Implicaţiile şomajului. Măsuri de combatere.

Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni pe piaţa muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economice.
Politicile de ocupare sunt: politici pasive si politici active.
Politicile pasive de ocupare sunt acelea care pornesc de la nivelul ocupării considerat dat şi urmăresc găsirea de soluţii pentru angajarea excedentului de resurse de muncă.
Aceste politici ţin seama de faptul că nivelul ocupării este determinat de condiţiile generale din economie, reglate de piaţă, şi pun accentul pe protecţia şomerilor, îndeosebi prin indemnizaţia (ajutorul) de şomaj şi pe convingerea unor persoane active să se retragă de pe piaţa muncii. Măsurile ce compun aceste politici au caracter defensiv şi provoacă o suire de spirit pesimistă, vizează o nouă segmentare a pieţei muncii şi o diminuare relativă, pe mai departe, a persoanelor ocupate. Totodată, astfel de măsuri se corelează cu mărirea generală a productivităţii, ale cărei efecte permit acoperirea, de către unităţile economice, a costurilor privind ajutorul de şomaj. Dar trebuie avut în vedere că ridicarea productivităţii riscă să anuleze efectul creării de noi locuri de muncă, ca urmare a reducerii duratei săptămânii de lucru, în cadrul unor unităţi economice.
Dintre masurile de politică pasivă de ocupare relevăm pe cele mai semnificative, cum sunt: reducerea duratei muncii; diminuarea Vârstei de pensionare: creşterea perioadei de şcolarizare obligatorie; sporirea numărului locurilor de muncă cu program zilnic redus şi atipic; descurajarea activităţilor salariale feminine; restricţionarea sau interzicerea imigrărilor etc.
Politicile active de ocupate sunt acelea ce presupun un ansamblu de măsuri, metode, procedee şi instrumente cu ajutorai cărora se urmăreşte sporirea nivelului ocupării.
Acest ansamblu cuprinde măsuri menite să favorizeze accentuarea mobilităţii populaţiei active, precum şi crearea de noi locuri de muncă pe bază de investiţii. Asemenea măsuri aii caracter ofensiv şi favorizează adaptarea locurilor de muncă la populaţia activă disponibilă.
Dintre măsurile de politică activă de ocupare cele mai relevante sunt: ameliorarea conţinutului învăţământului de toate gradele; îmbunătăţirea orientării şcolare şi profesionale a tinerilor, corelându-se aceasta şi cu cerinţele reconversiei forţei de muncă; stimularea mobilităţii persoanelor active spre noile locuri de muncă; încurajarea cercetării ştiinţifice pentru extinderea activităţilor economico-sociale; extinderea măsurilor ecologice; amplificarea investiţiilor ca act economic fundamental, cu cea mai mare capacitate de a crea locuri de muncă etc.
Un aspect important al politicilor de ocupare constă în felul în care acestea urmăresc rezolvarea dilemei salarii-ocupare. Pe de o parte, o politică monetară şi fiscală, menită să strunească mărirea preţurilor, poate să conducă Ia o rată a şomajului inacceptabilă. Pe de altă parte, o politică monetară şi fiscală menită să satisfacă expansiunea economică, pentru a asigura un nivel redus al şomajului, poate conduce la o creştere inacceptabila a nivelului preţurilor.
Pentru a soluţiona aceasta dilemă s-a renunţat la realizarea unui schimb între un şomaj redus şi un minim de inflaţie, agreându-se ideea unui schimb între aceste doua fenomene şi libertatea sindicatelor .şi managementului de a fixa salariile.