Brokerii şi traderii din ring pot fi identificaţi după culoarea sacoului şi după ecuson. Aceştia ajung să se cunoască unii pe alţii dar în agitaţia tranzacţiilor este necesar un mijloc de identificare mai simplu decât numele. Singurul mod de identificare adoptat este prin ecusoane care indică numărul cărţii de membru în numele căreia tranzacţionează brokerul. În prezent există un singur tip de carte de membru al BMFMS. Cartea de membru al BMFMS (locul de broker) dă deţinătorului dreptul de a realiza tranzacţii pe produsele ce se cotează în ringurile bursei, atât pe pieţele futures cât şi pe pieţele cu opţiuni. În ring, numerele înscrise pe ecuson reprezintă simbolul sau “numele” lor. Simbolul fiecărui broker este unic. Atunci când doi brokeri încheie o tranzacţie, fiecare îşi notează numărul celuilalt pe carnetul de tranzacţionare pentru a şti exact cu cine a negociat.
Dacă fiecare membru are propriul lui cod alcătuit din cifre, posibilitatea producerii unor confuzii este redusă considerabil. Confuziile pot duce la nevalidarea unor tranzacţii. Acestea se constată la sfârşitul sesiunii de tranzacţionare atunci când numărul vânzătorilor şi al cumpărătorilor nu este acelaşi sau când preţurile de executare ale tranzacţiilor diferă.
În ring există brokeri ai agenţiilor de brokeraj, funcţionari fără drept de tranzacţionare (angajaţi ai bursei şi ai casei de compensaţie), angajaţi ai firmelor membre (runneri, deckeri) şi traderi.
Sacourile, mai exact culoarea lor, reprezintă cea mai importantă parte a sistemului de identificare în ring. Ele sunt împărţite în următoarele grupuri principale: cele pentru brokeri, cele pentru angajaţii agenţiilor de brokeraj şi cele pentru personalul bursei.
Sacourile roşii purtate de către brokeri sunt impuse de către bursă. Sacourile portocalii sunt destinate traderilor.
Mai există şi angajaţi ai agenţiilor de brokeraj care au propriile sacouri prin care de disting (de regulă verzi).
Sacourile albastre sunt purtate de către reporteri la piaţă sau de alţi angajaţi ai bursei care stau în ringuri sau la echipamentul de calcul urmărind evoluţia situaţiei din ring.
Sacourile de culoare verde deschis îi indică pe funcţionarii care nu tranzacţionează şi care reprezintă firmele participante în rezolvarea problemelor ce apar în activitatea de tranzacţionare. Aceştia sunt angajaţi ai agenţiilor de brokeraj.
Ei îndeplinesc următoarele roluri:
– răspund la telefoanele de la birourile de lângă ringuri;
– comunică informaţiile din ringuri celor de la telefoane, prin intermediul semnelor manuale;
– transmit ordine şi alte informaţii la brokeri şi de la brokeri;
– păstrează ordinele de la clienţi pentru brokeri.
Ringurile pot găzdui fiecare peste 40 de persoane deodată. Însă numărul exact al oamenilor care lucrează în ringuri variază de la o zi la alta, chiar de la o oră la alta.
Cineva poate fi într-un ring timp de câteva ore, apoi să părăsească ringul şi să se întoarcă la închiderea tranzacţiilor. Dacă o piaţă este deosebit de activă, brokerii şi traderii nu vor dori să părăsească ringul şi acesta va fi mai animat.
Într-o zi obişnuită există numeroase persoane în ringuri: brokeri, traderi, supraveghetori, iar în imediata lor apropiere deckeri, runneri, angajaţi ai firmelor membre şi reporteri la piaţă.
Brokerii sunt persoane fizice ce au în atribuţia lor exclusiv licitarea ofertelor de vânzare şi de cumpărare în numele unei agenţii de brokeraj. Ei sunt angajaţi ai membrilor bursei.
Traderii sunt persoane fizice care tranzacţionează numai în nume propriu şi pe contul lor.
Aceştia pot fi clasificaţi în funcţie de metodele lor de tranzacţionare:
– traderul de poziţie (position trader) poate fi un trader public sau profesional care iniţiază poziţii în pieţele futures sau cu opţiuni, poziţii pe care le menţine deschise o anumită perioadă de timp (zile, săptămâni sau luni);
– traderul de o zi (day trader) deschide poziţii doar în cursul sesiunii de tranzacţionare şi le lichidează la sfârşitul ei (în aceeaşi zi);
micul speculator (scalperul) tranzacţionează în ring la fluctuaţii minime, obţinând profituri şi pierderi mici.