INTERNAŢIONALIZAREA ŞI GLOBALIZAREA AFACERILOR

Una din caracteristicile definitorii ale evoluţiei managementului la scară internaţională, în a doua jumătate a secolului XX, este tendinţa de trecere de la internaţionalizare la globalizarea vieţii economice. Această tendinţă se înscrie într-un proces istoric multisecular, care s-a desfăşurat progresiv:
– în domeniul relaţiilor comerciale (expansiunea comerţului mondial),
– în domeniul investiţiilor în străinătate (internaţionalizarea producţiei) şi
– în domeniul structurii organizaţionale de afaceri (internaţionalizarea firmei).
La sfârşitul secolului XX, sub presiunea unui complex de forţe de natură economică, tehnologică şi politică, procesul internaţionalizării a intrat într-o nouă etapă, şi anume etapa emergenţei, a dezvoltării unei economii globale, întemeiate pe un sistem de interdependenţe transnaţionale în comerţ, în producţie şi în domeniul financiar.
Această “nouă economie mondială” se caracterizează prin:
 o nouă bază tehnologică;
 extinderea şi intensificarea relaţiilor de afaceri;
 modificarea raportului de forţe în plan economic şi politico-militar;
 o nouă modalitate de definire a relaţiilor dintre naţional şi internaţional.