Statutul de mare putere al Imperiului Rus punea în umbră într-o oarecare măsură ineficienţa guvernului său, izolarea faţă de propriul popor şi grava înapoiere economică. După înfrângerea lui Napoleon, Alexandru I s-a arătat dispus să accepte reforme constituţionale. Până în cele din urmă, foarte puţine astfel de reforme au fost aplicate, acestea nefiind unele cuprinzătoare. Alexandru I, un ţar relativ liberal, a fost urmat pe tron de fratele său mai mic, Nicolae I (1825–1855), care a trebuit să facă faţă unei revolte chiar la începutul domniei sale. Cauzele acestei revolte se datorau războaielor napoleoniene, când un mare număr de ofiţeri învăţaţi au traversat toată Europa în timpul campaniilor militare. Fiind infleunţaţi de liberalismul european, aceşti ofiţeri au încercat la reîntoarcerea în ţară să provoace schimbări în sistemul autocratic rusesc. Rezultatul a fost insurecţia din decembrie 1825, o mişcare a unui mic număr de nobili liberali şi ofiţeri de armată care au încercat să-l urce pe tron pe fratele lui Nicolae I ca monarh constituţional. Insurecţia a fost foarte uşor înăbuşită, făcându-l pe Nicolae să înceteze programul de occidentalizare a ţării început de Petru cel Mare şi să pună accentul pe politica numită şi “Autocraţie, orthodoxie, şi respect pentru popor.” Rusia a trebuit să facă faţă si revoltelor din teritoriile proaspăt cucerite în vest – Revolta din noiembrie în 1830 şi Revolta din ianuarie în 1863.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
