How to Stop Missing Deadlines? Please Follow our Telegram channel https://t.me/PlopAndreiCom ( @plopandreicom)

APPLY FOR THIS OPPORTUNITY! Or, know someone who would be a perfect fit? Let them know! Share / Like / Tag a friend in a post or comment! To complete application process efficiently and successfully, you must read the Application Instructions carefully before/during application process.

Contractele futures pe indici bursieri sunt utilizate într-o mulţime de scopuri. Folosirea acestor contracte în operaţii de hedging şi investiţii poate fi considerată, în contextul strategiilor de administrare a unui portofoliu de acţiuni, o ştiinţă aplicată a pieţei bursiere. În general, există două tipuri de risc al preţului pe piaţa de acţiuni. Primul dintre ele se referă la schimbările de preţ la nivelul general al pieţei, preţ măsurat adesea cu ajutorul indicelui compozit al pieţei respective, ca de exemplu S&P 500 Stock Index, NYSE Composite Index al Bursei de Valori din New-York sau indicele BET compozit al Bursei de Valori Bucureşti. A doua categorie de riscuri se referă la schimbările de preţ ale acţiunilor luate individual, raportate la nivelul preţului general al pieţei. Primul tip mai este denumit risc de piaţă sau risc sistematic (sistematic risk), iar al doilea se mai numeşte risc specific sau nesistematic (nonsystematic risk).
Aceste riscuri sunt prezentate şi în figura ce urmează:
____Riscul pieţei de valori mobiliare
______
Respectând riscul pieţei, preţul unora dintre acţiunile cotate la o bursă de valori înregistrează o volatilitate egală cu volatilitatea generală a pieţei, în timp ce preţul altor acţiuni cotate la aceeaşi bursă prezintă o volatilitate mai mică sau mai mare decât cea generală.
O mărime statistică utilizată în analiza pieţei de acţiuni, numită „coeficient beta”, este folosită pentru a măsura volatilitatea preţului unei acţiuni, raportată la volatilitatea generală a preţurilor de piaţă (volatilitatea veniturilor din acţiuni, care include şi dividendele este utilizată mai des decât volatilitatea obişnuită a preţurilor). Acţiunile cu o volatilitate mare mai sunt denumite „acţiuni cu un coeficient beta înalt” (high-beta stocks), iar cele cu volatilitate mică -„acţiuni cu un coeficient beta scăzut” (low-beta stocks).
De exemplu, dacă preţul unei acţiuni se modifică cu 1,5%, iar nivelul general al preţului pieţei se mişcă în aceeaşi direcţie cu 1%, atunci se poate spune despre acţiunea respectivă că are un coeficient beta de 1,5 (sau, pe scurt, are un beta de 1,5). Preţul unei acţiuni cu un beta scăzut poate, de exemplu, să se modifice cu 0,5%, în timp ce nivelul general al preţului pieţei (dat de obicei ce indicele compozit al bursei respective) se mişcă în aceeaşi direcţie cu 1%. În acest caz acţiunea are un beta de 0,5.
Dacă se calculează o volatilitate medie a unei acţiuni raportată la volatilitatea generală a pieţei, atunci se observă că preţul unei acţiuni urmează trendul pieţei şi prezintă o volatilitate apropiată de cea medie (evoluţia lor este bine corelată cu evoluţia pieţei, sau, cu alte cuvinte, sunt „sunt bine corelate cu piaţa”), în timp ce preţul altor acţiuni deviază frecvent de la trendul general al pieţei (acţiuni „slab corelate cu piaţă”). Acţiunile din categoria descrisă mai sus şi care urmează îndeaproape trendul pieţei au un grad de risc specific scăzut, iar al doilea tip de acţiuni, care se abat frecvent de la trendul general, prezintă un grad de risc specificat ridicat.
În concluzie, în studierea comportamentului unei acţiuni relativ la evoluţia generală a pieţei, trebuie analizate două elemente:
– volatilitatea medie a unei acţiuni raportată la volatilitatea generală a pieţei (adică valoarea lui beta);
– valoarea corelaţiei (cât de fidel urmează preţul unei acţiuni trendul general al pieţei).
În general, deţinătorii de acţiuni pot face ca portofoliul lor să aibă un comportament mult mai asemănător cu cel al pieţei, în sensul de a fi mult mai bine corelat cu aceasta (de a avea aproximativ aceeaşi volatilitate). Acest lucru poate fi realizat prin diversificarea portofoliului (includerea în portofoliul respectiv a acţiunilor cât mai multor societăţi).
Evident , dacă un portofoliu ar fi format din acţiuni ale tuturor societăţilor cotate la bursă, atunci comportamentul portofoliului s-ar suprapune peste cel al indicelui compozit al bursei respective. Un grad înalt de corelaţie cu indicele compozit poate fi realizat şi cu ajutorul unui portofoliu în care numărul de acţiuni care îl compun este mai mic decât numărul de acţiuni ce compun indicele.
De exemplu, dacă preţul unei acţiuni creşte cu 1,5%, iar preţul unei alte acţiuni creşte cu 0,5%, în condiţiile în care valoarea indicelui creşte cu 1%, atunci valoarea unui portofoliu compus din cele două acţiuni va înregistra o creştere medie cu 1%. În concluzie, printr-o diversificare corespunzătoare a tipurilor de acţiuni, un manager de portofoliu poate face ca portofoliul său să înregistreze o evoluţie asemănătoare cu cea a indicelui.
Managerii de portofolii, fie ele mari sau mici, gestionează riscul specific şi pe cel al pieţei în două moduri diferite. Întâi, ei reduc riscul specific prin diversificarea portofoliului (achiziţionarea de acţiuni ale unor societăţi). După această operaţiune, portofoliul său va prezenta doar risc de piaţă, care va avea o mărime egală cu cea a riscului general al pieţei. De asemenea, ei mai pot lupta împotriva riscului pieţei şi altfel.
În momentul în care se aşteptă ca piaţa să intre „sub semnul taurului”- ceea ce înseamnă că se aşteaptă o creştere a preţurilor-ei îşi vor ajusta portofoliul prin includerea în el a celor mai volatile acţiuni existente pe piaţă în acel moment, ceea ce va face ca valoarea portofoliului să crească mult mai puternic decât valoarea preţului general al pieţei, dată de nivelul indicelui compozit.
Pe de altă parte, când se aşteptă ca piaţa să intre „sub semnul ursului”, adică se anticipează o scădere a preţurilor de piaţă, ei îşi vor ajusta portofoliul incluzând în el acţiunile cu valoarea cea mai scăzută şi, astfel, valoarea portofoliului va înregistra o scădere mai puţin accentuată decât cea a indicelui compozit. În cazuri limită, când se aşteaptă o scădere puternică a preţurilor, managerii de portofoliu procedează la lichidarea stocului de acţiuni şi se orientează către instrumente de investiţii mai puţin riscante cum ar fi cele ale pieţei monetare.
În concluzie, managerii de portofoliu apelează în general la două strategii.
Prima strategie numită şi „de selecţie a acţiunilor” (stock selection), care, după cum sugerează şi denumirea, constă în selectarea pentru cumpărare a acţiunilor care vor fi incluse în portofoliu dintre cele cu performanţe peste medie ale pieţei şi selectarea pentru vânzare a acţiunilor cu performanţe situate sub media pieţei.
Al doilea tip de strategie numit şi strategie de „sincronizare cu piaţa” (timing market), ceea ce s-ar traduce prin cumpărarea de acţiuni cu o volatilitate ridicată atunci când se anticipează pentru viitor o tendinţă bull a pieţei sau cumpărarea de acţiuni cu o volatilitate scăzută când se aşteaptă ca piaţa să capete o tendinţă bear.
Desigur, cele două strategii pot fi combinate într-una singură.
Este evident că pot să existe probleme de strategie în ambele cazuri prezentate mai sus (stock selection şi market timing) atunci când se operează doar pe piaţa de acţiuni.
De exemplu, dacă s-ar presupune situaţia în care un investitor doreşte să ia o decizie în ceea ce priveşte alegerea acţiunilor. El va proceda la cumpărarea de acţiuni ale unei anumite societăţi cotate la bursă, bazându-se pe faptul că preţul acţiunilor respective va creşte, deoarece a observat că performanţele lor se situează peste cele ale pieţei în general. Se presupune că el are dreptate şi, deci, că acţiunile în cauză au performanţe peste media pieţei. Dar, se admite că piaţa intră într-un declin puternic şi chiar şi cele mai performante acţiuni vor înregistra o scădere de preţ. Deşi investitorul are într-adevăr dreptate în ceea ce priveşte selecţia acţiunilor, el va pierde bani dacă piaţa se întoarce împotriva lui.
În al doilea rând, se presupune că investitorul doreşte să facă o investiţie în piaţa de acţiuni, el aşteptându-se la o creştere a preţurilor, astfel încât să obţină o sincronizare a acţiunilor sale cu tendinţa generală a pieţei. În consecinţă el cumpără câteva acţiuni. Se presupune din nou că anticipările sale au fost corecte şi că tendinţa generală a pieţei este „bullish”, adică preţurile cresc. Se presupune însă că acţiunile cumpărate au performanţe sub media pieţei, iar preţul scade chiar dacă indicele compozit al pieţei înregistrează o creştere, aşa încât, în ciuda estimărilor sale corecte în legătură cu evoluţia generală a pieţei, el va pierde bani.
Există, deci, probleme în implementarea ambelor strategii (selectarea acţiunilor şi sincronizarea cu piaţa).
Prin utilizarea de contracte futures, problemele de aplicare combinată a celor două tipuri de strategii sunt reduse sau chiar eliminate.
Se consideră, pentru început, că se recurge la strategia de selecţie a acţiunilor şi că investitorul care doreşte să achiziţioneze acţiunile respective consideră că acestea vor avea performanţe peste media pieţei.
Pentru a avea certitudinea că această strategie va da rezultatele scontate, el poate să cumpere acţiuni de la bursa de valori şi să vândă contracte futures pe indicele bursei de valori respective la o bursă care tranzacţionează astfel de contracte. Apoi, chiar dacă estimările sale sunt corecte şi acţiunile sale vor avea performanţe peste media pieţei, el va câştiga bani chiar dacă piaţa de valori va fi în declin (indicele compozit al bursei de valori respective înregistrează o scădere). Acest lucru se întâmplă deoarece orice scădere a valorii indicelui va genera profituri pe piaţa futures (pe care s-au iniţiat poziţii short), fapt ce contracarează efectul declinului pieţei asupra acţiunilor din portofoliul deţinut, păstrând în acelaşi timp intact profitul generat de evoluţia preţului acţiunilor din portofoliu, despre care s-a afirmat că au performanţe peste media pieţei. În aceste circumstanţe, investitorul poate aplica strategia de selecţie a acţiunilor, fără a mai fi preocupat de riscul pieţei (sau systematic risk).
Această strategie permite investitorilor să cumpere un număr mai mare de acţiuni când se aşteaptă ca piaţa să intre în declin.
Se consideră că trebuie luată o decizie în privinţa sincronizării acţiunilor din portofoliu cu tendinţa generală de evoluţie a pieţei.
Dacă un investitor crede că în viitorul apropiat piaţa se va înscrie pe un trend ascendent, însă nu este sigur în ceea ce priveşte comportamentul preţurilor acţiunilor din portofoliul său, atunci el poate să recurgă la cumpărarea de contracte futures pe indicele compozit al bursei de valori la care sunt cotate acţiunile sale. Acest lucru se poate realiza în cadrul unei burse care tranzacţionează contracte futures pe indicele respectiv şi astfel va profita de orice evoluţie în sus a valorii indicelui bursier (va realiza venituri pe piaţa futures) fără a fi afectat de evoluţia preţurilor acţiunilor din portofoliul său.
În mod similar, dacă investitorul crede că piaţa va intra în declin, el va putea vinde contracte futures pe indice.
Aceasta este o strategie obişnuită de utilizare a contractelor futures pe indici bursier de către speculatori.
Un portofoliu de acţiuni are un grad mult mai mare de corelaţie cu piaţa decât o singură acţiune (sau un pachet de acţiuni ale unei singure societăţi). Un portofoliu de acţiuni poate fi mult mai uşor protejat decât un singur tip de acţiuni, dar, bineînţeles, are mai puţine şanse de a avea performanţe peste media pieţei.
Valoarea cu care o acţiune este, din punct de vedere al performanţelor sale peste media pieţei (outperform the market) sau sub această medie (underperform the market) după o ajustare a volatilităţii sale la piaţă (beta), este denumită mărimea „alfa” a acţiunii (sau simplu, alfa).
Un portofoliu de acţiuni de volum mare şi diversificat poate fi protejat în mod corespunzător cu un număr mare de contracte futures pe indicele bursei respective.
Din cauza corelaţiei mari dintre indicii bursieri şi portofoliile mari de acţiuni, managerii de portofoliu utilizează contractele futures pe indici. Costul redus şi lichiditatea mare a pieţelor futures sunt doar două dintre motivele pentru care este recomandabilă utilizarea contractelor futures pe indici bursieri ca strategie de alocare a resurselor.
Tehnicile descrise mai sus au fost şi sunt folosite de către managerii de portofoliu, traderi, societăţi emitente de acţiuni şi alţi participanţi la piaţa de acţiuni.

Join Us On Telegram @plopandreicom

Apply any time of year for Internships/ Scholarships

Plop Andrei: I was arrested in #Canada for the anti-communist revolution!

Plop Andrei: Moldova will be the next country attacked by the Russians!

Plop Andrei/ #Russia – #Ukraine War: What Will Happen Next?

Plop Andrei/ Lucrarea de master/ – Rolul mass-media în reflectarea conflictelor geopolitice. Studiu de caz: Mass-media în Federaţia Rusă/

Așa erau timpurile! Plop Andrei despre amintiri din copilărie, sport și școală!

Plop Andrei: Update/ De ce are Moldova de o mobilizare generală și de o armată profesionistă! Maia Sandu este AGENTUL de influență al Kremlinului?!

How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!