Având în vedere problemele ridicate în paragraful anterior, considerăm că funcţia învinuirii la această etapă merită o atenţie deosebită. Vom încerca să determinăm care sunt neajunsurile şi cum pot fi ele soluţionate în vederea realizării depline ale contradictorialităţii.
Este uşor de dedus că funcţia învinuirii a apărut înaintea celei a apărării. Căci, nu ai nevoie de un remediu atâta timp cît nu există o problemă.
Învinuirea (acuzarea) este condiţia obligatorie pentru dispunerea efectuării justiţiei [65, pag.77].
Autorii ruşi T.T. Aliev, N.A. Gromov, L.M. Zeinalova, N.A. Luchicev definesc învinuirea ca fiind „afirmaţia despre comiterea unei fapte penale de către o persoană, înaintată (prezentată) acesteia în strictă conformitate cu legea [50, pag.25].
Ilustrul procesualist rus I. Ia. Foiniţkii folosea termenul „urmărire penală” în calitate de sinonim pentru învinuire”.
M. S. Strogovici, caracterizând funcţiile procesual-penale denumea funcţia învinuirii „urmărirea penală sau învinuirea”, iar „urmărirea penală este o activitate procesuală de acuzare (învinuire) [79, pag.72].
V.M. Saviţkii stipulează că învinuirea ca funcţie procesuală, întotdeauna este îndreptată împotriva unei persoane concrete. Învinuirea în mod obligatoriu trebuie să fie strict personificată. Ea constă în urmărirea persoanei în cauză şi demonstrarea vinovăţiei acesteia, reieşind din probele certe existente [74, pag.72].
Acelaşi autor specifică că este posibilă şi chiar trebuie făcută distincţia între învinuire ca funcţie procesuală şi învinuire ca obiect al probaţiunii. El consideră că activitatea de probaţiune care nu se bazează pe un act de învinuire clar este irealizabilă deoarece nu are un scop. Pe de altă parte, învinuirea care nu se statuează pe probe apare ca o „ameninţare fără folos” [75, pag.45].
După cum menţionează autorul Z.Z. Zinatulin, învinuirea în calitatea sa de funcţie procesuală apare în faza urmăririi penale. La acest moment ea se realizează printr-un şir de acţiuni ale organului sau persoanei care efectuează urmărirea penală. Una dintre primele acţiuni este formularea „învinuirii primare” de către organul de urmărire penală, în limitele competenţei sale, şi prezentarea acestei „învinuiri primare” persoanei în privinţa căreia există probe că ar fi săvârşit o infracţiune. Ambele aceste acţiuni se materializează în ordonanţa despre atragerea la răspundere a persoanei în calitate de învinuit [80, pag.50].
De vreme ce am expus opiniile teoretice referitor la învinuire la faza de urmărire penală a procesului penal, se impune examinarea aceleiaşi probleme sub aspect al legislaţiei în vigoare.
Aşadar, reieşind din prevederile Codului de Procedură Penală al Republicii Moldova putem deduce că toţi participanţii la procesul penal se pot clasifica în două mari categorii – ce corespund funcţiei acuzării şi funcţiei apărării şi categoria altor participanţi ce ajută la desfăşurarea procesului penal (vezi: Titlul III CPP).
Funcţia acuzării este exercitată de către partea acuzării care este reprezentată de către: procuror; organul de urmărire penală (implicit ofiţerul de urmărire penală care efectuează nemijlocit acţiunile procesuale); victima; partea vătămată; partea civilă (aceasta nu are atribuţii de susţinere a învinuirii, ci urmăreşte scopul de a-şi recupera prejudiciul cauzat prin infracţiune).
Momentul când începe să fie exercitată funcţia de învinuire este momentul pornirii urmăririi penale în condiţiile prevăzute de art.274 CPP al R.M.
Considerăm că nu trebuie confundat momentul când începe să fie exercitată funcţia învinuirii cu momentul punerii sub învinuire (art.281 CPP al RM). Argumentăm aceasta prin faptul că odată ce a fost pornită urmărirea penală, organul competent trebuie să depună toate eforturile pentru a colecta probele necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului şi pentru a stabili răspunderea acestuia (art.252 CPP al R.M.). Toate probele colectate în condiţiile legii şi care vor demonstra vinovăţia făptuitorului vor fi puse ca bază la înaintarea învinuirii. Aşadar, activitatea desfăşurată de organul de urmărire penală până la punerea persoanei sub învinuire nu este altceva decât exercitarea funcţiei acuzării.
Suntem de acord cu opinia autorului F.N. Fatculin care stabileşte că învinuirea primară se stabileşte nu în rezoluţia sau procesul-verbal de începere a urmăririi penale ci în ordonanţa de punere sub învinuire conform art.281 CPP al R.M. Scopul rezoluţiei sau procesului-verbal de începere a urmăririi penale este de a iniţia acţiunile procesuale ce vor verifica informaţiile despre existenţa infracţiunii şi dacă acestea se vor adeveri, făptuitorului i se va formula şi înainta învinuirea. În caz contrar va avea loc încetarea urmăririi penale [80, pag.42].
Funcţia învinuirii la etapa urmăririi penale este exercitată efectiv de către organele de stat special împuternicite: procurorul şi organul de urmărire penală, în virtutea faptului că statul le acordă atribuţii suficiente pentru realizarea calitativă a funcţiei lor.
Indiferent de tipul acuzării (fie ea publică, privată sau privat-publică) organele oficiale care reprezintă partea acuzării întotdeauna vor apăra interesele persoanelor prejudiciate prin comiterea infracţiunii. Aşadar, la etapa urmăririi penale partea vătămată şi victima îşi vor realiza interesele şi drepturile atât prin mijloace proprii statutului lor, cît şi prin intermediul procurorului şi organului de urmărire penală. Chiar dacă se consideră că organele de urmărire penală şi procurorul activează de aceeaşi „baricadă” cu victima şi partea vătămată, legea permite ultimelor să atace în modul corespunzător acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală şi procurorului.
În cele ce urmează reproducem drepturile procesuale ale procurorului (art.52 CPP al R.M.), ale ofiţerului de urmărire penală (art.57 CPP al R.M.), ale victimei şi părţii vătămate (art.58-60 CPP al R.M.). Concomitent contrapunem drepturile şi procesuale ale bănuitului, învinuitului (art.63-66 CPP al R.M.) şi ale apărătorului (art.68 CPP).
La efectuarea urmăririi penale, procurorul:
· porneşte urmărirea penală şi ordonă efectuarea urmăririi penale în conformitate cu prezentul cod, refuză pornirea urmăririi sau încetează urmărirea penală;
· exercită nemijlocit urmărirea penală în condiţiile legii;
· conduce personal urmărirea penală şi controlează legalitatea acţiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală;
· controlează permanent executarea procedurii de primire şi înregistrare a sesizărilor privind infracţiunile;
· cere de la organul de urmărire penală, de la procurorii ierarhic inferiori, pentru control, dosare penale, documente, acte procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvârşite şi persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul;
· verifică calitatea probelor administrate, veghează ca orice infracţiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indici temeinici că a săvârşit o infracţiune;
· fixează termenul rezonabil de urmărire penală pentru fiecare cauză;
· anulează ordonanţele ilegale şi neîntemeiate ale organului de urmărire penală şi ale procurorilor ierarhic inferiori;
· soluţionează abţinerile sau recuzările ofiţerilor de urmărire penală sau ale procurorilor ierarhic inferiori;
· decide aplicarea măsurii preventive, modificarea şi revocarea ei, cu excepţia arestării preventive, arestării la domiciliu, liberării provizorii şi ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
· efectuează controlul asupra legalităţii reţinerii persoanei;
· emite, conform prevederilor CPP, ordonanţe privind reţinerea persoanei, aducerea forţată a persoanei, ridicarea de obiecte şi documente, privind alte acţiuni de urmărire penală;
· adresează în instanţa de judecată demersuri pentru obţinerea autorizării arestării şi prelungirii acesteia, liberării provizorii a persoanei reţinute sau arestate, sechestrului corespondenţei şi ridicării ei, interceptării comunicărilor, suspendării provizorii a învinuitului din funcţie, urmăririi fizice şi prin mijloace electronice a persoanei, exhumării cadavrului, controlului video şi audio al încăperii, instalării în încăpere a mijloacelor tehnice de înregistrare audio şi video, controlării comunicărilor cu caracter informative adresate bănuitului, internării persoanei în instituţie medicală pentru efectuarea expertizei şi a altor acţiuni pentru care se cere autorizarea judecătorului de instrucţie;
· asistă la efectuarea oricărei acţiuni de urmărire penală sau o efectuează personal;
· poate solicita participarea judecătorului de instrucţie la efectuarea unor acţiuni de urmărire penală;
· încetează procesul penal, dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau clasează cauza penală în cazurile prevăzute de lege;
· pune sub învinuire şi ascultă învinuitul în baza probelor prezentate de organul de urmărire penală sau în baza probelor acumulate de el personal;
· aduce la cunoştinţa părţilor materialele dosarului;
· întocmeşte rechizitoriul în cauza penală, copia căruia o înmânează învinuitului, şi trimite cauza în instanţa de judecată competentă, etc.
Ofiţerul de urmărire penală conform art. 57 CPP are următoarele atribuţii:
· asigură înregistrarea infracţiunii în modul stabilit, propune procurorului de a înceta urmărirea penală, clasa dosarul penal sau de a nu începe urmărirea penală din lipsa indicilor infracţiunii;
· propune transmiterea cauzei penale pentru urmărire penală după competenţă unui alt organ de urmărire penală;
· poartă răspundere pentru efectuarea legală şi la timp a urmăririi penale;
· face propuneri procurorului de a înainta în instanţa de judecată demersuri în vederea obţinerii autorizaţiei pentru a efectua percheziţie, a aplica sechestrul bunurilor, corespondenţei poştale, telegrafice şi a le ridica, a intercepta convorbirile telefonice şi alte comunicări, a suspenda provizoriu învinuitul din funcţie, a ridica obiecte şi documente de la terţi, a urmări fizic şi prin mijloace electronice persoana, a lua forţat mostre de salivă, sânge, păr, unghii, a exhuma cadavrul, a efectua controlul audio şi video al încăperii, a instala în încăpere mijloace tehnice de înregistrare audio şi video, a controla comunicările cu caracter informativ adresate bănuitului;
· citează şi audiază persoane în calitate de bănuit, parte vătămată, martori;
· cercetează şi fixează, în modul stabilit, locul săvârşirii infracţiunii, efectuează percheziţii în cazul infracţiunii flagrante sau cauzei care nu suferă amânare, ridică obiecte şi documente, realizează, conform legii, alte acţiuni la faţa locului;
· conduce, din momentul înregistrării faptei social periculoase, măsurile operative de investigaţii pentru descoperirea infracţiunii, căutarea persoanelor dispărute fără urmă, precum şi a bunurilor care s-au pierdut în urma săvârşirii infracţiunii;
· dispune, prin comisie rogatorie, altor organe de urmărire penală;
· recunoaşte persoanele ca parte vătămată, parte civilă, parte civilmente responsabilă;
· întreprinde măsuri, prevăzute de lege, pentru asigurarea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune;
· asigură, prin biroul de avocaţi, numirea din oficiu a apărătorului în cauza penală în cazurile prevăzute de prezentul cod;
· adoptă ordonanţe referitor la cererile persoanelor participante la proces în legătură cu cauza penală;
· propune alegerea, prelungirea, modificarea şi revocarea măsurilor preventive, eliberarea bănuitului reţinut pînă la autorizarea arestării de către instanţă; etc.
Conform art. 58 al CPP, victima beneficiază de următoarele drepturi:
· să primească de la organul de urmărire penală certificat despre faptul că ea s-a adresat cu cerere sau o copie de pe procesul-verbal despre cererea orală;
· să prezinte documente şi obiecte pentru confirmarea cererii sale; să se adreseze cu o cerere suplimentară;
· să ceară de la organul respectiv informaţii despre soluţionarea cererii sale;
· să ceară de la organul de urmărire penală să fie recunoscută ca parte vătămată în cauza penală dacă este persoană fizică;
· să depună cerere pentru a fi recunoscută ca parte civilă în procesul penal;
· să retragă cererea în cazurile prevăzute de lege;
· să primească certificat despre înregistrarea cererii sale şi începerea urmăririi penale sau copie de pe ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale;
· să atace ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale în decurs de 10 zile din momentul primirii copiei de pe ordonanţa respectivă şi să ia cunoştinţă de materialele în baza cărora a fost emisă această ordonanţă;
· să fie apărată de acţiunile interzise de lege în modul prevăzut pentru apărarea persoanelor participante la procesul penal;
· să fie asistată, la acţiunile procesuale efectuate cu participarea ei, de un apărător ales.
Victima unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave contra persoanei, indiferent de faptul dacă este recunoscută în calitate de parte vătămată sau parte civilă, dispune de asemenea de următoarele drepturi:
· să fie consultată de un apărător avocat pe tot parcursul procesului penal ca şi celelalte părţi în proces;
· să fie asistată de un avocat din oficiu în cazul în care nu dispune de mijloace băneşti pentru a plăti avocatul;
· să fie însoţită de o persoană de încredere, alături de avocatul său, la toate cercetările, inclusiv la şedinţele închise;
· să primească o hotărâre judecătorească despre compensarea materială pentru prejudiciul cauzat prin infracţiune.
Conform art. 60 al CPP partea vătămată dispune de următoarele drepturi:
· să cunoască esenţa învinuirii; să facă declaraţii şi explicaţii;
· să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi cercetate în şedinţa de judecată;
· să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
· să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală sau instanţei de judecată şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii respective;
· să ia cunoştinţă de toate procesele-verbale ale acţiunilor procesuale la care a participat, să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
· să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul încheierii urmăririi penale şi să noteze orice informaţii din dosar sau să facă copii;
· să participe la şedinţa de judecată, inclusiv la examinarea materialelor cauzei;
· să pledeze în dezbateri judiciare privitor la prejudiciul cauzat;
· să fie informată de organul de urmărire penală despre toate hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, să primească gratuit, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărâri, precum şi de pe hotărârea de încetare sau clasare a procesului în cauza respectivă, de neîncepere a urmăririi penale, copia de pe sentinţă, decizie sau de pe o altă hotărâre judecătorească definitivă;
· să depună plângeri împotriva acţiunilor şi hotărârilor organului de urmărire penală, precum şi să atace hotărârea instanţei privitor la prejudiciul cauzat;
· să retragă plângerile depuse de ea sau de reprezentantul său, inclusiv plângerile împotriva acţiunilor interzise de lege săvârşite împotriva sa;
· să se împace cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile prevăzute de lege;
· să facă obiecţii asupra plângerilor altor participanţi la proces, care i-au fost duse la cunoştinţă de către organul de urmărire penală sau despre care a aflat în alte împrejurări;
· să participe la judecarea cauzei pe cale ordinară de atac;
· să i se repare din contul statului prejudiciul cauzat în urma infracţiunii;
· să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală şi să i se repare prejudiciul cauzat în urma acţiunilor nelegitime ale organului de urmărire penală;
· să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală în calitate de mijloace de probă sau prezentate de ea însăşi, precum şi bunurile ce îi aparţin şi au fost ridicate de la persoana care a săvârşit acţiunea interzisă de legea penală, să primească în original documentele care îi aparţin;
· să fie reprezentată de un apărător ales, iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistată de un avocat din oficiu.
În cele ce urmează contrapunem drepturile părţii apărării consacrate de lege, aşadar:
Bănuitul, conform prevederilor articolului 64 al CPP are dreptul:
· să ştie de ce este bănuit şi, în legătură cu aceasta, imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărârea despre aplicarea măsurii preventive sau recunoaşterea în calitate de bănuit, să fie informat în prezenţa apărătorului, în limba pe care o înţelege, despre conţinutul bănuielii şi despre încadrarea juridică a faptelor infracţionale de săvârşirea cărora este suspectat;
· imediat după reţinere sau după recunoaşterea în calitate de bănuit, să primească de la persoana care l-a reţinut informaţie în scris despre drepturile de care dispune prin prezentul articol, inclusiv dreptul de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa, precum şi să primească de la organul de urmărire penală explicaţii asupra tuturor drepturilor sale;
· imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărârea de aplicare a măsurii preventive ori de recunoaştere în calitate de bănuit, să primească de la organul de urmărire penală copia de pe hotărârea respectivă sau copia de pe procesul-verbal privitor la reţinerea sa;
· în caz de reţinere, să primească consultaţie juridică, în condiţii confidenţiale, din partea apărătorului până la începutul primei audieri în calitate de bănuit;
· din momentul când i s-a adus la cunoştinţă actul procedural de recunoaştere în calitate de bănuit, să aibă asistenţa unui apărător ales de el, iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistat în mod gratuit de către un avocat din oficiu, precum şi, în cazurile admise de lege, să renunţe la apărător şi să se apere el însuşi;
· să aibă întrevederi cu apărătorul său în condiţii confidenţiale, fără a se limita numărul şi durata lor;
· dacă acceptă să fie audiat, la cererea sa, să fie audiat în prezenţa apărătorului; să facă declaraţii sau să refuze de a le face;
· să participe la efectuarea acţiunilor procesuale, de unul singur sau fiind asistat de apărător, la solicitarea sa, ori să refuze de a participa la ele;
· să anunţe imediat, dar nu mai târziu de 6 ore, prin organul de urmărire penală, rudele sau o altă persoană, la propunerea sa, despre locul unde este reţinut;
· să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal; să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului de instrucţie, interpretului, traducătorului; să înainteze cereri;
· să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale efectuate cu participarea sa şi să facă obiecţii asupra corectitudinii proceselor-verbale, precum şi să ceară completarea lor cu circumstanţe care, în opinia sa, trebuie să fie menţionate;
· să fie informat de către organul de urmărire penală despre toate hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, precum şi să primească, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărâri;
· să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective;
· să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi hotărârile organului de urmărire penală;
· să retragă orice plângere a sa sau depusă de către apărătorul său; etc.
Învinuitul, inculpatul, conform prevederilor art. 66 al CPP are următoarele drepturi:
· să ştie pentru ce faptă este învinuit şi, în legătură cu aceasta, la punerea sub învinuire, precum şi imediat după reţinerea în stare de arest sau după ce i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa de aplicare a măsurii preventive, să primească de la organul de urmărire penală copia de pe ordonanţa de punere sub învinuire;
· imediat după reţinere sau după punerea sub învinuire, să primească de la organul de urmărire penală informaţie în scris despre drepturile de care dispune conform prezentului articol, inclusiv dreptul de a tăcea şi a nu mărturisi împotriva sa, precum şi explicaţii asupra tuturor drepturilor sale;
· în caz de reţinere, să primească consultaţie juridică din partea apărătorului până la începutul primei audieri în calitate de învinuit;
· în caz de reţinere, să fie adus imediat, dar nu mai târziu de 72 de ore, în faţa unui judecător, să fie judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procesului; din momentul punerii sub învinuire, să aibă asistenţa unui apărător ales de el, iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, precum şi, în cazurile admise de lege, să renunţe la apărător şi să se apere el însuşi;
· să aibă întrevederi cu apărătorul său în condiţii confidenţiale, fără a se limita numărul şi durata lor;
· dacă acceptă să fie audiat, la cererea sa, să fie audiat în prezenţa apărătorului;
· să facă declaraţii sau să refuze de a le face; să dea explicaţii cu privire la învinuirea ce i se aduce sau să refuze de a le da;
· să recunoască învinuirea ce i se aduce şi să încheie acordul de recunoaştere a vinovăţiei;
· să accepte o procedură specială de urmărire penală şi de judecare a cauzei, în condiţiile prevăzute de CPP, în cazul recunoaşterii vinovăţiei;
· să participe la efectuarea acţiunilor procesuale, de unul singur sau fiind asistat de apărător, la solicitarea sa, ori să refuze de a participa la ele;
· să anunţe, prin organul de urmărire penală, rudele apropiate sau o altă persoană, la propunerea sa, despre locul unde este ţinut sub arest;
· să efectueze pregătirea materialelor pentru cauza penală; să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi pentru cercetare în şedinţa de judecată;
· să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, a judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
· să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
· să înainteze cereri;
· să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale;
· să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale efectuate cu participarea lui şi să facă obiecţii asupra corectitudinii proceselor-verbale, precum şi să ceară completarea lor cu circumstanţele care, în opinia sa, trebuie să fie menţionate; să ia cunoştinţă de materialele trimise în judecată pentru confirmarea arestării sale; după terminarea urmăririi penale, să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei şi să noteze din ele datele necesare, să facă copii, să înainteze cereri de completare a urmăririi penale;
· să participe la judecarea cauzei în primă instanţă şi în ordine de apel;
· să pledeze în dezbaterile judiciare când nu este asistat de apărător; să ia ultimul cuvânt;
· să fie informat de către organul de urmărire penală despre toate hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, să primească, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărâri, precum şi copii de pe ordonanţele de aplicare în privinţa sa a măsurilor preventive şi a altor măsuri procesuale de constrângere, copii de pe rechizitoriu sau de pe un alt act de finalizare a urmăririi penale, de pe acţiunea civilă, de pe sentinţă, apel şi recurs, de pe decizia prin care sentinţa a devenit definitivă, de pe hotărârea definitivă a instanţei care a judecat cauza pe cale extraordinară de atac;
· să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi hotărârile organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, inclusiv sentinţa sau decizia instanţei care a judecat cauza pe cale ordinară de atac; să retragă orice plângere a sa sau depusă de către apărătorul său în interesele lui; să se împace cu partea vătămată în condiţiile de legea procesual penală;
· să facă obiecţii asupra plângerilor altor participanţi la procesul penal care i-au fost aduse la cunoştinţă de către organul de urmărire penală sau despre care a aflat pe alte căi;
· să-şi expună în şedinţa de judecată opinia referitor la cererile şi propunerile altor părţi în proces, precum şi la chestiunile soluţionate de către instanţă;
· să facă obiecţii împotriva acţiunilor ilegale ale celorlalţi participanţi la proces;
· să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată;
· să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată.
Conform articolului 68 al CPP, apărătorul dispune de următoarele drepturi :
· să cunoască esenţa bănuielii sau învinuirii; să participe, la propunerea organului respectiv, la efectuarea de către organul de urmărire penală a acţiunilor procesuale şi la toate acţiunile procesuale efectuate la solicitarea sa;
· să explice persoanei pe care o apără drepturile şi să atenţioneze persoana care efectuează acţiunea procesuală asupra încălcărilor legii comise de ea; să pregătească materiale în cauza respectivă;
· să prezinte documente sau alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi cercetate în şedinţa de judecată;
· să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, a judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
· să înainteze cereri;
· să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
· să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor efectuate cu participarea lui şi să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
· să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul terminării urmăririi penale şi să noteze orice date din dosar, să facă copii;
· să participe la şedinţele de judecată în primă instanţă, în apel, în recurs, precum şi la judecarea cauzei pe cale extraordinară de atac;
· să pledeze în dezbateri judiciare;
· la solicitarea sa, să primească gratuit copii de pe hotărârile care se referă la drepturile şi interesele persoanei pe care o apără;
· să depună plângeri împotriva acţiunilor şi hotărârilor organului de urmărire penală, precum şi să atace sentinţa sau orice altă hotărâre judecătorească finală în cauza respectivă;
· să participe la împăcarea cu partea oponentă dacă persoana pe care el o apără participă la împăcare;
· să facă obiecţii referitor la plângerile altor participanţi la proces despre care a fost informat de către organul de urmărire penală sau a aflat despre ele din alte surse, precum şi să-şi expună părerea în şedinţa de judecată referitor la cererile şi propunerile altor participanţi la proces şi referitor la chestiunile soluţionate de instanţa de judecată; să facă obiecţii împotriva acţiunilor ilegale ale celorlalţi participanţi la proces; să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată;
· să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală de la persoana interesele căreia le apără sau, în cazurile prevăzute de lege, din bugetul statului;
· să i se repare prejudiciul cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei
Din analiza acestor drepturi observăm că principiul contradictorialităţii la etapa urmăririi penale este neglijat în favoarea acuzării:
Este cunoscut faptul, că posibilităţile persoanei bănuite sau învinuite de a se opune acţiunilor organului ce efectuează urmărirea penală sunt minime şi de regulă pot fi realizate eficient prin apărător.
Este clar că realizarea contradictorialităţii la etapa urmăririi penale impune respectarea egalităţii posibilităţilor procesuale ale părţii acuzării cu partea apărării. Din nefericire, deşi Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova declară multiple drepturi pentru partea apărării, nu prevede şi modul de realizare a acestora.
Astfel, de cele mai multe ori bănuitul, învinuitul din cauza că nu sunt informaţi, de aceea având o cultură juridică foarte joasă, sunt supuşi unei măsuri preventive care nu le permit exercitarea efectivă a drepturilor etc., nu-şi pot realiza dreptul la apărare independent, ci doar cu apelarea la apărător. Din considerentele expuse şi având în vedere că legea expres consacră contradictorialitatea şi la faza urmăririi penale, este absolut necesar ca apărătorul să poată efectiv exercita funcţia sa procesuală. Legea, însă, consacră cu totul altceva. Problemele care le-am depistat la analiza drepturilor procesuale ale subiecţilor sunt:
1. Conform art.68 alin.1, p.2 apărătorul are dreptul să participe, la propunerea organului respectiv, la efectuarea de către organul de urmărire penală a acţiunilor procesuale şi la toate acţiunile procesuale efectuate la solicitarea sa.
Interpretarea acestei prevederi legale ne permite să deducem că apărătorul va participa la efectuarea acţiunilor procesuale efectuate din iniţiativa organului de urmărire penală doar la propunerea acestuia. Nu este secret pentru nimeni despre abuzurile ce se comit în cadrul urmăririi penale din partea organelor de resort. De ce atunci există o asemenea normă? Cum va putea apărătorul să-şi exercite funcţia sa procesuală în cazul în care organul de urmărire penală nu va binevoi „să-i propună” să participe la efectuarea acţiunii penale? Concomitent art.66 CPP alin.2 p.12 printre alte drepturi ale învinuitului şi inculpatului stipulează şi dreptul de a participa la efectuarea acţiunilor procesuale de unul singur sau fiind asistat de apărător, la solicitarea sa, ori să refuze de a participa la ele. Adică, iarăşi participarea apărătorului va depinde de voinţa persoanei învinuite sau inculpate. Oricum, inconsecvenţa legiuitorului nu se rezolvă nici printr-o interpretare foarte largă a art.66 alin.2 p.12 CPP al R.M.
Prevederea legală din art.68 alin.1 p.2 nu rezistă nici unei critici şi este direct îndreptată împotriva realizării egalităţii posibilităţilor procesuale ale subiecţilor procesului penal.
Opinia noastră este ca această normă trebuie modificată astfel încât să permită nestingherit apărătorului accesul la efectuarea acţiunilor procesuale.
Prin legiferarea acestei norme a fost încălcat dreptul la apărare consacrat în art.6 p.3,(b),(c) al Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi alte norme internaţionale la care a aderat Republica Moldova.
2. În conformitate cu art.68 alin.1 p.14 CPP al R.M. apărătorul are dreptul să depună plângere împotriva acţiunilor şi hotărârilor organului de urmărire penală. Conform art.313 din CPP al R.M. plângerile date vor fi depuse la judecătorul de instrucţie în termen de 10 zile.
La examinarea plângerii de către judecătorul de instrucţie va participa procurorul şi va fi citată persoana care a depus plângerea. Dacă judecătorul de instrucţie va constata că plângerea este întemeiată, va emite o încheiere prin care va obliga procurorul să lichideze încălcările depistate. Dacă, însă, plângerea va fi considerată de către judecătorul de instrucţie neîntemeiată, acesta va pronunţa o încheiere despre respingerea plângerii înaintate. Problema care apare în acest context rezidă în aceea că legea nu prevede o modalitate de atacare a încheierii judecătorului de instrucţie privind respingerea plângerii. Spre, exemplu legea prevede modul de depunere a recursului împotriva încheierii judecătorului de instrucţie privind măsurile preventive aplicate sau termenul de prelungire a acestora.
Având în vedere că de cele mai multe ori demersurile apărătorului sunt pur şi simplu ignorate de către organul de urmărire penală, această lacună legislativă scade posibilităţile procesuale egale ale apărătorului. Contradictorialitatea iarăşi nu este respectată.
3. O altă problemă ce se referă la posibilităţile inegale ale apărării şi acuzării rezidă în prevederile art.109 CPP al R.M., care prevede că: „În cazul în care prezenţa martorului la judecarea plecării lui peste hotarele ţării sau din alte motive întemeiate, procurorul poate solicita audierea acestuia de către judecătorul de instrucţie, cu asigurarea posibilităţii bănuitului, învinuitului, apărătorului acestuia, părţii vătămate şi procurorului de a pune întrebări martorului audiat”.
Este lesne de dedus că procurorul îşi va administra probele în acuzare utilizând această modalitate prevăzută de lege. Concomitent, apărătorul nu are acces la judecătorul de instrucţie în acelaşi scop. Astfel, dacă va exista un martor al apărării care din motive obiective nu va putea participa la judecarea cauzei, este foarte posibil că o asemenea probă să nu poată fi administrată.
Unica posibilitate, care ar permite audierii unui asemenea martor, ce va depune mărturii în favoarea apărării este adresarea unui demers al apărătorului către procuror ca acesta, la rândul său, să înceapă procedura prevăzută de art.109 al CPP. Însă, legea nu obligă procurorul să satisfacă demersurile apărătorului, aşa că rezultatul adresării unui astfel de demers este şi el imprevizibil.
În concluzie la acest paragraf putem declara ferm că funcţia acuzării prevalează evident asupra funcţiei apărării.
Chiar dacă acuzarea este „axa fixă în jurul căreia oscilează toţi ceilalţi participanţi ai procesului penal” [75, pag.60], nu trebuie să-i acordăm atâtea posibilităţi procesuale prioritare, dealtfel transformăm procesul contradictorial declarat într-unul inchizitorial real.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
