Particularităţile şi funcţiile pieţei muncii. Cererea şi oferta de muncă.

Munca în calitate de factor de producţie, se tranzacţionează pe piaţa muncii, piaţă pe care se întâlnesc cererea şi oferta de muncă şi se formează preţul muncii.
Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează în economie într-o anumită perioadă de timp.
Costul fiecărui angajat este salariul nominal pe care firma i-1 plăteşte. Salariul reprezintă pentru firmă costul marginal al muncii. Salariul real exprimă puterea de cumpărare a salariului nominal.
Modificarea cererii de muncă în funcţie de salariul real se face pe aceeaşi curbă a cererii; modificarea cererii în funcţie de alţi factori decât salariul determină deplasarea curbei cererii spre dreapta, dacă cererea creşte şi spre stânga, dacă cererea scade.
La un nivel dat al salariului, cererea de muncă poale să crească, dacă creşte productivitatea medie a muncii, sau să scadă în situaţia inversă. Un alt factor care influenţează cererea de muncă este preţul bunurilor şi serviciilor produse de firmă cu ajutorul factorului muncă. Cu cît acest preţ este mai mare, cu atât firma va dori să ofere mai mult, deci va avea nevoie de o cantitate mai mare de muncă. Pentru că cererea de muncă depinde de cererea de bunuri şi servicii de pe piaţă, spunem că munca este un factor de producţie derivat (derivă din cererea de bunuri şi servicii).
Oferta de muncă reprezintă cantitatea de muncă pe care o pot depune membrii societăţii în condiţii salariale.
Ofertantul de muncă raţional are de ales între două „bunuri”: timp liber şi timp de muncă. Dacă un consumator doreşte să obţină mai multe bunuri şi servicii, el trebuie să obţină un venit mai mare, adică să muncească mai mult. Acest lucru reduce timpul liber de care consumatorul dispune pentru odihnă, educaţie, distracţie etc. în consecinţă costul de oportunitate al timpului liber este dat de venitul care ar fi putut fi obţinut prin muncă şi, mai departe, de cantitatea de bunuri şi servicii ce ar fi putut fi cumpărată cu acel venit.