Dacia în timpul stăpânirii romane (106-271) Pe timpul stăpânirii romane Dacia era condusă de un guvernator cu titlul de legatus Augusti praetore, iar capitala a fost stabilită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, care conţinea atât numele cuceritorului, cât şi denumirea vechii capitale a Daciei, Sarmizegetusa.  În timpul împăratului Hadrian Dacia a fost împărţită în Dacia Superioară, care conţinea Transilvania propriu-zisă şi Banatul, Dacia Inferioară, adică Oltenia şi colţul sud-estic al Transilvaniei şi Dacia Porolissensis, nordul Daciei Superioare. mai târziu Marcus Aurelius a menţinut Dacia Pororolissensis, dar Dacia superioară devine Dacia Apulensis, iar cea inferioară Dacia Malvensis.  În ceea ce priveşte organizarea militară, armata era alcătuită din două legiuni romane, din care făceau parte doar cetăţeni romani şi numeroase trupe auxiliare, din care făceau parte autohtonii, dacii. Armata îşi avea garnizoana în castre, tabere întărite, apărate de unu sau două şanţuri, val de pământ sau zid de piatră.
            Ocupaţiile dacilor nu se modifică fundamental. Ei continuă să practice agricultura, o noutate fiind apariţia fermelor agricole, care aveau în centru un ansamblu gospodăresc denumit villa rustica, creşterea animalelor, extragerea bogăţiilor solului (aurul era proprietatea statului roman), meşteşugurile, meşteşugarii sunt organizaţi în asociaţii denumite colegii (ex: „Colegiul Faurilor”).
În ceea ce priveşte oraşele, acestea erau împărţite de-acum în municipii, oraşe mai puţin dezvoltate (Dierna, Tibiscum, Ampelum) şi colonii, oraşe mult mai dezvoltate, mai întinse, adevărate focare de romanizare (Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Napoca, Drobeta, Apulum, Romula).
            Viaţa spirituală a Daciei cunoaşte o diversitate impresionantă. Alături de cultele oficiale ale zeilor romani (Jupiter, Junona, Silvanus, Venus), în Dacia sunt atestate o serie de divinităţi orientale (Mithras – „zeul soarelui nebiruit”). Continuă să-şi adore propriile divinităţi, „Cavalerii danubieni”, un vechi cult tracic, preroman. În provincia Dacică predomină fenomenul de sincretism, (contopirea unor divinităţi asemănătoare dar de origine diferită în una singură).
            Stăpânirea romană în Dacia s-a menţinut până în anul 271, când împăratul Aurelian s-a făcut obligat să retragă armata şi administraţia romană, ca urmare a intensificării atacurilor goţilor. A avut două opţiuni: să păstreze Dacia, dar cu preţul că cetăţile romane de la sud de Dunăre să fie devastate de migratori sau să se retragă din Dacia. A ales a doua opţiune, Dunărea devenind graniţa dintre Dacia şi Imperiul Roman. În Dacia rămâne o populaţie puternic romanizată. Dobrogea a fost anexată în 46 provinciei Moesia, şi a fost stăpânită de Imperiul Roman până în 602.


Dacii liberi

            Dacii liberi au locuit în nordul şi centrul Moldovei, în Crişana, Maramureş, iar în anumite perioade sudul Moldovei şi Muntenia. Carpii şi costobocii au trăit organizaţi în triburi. În izvoarele antice sunt menţionate numeroase atacuri ale dacilor liberi asupra limesului roman. În vremea lui Filip Arabul (244-249) carpii au distrus multe centre urbane din Dacia romană.
Fiind în vecinătatea Daciei romanizate dacii liberi au suferit acelaşi proces de romanizare, prin desfiinţarea graniţelor şi transferul de populaţie, dar mai lent.
Romanizarea geto-dacilor
            Romanizarea este un proces complex şi de lungă durată prin care elementele culturii materiale şi spirituale romane au pătruns în toate compartimentele vieţii unei provincii.
            Dovezi privind continuitatea dacică au fost: de tip literar, Casius Dio, Eutropius, Iordanes au vorbit despre continuitatea dacică, epigrafice, care confirmă supunerea dacilor şi nu exterminarea lor, numismatice, legende şi reprezentări de pe monede, lingvistice (cuvintele tracice, hidronime, toponime), arheologice, etc.
            Factorii romanizării sunt: colonizarea, care a avut un caracter masiv şi organizat (coloniştii au fot aduşi din toate provinciile romane, erau oameni cu cetăţenie romană, vorbeau limba latină, ştiau obiceiurile, tradiţiile romane), limba latină, care a fost factorul principal al romanizării, pentru că era vorbită în administraţie, armată, şcoli, justiţie, în întregul imperiu, cultură materială, reprezentată de moneda romană (denar), obiecte de uz gospodăresc, obiecte de ceramică, plugul roman, unelte pentru minerit, podoabe, etc. , veteranii erau vorbitori de limbă latină şi cunoscători ai legilor romane, erau împroprietăriţi în teritoriul unde şi-a făcut stagiul militar, contractau căsătorii cu femei autohtone, etc, în armată ordinele erau date în limba latină, viaţa culturală şi religioasă, dacii au început să adore zeităţi romane.
Prin romanizare s-a produs sinteza daco-romană; predominante fiind elementele de cultură materială şi spirituală romane.
                                                              

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships