Acestui proces îi corespunde o tendinţă de integrare mondială a producţiei generată şi controlată de societăţile multinaţionale.
Cota din producţia internaţionalizată, calculată pe baza volumului activităţilor societăţilor internaţionale în ţara lor de origine şi a vânzărilor filialelor lor în străinătate, a fost – în 1990:
– de 32 % din PNB pentru SUA;
– de 24 % din PNB pentru Japonia ;
– de 40 % din PNB pentru Olanda.
Principalele mecanisme de internaţionalizare şi globalizare a producţiei sunt:
 valorificarea productivă a unor tehnologii în străinătate prin licenţiere sau alte forme de transfer de tehnologie către societăţi mixte, etc;
 localizarea producţiei prin subcontractare şi crearea unui sistem productiv internaţional – condus de la centru;
 încheierea de alianţe strategice şi realizarea de cooperări în producţie – la scară internaţională;
 realizarea de fuziuni şi achiziţii constituite de mari grupuri internaţionale – la scară globală.