în fiecare moment unde se află şi încotro merge.” Ca parte a unui întreg, „fiecare paragraf are o unitate. Este coerent. Are propriul accent. Pe scurt, este un text în miniatură.”
Redactarea paragrafului final este tot atât de importantă ca şi „montajul” scenelor cu semnificaţie sau conceperea paragrafului iniţial. Dacă începutul unui text deschide perspective şi creează aşteptări, finalul are rolul de a fixa în mintea cititorului evenimentul/fenomenul tratat. Mizele paragrafului final: să-l reţină pe cititor „captiv” în text, favorizând înţelegerea, memorarea, reflecţia. Finalul reportajului poate fi conceput prin introducerea unui element de noutate (noutate, în raport cu informaţiile existente în text): o scenă puternică, un detaliu de culoare, un citat semnificativ.
Formulările sentenţioase şi moralizatoare trebuie evitate, deoarece ele nu sunt coerente cu tipul de text reprezentat: un text care ilustrează o experienţă trăită de autor; un text narativ ce exploatează tehnica spectacolului. Rolul jurnalistului nu este acela de a-l învăţa pe cititor ce concluzii să tragă sau care este morala pe care ar trebui să o însuşească. El îi arată doar cum este lumea, iar cititorul extrage morala şi cântăreşte concluziile.
PLANUL INCLUDE: Ideea reportajului: Ideea reprezintă axul director al textului. Ideea constituie „nucleul dur al comunicării” sau „ceea ce ar trebui neapărat spus într-o propoziţie/frază, dacă n-am avea destul timp şi spaţiu pentru a spune mai mult”.
De cele mai multe ori, ideea textului se regăseşte şi în titlu. Impactul pe care-l va avea reportajul asupra publicului depinde, în mare măsură, de felul în care începe textul, de modul în care sunt elaborate primul paragraf sau primele fraze (engl. lead).
Paragraful iniţial sau primul paragraf trebuie să fie concis, evocator şi concret. Adesea intro-urile sunt bazate pe vizualizare, adică pe transportarea cititorului în spaţiul unde se petrec faptele. În acest caz, este obligatoriu să fie alese cuvintele care arată. Bunăoară: „Ea poartă o bluză viu colorată” – nu arată mare lucru. În schimb, „Ea poartă o bluză verde aprins care contrastează cu tenul palid” – ne ajută „să o vedem” mai bine.
Din perspectiva scriiturii, modalitatea aceasta îmbină descrierea cu naraţiunea, cu accent pe cea dintâi. În principiu, acest tip de început este specific reportajului. Este important ca jurnalistul să ştie să vadă ce este nou şi interesant în realitatea pe care intenţionează să o transmită. În nici un caz, nu are a inventa ceva. Doar textul nu aparţine ficţiunii. D. Husson şi O. Robert despre rolul paragrafului iniţial: „Pentru a construi un bun început de text, talentul trebuie să tindă spre concilierea mai multor imperative, aparent puţin conciliabile: să anunţe tema, să atragă atenţia cititorului, să-l facă să considere că subiectul poate să-l intereseze, dar să lase destul mister, pentru ca să nu aibă impresia că a aflat tot din primul paragraf. Să-i spui destul pentru a-i trezi curiozitatea, dar puţin, pentru a dori să continue lectura”.
„Corpul” reportajului (sau partea de mijloc a textului) este rezultat al „asamblării” scenelor, portretelor, dialogurilor, detaliilor care validează ideea textului. Între „teza” iniţială şi concluzie, se află „paragrafele de sprijin”. Fiecare, într-o succesiune logică, trebuie să dezvolte paragraful iniţial. Un paragraf trebuie să conducă la următorul în chip firesc, fără poticneli. Trecerea lină se obţine prin cuvinte de legătură, prin paragrafe de legătură, prin reluarea cuvântului final din paragraful care se încheie, la începutul celui care urmează. „Scriitorul are nevoie de paragraf pentru control. Cititorii, pentru acces. Fiecare paragraf este o idee, un spaţiu distinct pentru dezvoltarea unui punct de sprijin. (…) Cititorul are nevoie să ştie în fiecare moment unde se află şi încotro merge.” Ca parte a unui întreg, „fiecare paragraf are o unitate. Este coerent. Are propriul accent. Pe scurt, este un text în miniatură.”
Redactarea paragrafului final este tot atât de importantă ca şi „montajul” scenelor cu semnificaţie sau conceperea paragrafului iniţial. Dacă începutul unui text deschide perspective şi creează aşteptări, finalul are rolul de a fixa în mintea cititorului evenimentul/fenomenul tratat. Mizele paragrafului final: să-l reţină pe cititor „captiv” în text, favorizând înţelegerea, memorarea, reflecţia. Finalul reportajului poate fi conceput prin introducerea unui element de noutate (noutate, în raport cu informaţiile existente în text): o scenă puternică, un detaliu de culoare, un citat semnificativ.
Formulările sentenţioase şi moralizatoare trebuie evitate, deoarece ele nu sunt coerente cu tipul de text reprezentat: un text care ilustrează o experienţă trăită de autor; un text narativ ce exploatează tehnica spectacolului. Rolul jurnalistului nu este acela de a-l învăţa pe cititor ce concluzii să tragă sau care este morala pe care ar trebui să o însuşească. El îi arată doar cum este lumea, iar cititorul extrage morala şi cântăreşte concluziile.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
